27 iunie 2014

"Cine este Jean-Claude Juncker ?"





Mistrețul cu colții maro (click to zoom)

Un comentariu :

Riddick spunea...



Particularly Close to Germany

Kohl's Protégé

According to both his own admissions and the views of his detractors, Jean-Claude Juncker has, from the very beginning, been - both personally as well as politically - Germany's close ally. "I have always felt particularly close to Germany - since my earliest youth," he said in November 2013. "That has remained so, and even, in fact, grown stronger." Juncker traces this affinity back to the fact that his father, who served in the German Wehrmacht during the Second World War, had raised him to be "pro-German." That had been "one of his life accomplishments." "Not everyone could achieve that after the Second World War."[1] Politically, the EU Commission's president-elect is considered to have been former German Chancellor Helmut Kohl's protégé. In the 1980s, the Prime Minister of Luxemburg, Jacques Santer, "introduced" his employee, Juncker, "to European politics," according to a critical retrospection on his political biography. Kohl then transformed him "into a European political authority." "I owe my influence in Europe to him," Juncker admitted in October 2012.[2] Already in 1988 - at the unusually early age of 33 - Juncker was awarded Germany's "Federal Cross of Merit". "You have more than lived up to the hopes placed in you in 1988," praised Chancellor Angela Merkel, November 8, 2013, as she awarded him the second highest national award - the "Grand Cross of the Order of Merit".

http://riddick2.blogspot.ro/2014/07/particularly-close-to-germany.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):