Generația “Mașini-Unelte” sau de ce n-a explodat mămăliga în ultimii 23 de ani

Bad Politics

Ii vedem peste tot. La cozi pentru tot felul de nimicuri, in autobuze, la supermarket-uri, prin piete (homo marketus). Sunt zombie batrani, cu mainile alungite de la caratul intens si indelungat al plaselor de rafie, cu priviri fixe, suspicioase, foarte stenici, paranoizi, cu creierul mustind de kominternism, uitati de Dumnezeu intr-o lume cu care nu mai rezoneaza si pe care nu o mai inteleg. Singura lor ratiune de a exista tine de satisfacerea nevoii primare de a ingurgita, de a ingloba, de a manca. Vorbim aici, cu exceptiile notabile, bineinteles, de generatia 35+, si, cu precadere, de cei de peste 40 de ani. Asta ca sa nu mai vorbim de relicvele de peste 60, unde stahanovismul este mult mai bine incrustat pe fetele lor (inca o data, nu vorbim de oamenii cu adevarat remarcabili, de o inalta calitate umana, care si-au pastrat, in mod remercabil, integritatea in acele perioade tulburi – din pacate, o minoritate!). Vorbim despre aceia care pe vremea Revolutiei erau bravi utecisti, in curs de modelare, de spalare pe creier, sau cei care erau deja spalati, incadrati in campul muncii socialiste glorioase. (Exceptiile notabile au fost cei cativa rataciti din Piata Universitatii din 1989 si 1990).

Pentru ca trebuie reamintit faptul ca abia pe la 14-15 ani, cand deveneai UTC-ist, incepea spalarea adevarata pe creier. Pana la acesta varsta te jucai doar de-a soimul patriei si de-a pionierul, lucruri care chiar aveau farmecul lor. Erai doar putin perpelit, pregatit pentru lovitura de gratie care avea sa urmeze. Din pacate, daca apucai sa treci prin cei patru ani de liceu si erai suficient de permeabil la invatatura comunista, erai iremediabil pierdut. Procesul de “reeducare” este ireversibil.

Aceasta generatie complet ratata, pierduta, inutila a tinut pe loc Romania in ultimii 23 de ani, a perpetuat la putere o gasca penala de politruci kominternisti (de un nivel intelectual si moral de o precaritate fara precedent in istoria Romaniei), cu care culmea, cel putin aparent, nu s-a identificat, dar nici nu a gasit calea pentru a iesi din cloaca in care s-a zbatut in toti acesti ani.

Premise pentru aparitia generatiei (zombie) masini-unelte

Revolutia din decembrie 1989 a gasit mai toata populatia Romaniei intr-o maxima debusolare. Romanii au castigat libertatea, dar nu au stiut ce sa faca cu ea. O mare masa amorfa, monocolora atat din punct de vedere al aspectului exterior, cat si al modului de gandire, era pusa in fata unor dileme cu care nu se mai confruntase pana atunci. Cu un suflet infantilizat de emisiunile de genul “Cantarea Romaniei”, pe care le vedeau doua ore pe zi si cu o pregatire stahanovist-industriala in uzinele si santierele tarii, generatia masini-unelte a fost complet nepregatita in fata noilor provocari.

In aceste conditii, nu este de mirare ca o mana de straini (la propriu), care, din pacate, vorbeau coerent limba romana, in ciuda stagiilor de pregatire la Moscova, niste molii intrate in amortire in anii ’60 in asteptarea unor vremuri mai favorabile, au pus mana pe putere in 1990. Acesti stahanovisti de extractie sovietica, cu o gandire rudimentara si un discurs primitiv, dar cu scoala temeinica de manipulare a maselor, au reusit foarte usor sa intoxice o masa amorfa de oameni complet nepregatiti pentru a gandi si a lua decizii singuri.

Vulnerabilitatile generatiei masini-unelte

Marea vulnerabilitate a generatiei masini-unelte a fost slaba pregatire intelectuala, care s-a rezumat, de multe ori, la deprinderea unor abilitati tehnice primare dobandite la strung sau la forja (asa numita calificare la locul de munca).

O alta vulnerabilitate provine chiar din politica lui Nicolae Ceausescu de industralizare fortata; in aceste conditii invatamantul romanesc s-a axat, cu precedere, pe producerea pe banda rulanta a unui “homo tehnicus” spalat pe creier si lipsit complet de orice dimensiune spirituala. Practic, un robotel bine conditionat, cu o viata care nu depasea de multe ori nivelul impuslurilor primare. Pentru ca, oricum, nu era data vreo mare importanta celorlalte.

Practic, generatia masini-unelte, lipsita de viata spirituala si de o apropiere autentica de Dumnezeu, animata de un patriotism de parada, in spiritul “Cantarea Romaniei” s-a trezit dupa 1989 confuza, perplexa in fata dinamicii evenimentelor, fara repere autentice si solide care sa-i calauzeasca pasii. O prada usoara pentru raptorii kominternisti versati.

Lasitatea si nevoia intrinseca de existenta precara

Generatia masini-unelte a fost, fara doar si poate, una (dintre multe altele) de sacrificiu din istoria acestei tari. A prins atat excesele kominterniste ale anilor ’50-60, cat si pe cele ale lui Nicolae Ceausescu din anii ’80.

Tot acest jigodism comunist, suprapus pe jigodismul de tip fanariot potrivit caruia “capul plecat sabia nu-l taie” a omorat in stahanovistul din acesta generatie orice urma de demnitate, de spirit national, de sentiment crestin si, mai presus de toate, orice urma de revolta, oricat de firava.

In timp, aceste tare de comportament s-au tot cimentat iar “produsul” il avem astazi in fata ochilor. Peste tot vedem mosuleti stenici, in bunul spirit kominternist, cu privire pierduta, cu cautatura paranoida si rea si cu mainile alungite de la caratul plaselor ieftine de rafie sau de la trasul carucioarelor in piata. Un veritabil specimen pe cale de disparitie cu un areal cuprins exclusiv intre patul propriu si piata.

De fiecare data cand vrem sa ne urcam in autobuz vedem babute care dau din coate, care lupta de parca ar face-o pentru propria viata doar pentru a apuca un loc in autobuz. Dupa care afiseaza un zambet triumfator, deplasat, imbecil. Ciudata compensare pentru niste oameni umiliti, adusi la stadiul de animale, carora li s-a luat totul.

Simptomatice sunt, de asemenea, cozile din supermarket (ca sa nu mai vorbim de cele la apa sfintita sau la moaste, care se lasa si cu picoare-n gura), unde se imbrancesc mosuleti si babute, fara un motiv aparent si fara macar sa stie ce se da. De multe ori, rezultatul unei nopti de stat la coada si a unei gramezi ordonate ca la rugby, cu tipete si pumni, nu este decat o amarata de cratita cu reducere de 15%. Si intodeauna batranul amarat ia 2-3, de toti banii pe care ii are.

Coada, in acest caz nu este altceva, decat un mijloc redescoperit de socializare, un reflex de comportament exersat in tinerete care ii ajuta acum sa-si mentina propria identitate. Asadar, nu este vorba de nevoile secundare pentru un anumit obiect ci despre satisfacerea unor nevoi mai inalte, tertiare, de asociere si valorizare (la nivelul lor meschin de intelegere si simtire).

Eul lor are nevoie de asociere si de conflict pentru a se putea valoriza. Una peste alta, comunismul (si neokominternismul) au facut prapad in sufletele oamenilor. Generatia activa, nationalist-crestina, din perioada interbelica a lasat loc generatiei de piata Obor sau Berceni, saracita, imbecilizata de telenovele si foarte atenta la oscilatia pretului cartofului si al fasolei. Si da, cu ochii cat cepele la eventuale promotii la tigai.

De ce nu explodeaza mamaliga? Doua reflexe – conformism si autosatisfacere

In ciuda frustarilor de intensitate paroxistica, care le distrug la fiecare pas respectul de sine ori de cate ori trec pe langa vitrina unui magazin sau, de ce nu, cand vad pe strada vile si masini de lux stahanovistii ignorati si ignoranti ai generatiei masini-unelte nu se pot revolta. Si asta din doua motive: Dej si Ceausescu i-au invatat ca nu este voie si nenea militianul le aminteste mereu asta prin simpla lui prezenta. Deci, nu este voie sa ne revoltam!

In plus, cu perspectivele lor limitate asupra vietii si cu pretentiile lor neinsemnate (care vizeaza oricum obiecte materiale), membrii generatiei masini-unelte realizeaza acut ca oricum traiesc (a se citi mananca) mai bine acum decat pe timpul lui Ceausescu.

Daca atunci se bateau pentru o bucata de parizer cu soia acum gasesc parizer cat le pofteste inima, chiar daca este sintetic si plin de E-uri. Eul lor este satisfacut. Detin controlul propriei bunastari sintetice, nu ca inainte cand Ceausescu avea controlul.

Deci, iata inca un motiv pentru care acesti zombie nu simt nevoia sa se revolte. De ce sa se revolte daca au parizer ieftin, mai ieftin cum nu au visat pana acum?! Si, din cand in cand mai prind si cate o promotie la cratite. Asadar, departe de a avea vreun simtamant revolutionar manifest, desi manifesta pulsiuni de revolta pasagere, cel putin la nivel declarativ, stahanovistul din generatia masini-unelte nu simte nevoia sa protesteze cu adevarat pentru ca, in sufletul sau, simte ca o duce mai bine ca inainte.

Chiar daca declara, cu aplomb, contrariul. Lasitatea, conformismul osificat si existenta sa tihnita (chiar daca precara) il impiedica sa actioneze. Angoasa lui de intensitate medie se trateaza exclusiv prin scurte proteste vocale.

Viata rareste “bazinul electoral” al neokominternistilor

Generatia masini-unelte, inerta, usor manipulabila (chiar si cu instrumente primitive), reactiva la stimuli simpli (punga de faina, sticla de ulei si galeata de plastic sunt antologice) este pe cale sa expire. Acest lucru se simte incepand cu anul 2000 si, ceva mai pregnant, din 2004. Lacustele rosii care, fie si-au pastrat culoarea, fie s-au spoit in portocaliu sau galben, au inceput sa-si piarda sustinatorii.

Si asta, nu pentru ca s-ar fi produs un miracol care a dus la schimbarea peste noapte a mentalitatii osificate, ci, pentru ca, pur si simplu, au disparut fizic. Dumnezeu i-a luat la El in coltul din purgatoriu rezervat stahanovistilor kominternisti.

In aceste conditii, lacustele neokominterniste s-au vazut nevoite sa mai scoata din scena dinozaurii batrani (si ei pe cale sa expire) si sa populeze mlastina cu exemplare mai tinere, dar cu acelesi mutre, aceleasi apucaturi si aceeasi gena puturoasa, kominternista ca si mentorii lor cu care se identifica total.

Din pacate, desi procesul de curatire a Romaniei a inceput acum vreo zece ani, acesta nu s-a incheiat inca. Asa incat, aparitia unor forte politice nationaliste si crestine s-ar putea sa se mai lase inca asteptate. Din pacate. Cel putin inca un ciclu electoral.