'Creştere economică şi locuri de muncă nu doar pentru unii, ci pentru toţi.'
'Trăim vremuri grele pentru economia Europei şi pentru proiectul european în ansamblul său. Starea în care ne aflăm este cauzată de faptul că nu ne concentrăm pe ceea ce ne-a unit în mod firesc: piaţa unică. Am tot inventat o serie de mari strategii cum ar fi pachetul de legi privind schimbările climatice, pachetul energetic, Strategia 2020. Planuri peste planuri, dar noi încă nu părem a şti încotro vrem să mergem şi ce vrem să fim. Ne dorim să fim cei mai buni, dar acest lucru nu este suficient pentru a ne atinge acest ţel. Adevărul este că noi adoptăm strategii în care nimeni nu crede, pe care nimeni nu le aplică şi pe care nimeni nu este pregătit să le finanţeze. Se pare că avem prea multe strategii şi o lipsă de interes ca ele să devină realitate.'
'Trebuie să încurajăm investiţiile, să atragem capital şi să reducem drastic cheltuielile birocratice. Ar trebui să ne îndreptăm atenţia către lucruri simple care au un impact evident asupra competitivităţii Europei cum ar fi eficienţa resurselor, reducerea costurilor energetice, reforma politicii agricole comune, viitorul transporturilor. Comisia şi Parlamentul trebuie să lucreze împreună pentru a fi siguri că vom reuşi. Drept urmare aşteptăm ca în 2011 să veniţi cu o propunere pentru un cadru financiar multianual ambiţios.'
'Avem nevoie de mai multă legislaţie pentru a combate criza financiară? Răspunsul este DA, dacă scopul ei este să crească gradul de competitivitate al Europei. În orice caz trebuie evitată adoptarea unei soluţii autiste la actuala criză sperând că restul lumii ne va urma exemplul. Dacă mesajul pe care îl transmitem cetăţenilor noştri şi întregii lumi nu este acela că Uniunea Europeană reprezintă o asociere pragmatică de idei, capital şi valori, atunci nu vom deveni niciodată jucătorul mondial la care visăm şi nici nu vom influenţa politica globală altfel decât pe hârtie.'
'Comisia este cea mai în măsură să identifice atât punctele noastre forte cât şi slăbiciunile atunci când ne planificăm munca, dar trebuie să fiţi foarte atenţi pentru că ceea ce propuneţi cetăţenilor europeni şi Statelor Membre este ca ei să creadă că Bruxelles-ul este atotştiutor şi că politicienii din Bruxelles sunt mai aproape de interesul unui cetăţean decât parlamentarul lui. Nu va fi deloc uşor, dar vă asumaţi toate acestea prin politica de coordonare pentru 2011. Sper că veţi reuşi să dovediţi aceasta, să stimulaţi creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă, nu doar pentru unii ci pentru toţi. În schimb, dacă veţi da greş, lucrurile s-ar putea înrăutăţi şi antieuropenismul autentic se va ridica.'
Un comentariu :
"neaşteptată", având în vedere linia politică a grupului ALDE:
http://riddickro.blogspot.com/2010/11/sansa-romaniei-de-merge-spre-altceva.html
Trimiteți un comentariu