23 octombrie 2013

O cacealma elaborată, cu mai multe variante


Analiza MEDIAFAX susţine că devine aproape imposibilă organizarea referendumului constituţional simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, şi cu un prag de validare redus la 30%:
Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei pe noua lege, care reduce cvorumul de prezenţă pentru validare la 30%, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale devine aproape imposibilă în măsura în care Curtea Constituţională se va pronunţa în 14 noiembrie.

Asta deoarece termenul de un an impus de CC, în primă instanţă, pentru aplicarea noii legi pune în imposibilitate Parlamentul şi Guvernul să organizeze scrutinul pentru revizuirea Constituţiei pe un prag redus.

Singura dată în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar mai putea fi organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale este duminică 30 noiembrie anul viitor, sărbătoarea Sfântului Andrei. A doua zi, 1 Decembrie este Ziua Naţională. În această situaţie, al doilea tur al alegerilor prezidenţiale ar trebui să aibă loc la mijlocul lunii decembrie 2014.
Aparent, Echipa Băsescu de la CCR aşteaptă ceva. Ori "intrarea în prelungiri" şi imposibilitatea unui referendum cu prag de 30% cuplat cu turul întâi al alegerilor prezidenţiale, ori o schimbare de majoritate la CCR, care ar urma "să facă ce trebuie". Mai degrabă, cea de-a doua posibilitate, fiindcă amânarea a fost pentru 14 noiembrie, şi nu pentru 21, ca în cazul celălalt.

Variantele pot fi:
  • varianta #1: Aprobarea/reconfirmarea de către CCR (în actuala componenţă) a reducerii pragului de validare la 30%, urmată de promulgarea modificării la legea referendumului. Deci, vor fi alegeri prezidenţiale pe 30 noiembrie 2014 (turul întâi), şi odată cu ele referendumul constituţional. Variantă costisitoare pentru Băsescu, din punct de vedere imagologic: "Aha, a mimat, oamenii lui de la CCR au păstrat pragul de 30%; e mână-n mână cu USL !".
  • varianta #2: Schimbarea componenţei (şi, deci, a majorităţii) de la CCR, prin plecarea lui Motoc-CEDO până pe 14 noiembrie, urmată de confirmarea pragului de 30%. Apoi promulgarea, şi restul ca la varianta #1. Băsescu are alibi: "Nu mai am majoritate la CCR; da' aţi văzut, am fost contra reducerii pragului".
  • varianta #3: În condiţiile schimbării majorităţii de la CCR ante - 14 noiembrie, o majoritate pro-USL ar putea elimina "amânarea" cu un an a aplicării pragului de 30%. Pe care, evident, l-ar aproba/reconfirma. Iarăşi, Băsescu e scos din cauză: n-a făcut asta "majoritatea lui de la CCR". Merită evidenţiat în acest caz "meritul" lui Băsescu, care a repus în discuţie pragul de validare - ca, astfel, să cadă şi "restricţia". Era singurul care mai putea face asta, după ce opoziţia a contestat la CCR (fără succes) modificarea pragului de validare.
  • varianta #4: Establişmentul a realizat că boborul nu poate fi păcălit să înghită regionalizarea ambalată sub forma de referendum constituţional, astfel încât acesta nu va mai avea loc. Ar urma ca regionalizarea să se facă prin comasare de judeţe şi prin tratarea "judeţelor mari" ca regiuni, neschimbându-se denumirea unităţii administrativ-teritoriale, existentă deja în Constituţie. După caz, membrii USL (majoritari) din CJ ar demisiona sau nu, urmând ca măsura să intre în vigoare după modificarea legii administraţiei publice locale, sau din 2016, odată cu următoarele alegeri locale. O variantă complicată şi riscantă - dă timp opoziţiei (nu neapărat celei parlamentare) faţă de regionalizare să se organizeze.
  • varianta #5: Un referendum constituţional va avea totuşi loc, indiferent de condiţii, iar acesta va fi falsificat, ca şi cel din 2003. Varianta "supremă", va fi aplicată doar dacă va fi o cârdăşie deplină între partidele parlamentare asupra fraudei. Riscuri pe termen mediu şi lung pentru complici.
Exclud, desigur, o eventuală răsturnare de situaţie, în care CCR ar respinge pragul de validare de 30% şi l-ar menţine pe cel de 50%, dar chiar şi în această eventualitate există varianta #4 şi varianta #5. Tot la variantele #4 şi #5 ar duce o altă eventuală amânare a unei hotărâri a CCR pe acest subiect.

Un comentariu :

Riddick spunea...


Unde era Motoc-CEDO: în Belgia, nu la CCR, să refuze amendamentul USL, cu prag de 30% la referendumuri:

15 hours ago near Brussels, Région De Bruxelles-Capitale, Belgium

https://www.facebook.com/iulia.motoc/posts/10200671906743291

Iar Morar şi Lăzăroiu (din Echipa Băsescu de la CCR) AU ACOPERIT LIPSA EI, să fie clar ! Era aiurea să se declare amânare prin lipsă de cvorum a doua oară, tot din cauza ei ! Aşa că au mai lipsit încă doi.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: