18 iunie 2010

Tăriceanu a pierdut procesul


Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au respins, vineri, ca neîntemeiată, acţiunea prin care fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu l-a acţionat în judecată pe actualul prim-ministru Emil Boc pentru declaraţii referitoare la afacerea "Sterling".

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Judecătoria Sectorului 5 a amânat pe 12 mai procesul privind afacerea Sterling. Instanţa a acordat termen pentru ca apărătorii celor doi să studieze raportul Curţii de Conturi privind contractul dintre compania Sterling şi statul român.


Cei doi au fost audiaţi la termenul din 24 martie, fiecare răspunzând unui set de întrebări pregătit de celălalt.


Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a negat acuzaţiile aduse de primul-ministru Emil Boc referitoare la încheierea de către statul român a unui contract cu compania Sterling privind resursele de subsol de pe un teritoriu aflat în litigiu cu Ucraina.


"Nu este responsabilitatea persoanei fizice Călin Popescu-Tăriceanu, ci a Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale şi, mai departe, a Ministerului Finanţelor. Nu este un act de voinţă al primului-ministru în adoptarea unui act de guvern. Legea impunea expres încheierea contractelor de concesiune cu o redevenţă impusă de lege, şi nu de Guvern. Agenţia Naţională de Resurse Minerale nu a făcut decât să pună în acord contractul existent cu legea în vigoare", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, în timpul audierilor.


Liberalul a răspuns negativ întrebării adresate de reprezentantul premierului Emil Boc legate de parteneriatul dintre compania Sterling şi Rompetrol. "Nu ştiam, la momentul hotărârii de guvern, de acest parteneriat şi nu am aflat nici ulterior, pentru că nu există informaţii care să ateste această legătură", a afirmat Tăriceanu.


El nu a negat prietenia sa cu omul de afaceri Dinu Patriciu, dar a susţinut că nu are nicio legătură cu compania Rompetrol.


"Recunosc că mă aflu în relaţii de prietenie cu Dinu Patriciu, dar nu are nicio relevanţă din perspectiva afirmaţiilor insinuante făcute de pârât, ţinând cont de faptul că Dinu Patriciu l-a susţinut pe contracandidatul meu la congresul de anul trecut", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.


Judecătorul a dispus, pe 24 martie, emiterea unei adrese către Curtea de Conturi a României pentru obţinerea raportului pe care Curtea l-a încheiat în urma controlului la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) cu privire la contractul Sterling. Instanţa a mai dispus şi trimiterea unei adrese la Comisia de industrie a Camerei Deputaţilor pentru a obţine o copie după raportul privind afacerea Sterling.


Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu l-a acţionat în instanţă pe premierul Emil Boc după ce acesta a formulat mai multe declaraţii în care l-a acuzat pe Tăriceanu de subminare a economiei naţionale prin încheierea acordului cu Sterling.


În acest proces, Tăriceanu îl acuză pe Boc că l-a calomniat în legătură cu adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1.446/2008 privind aprobarea Actului adiţional nr. 11 la contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru două perimetre din Marea Neagră, încheiat între ANRM şi Sterling Resources Ltd.


Potrivit documentelor depuse în instanţă, Emil Boc a declarat că Tăriceanu a încălcat legea şi a prejudiciat interesele României, premeditând "o afacere în favoarea unor grupuri de interese".


"Toate aceste afirmaţii grave sunt mincinoase. Ele aduc atingere reputaţiei mele, imaginii mele publice şi îmi produc un prejudiciu moral", a susţinut Tăriceanu, care a solicitat daune de 100.000 de lei.


Potrivit lui Tăriceanu, HG 1.446/2008 a fost iniţiată de ANRM şi a fost adoptată cu respectarea tuturor prevederilor şi procedurilor legale de Guvernul pe care l-a condus în calitate de prim-ministru. 


11 comentarii :

Despina spunea...

Se tot extinde Patriciu asta peste tot .
Incearca sa creeze modalitati de influentare a oamenilor,eu asa cred

Mai nou vad ca tot apar terenuri de minifotbal pe langa benzinarii Rompetrol-unde joaca tot satul folbal pana noaptea tarziu.
Am vazut vreo doua pe langa mine, altul identic pe la Blejoi.
O sa ma mai uit

Despina spunea...

Ce poza super-super....!

Riddick spunea...

Posibil, strategie electorală.

Poza nu avea cum să fie altfel, e vorba de un domn distins.

Despina spunea...

Adica un domn "respectabl "

:lol:

Anonim spunea...

DE AIA MERGE LA SALONUL DE INFRUMUSEZARE; VREA SÄ FIE IDENTIC:

ACUM SEAMÄNÄ CU UN BIVOL:

Riddick spunea...

O mai avea şi coarne, dar încă nu a aflat lumea... ;-)

Mihai Pop spunea...

Da bineinteles! Si de pe Blogary e frumos articolul. Citatul ala din tariceanu al lui nedormitul;)) era normal sa piarda.

Riddick spunea...

Am citit...

Ce mai panaramă am avut premier...

Prea uşor s-a retras Stolojan ŞI de la conducerea PNL, în toamna lui 2004, zicea el, "provizoriu"...şi ăia au pus mâna pe partid.

Despina spunea...

Am inceput sa ma gandesc si eu foarte serios la Stolojan

Riddick spunea...

Moşu' e şmecher, dar uneori se dă de gol.

Despina spunea...

L-am vazut acum vreo 2 luni cred la ISP cand am fost ultima data .Tipul a imbatrinit .
Continua sa fie vulpe batrana

Un fel de Iliescu


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: