05 octombrie 2012

Pâi poate chiar ăsta este planul


Ziarul Financiar:

Mai închideţi voi vreo doi-trei "Oldchim" şi după aia puteţi închide şi România

Şi de ce nu ar fi România închisa până la urmă? În fond, multe dintre femeile de aici, frumoase, singure sau nefericite visează să se căsătorească cu italieni. Toata Moldova de unde vin şi eu are un singur vis: să plece în Italia sau în Spania. Care-i problema? Nu am mai fost ţări distruse de-a lungul istoriei? Uitaţi-vă în istorie.
Şi, totuşi, există o problemă. Noi ne distrugem cu bună ştiinţă. Fugim de aici ca de pe un pământ pârjolit. Sau suntem deja un pământ pârjolit?
3 milioane de români au plecat din ţară în ultimii 10 ani. Mai continuaţi domnilor circul cu alde Diaconescu la "Oldchim" şi vor mai pleca alte 3 milioane. Dincolo de PVC sau de ce-o mai fi făcând Oltchim, combinatul de la Vâlcea produce sare. Când se va închide, vom linge, precum viţeii primăvara, bulgări de sare. Sau vom importa sarea fără de care niciun om nu poate rezista pe pământ.
Cum este posibil să se întâmple astfel de lucruri?
Oltchim are datorii de 700 mil. euro. Trebuie găsită o soluţie. Dar cine l-a adus aici?

Hidroelectrica, o companie ce nu avea voie să nu fie pe un profit solid, este în insolvenţă.
CEZ - companie de stat cehă cu o valoare de piaţă de 4 mld. euro - deţine la noi pachetul majoritar la Electrica Oltenia. Şi se extinde.
Polonezii spun că sunt cu ochii pe privatizările din România. Nu e rău. Dar de ce ei pot şi noi nu?
Statul ceh nu a dat CEZ pe nimic, dimpotrivă, a ajutat compania - ajunsă acum la o valoare de piaţă de 4 mld. euro. Noi am privatizat pe bursă 15% din Transelectrica, în primavară, pentru 47 mil. euro - valoarea de piaţă, să zicem. Este un lucru foarte bun. Dar banii s-au dus la buget pentru păpic şi lăptic, iar când Transelectrica a avut nevoie de bani, acţionarul majoritar, statul adică, a trimis-o să se împrumute de la bănci. Aşa şi cu Hidroelectrica, companie ce are datorii la bănci de 2 mld. lei.
De ce nu acţionează statul ca orice investitor sau ca orice proprietar - atent la cheltuieli şi la profit? De ce companiile deţinute de statul francez sunt mai mereu pe profit, iar ale noastre mai mereu pe pierderi?
Cum a ajuns Oltchim la datorii de 700 mil. euro? Acţionarul majoritar care trebuie să se îngrijească de profitul lui a fost orb? Problemele sociale? Să fim serioşi. Când există profit, acestea se rezolvă.
Diaconescu cumpăra Oltchim pentru popor. Averea poporului. Dar poporul a păpat deja la micul dejun friptura de la cina şi a băut vinul cel bun înainte de începerea petrecerii. A avut grijă dl. Tăriceanu de el: doua miliarde de euro din privatizarea BCR s-au dus în pensii şi salarii, în doar câteva luni, la debutul crizei.
Am fost neînţelepţi, s-ar zice, nu am ştiu. La început. Industria comunistă era la pământ. Trebuia făcut ceva cu ea. Ce am făcut noi? Hai să vedem ce s-a ales din celebrul PSAL II al Băncii Mondiale pe care îl coordona dl. Băsescu pe când era ministru. Praf şi pulbere.
"Căci din ţărână te-ai născut şi în ţărână te vei intoarce", nu-i aşa?
La mult peste zece ani de atunci nu am învăţat nimic. Sau nu vrem, ceea ce este extrem de grav.
Comisia Europeană pregăteşte un raport care va fi publicat pe undeva prin decembrie despre necesitatea reindustrializării Europei. Fără industrie, Europa nu va dispărea, dar nu va mai însemna nimic pe plan economic mondial, apreciază Comisia.
Iată că teoria "avantajelor comparative" ale vestalelor ultraliberalismului din anii '80 ai secolului trecut, Ronald Reagan şi Margaret Tatcher, potrivit căreia industria este o etapa depăşită şi trebuie pasată săracilor din Asia, a murit.
Noi ce facem? Primim un clovn la o licitaţie pentru o industrie importantă - chiar şi doar dacă ne gândim că sarea pe care o mancam zi de zi este de la Oltchim. Şi facem circ cu Hidrolectrica prin tribunale. Dar lăsăm CFR marfă să care marfa care nu prea mai există.
Mai putem face două-trei pozne de-astea, dar după aia trebuie să punem lacătul. Din păcate pe România.

2 comentarii :

Sorin Max spunea...

http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim

Mai credem in salvarea OLTCHIM? Mai exista speranta?
Inca o data am fost mintiti!
Guvernantii ies zilnic pe “sticla” si spun poporului ca, de doua luni incoce, au platit salariile de la OLTCHIM. Afirmatie total falsa. NU AU PLATIT NICIUN LEU CA SALARIU LA OLTCHIM – ARPECHIM. Toate salariile au fost platite din banii incasati de OLTCHIM pentru livrarile diverselor produse.
Cat, si pana cand, trebuie sa mai avem incredere in sindicate? Sindicatul Liber Oltchim (cele doua falange Diculoiu sau Cernev) – numai liber nu este; Sindicatul Unirea – numai unit nu este; Ministerul pentru Dialog Social a fost transformat in “Ministerul pentru Dezinformare Sociala” condus de un sindicalist care se dezice de sindicate.
Cat, si pana cand, sa mai avem incredere in guvernanti sau in partidele politice?
Raul, odata facut, nu mai poate fi intors si indreptat.
Nu mai suntem liberi, nu mai suntem uniti. Suntem dezbinati, dezinteresati si apatici.
Doar asteptam; si nici nu mai stim ce asteptam!
Salariile nu ne-au fost date – asa cum ne-au promis guvernantii si sindicatele; productia OLTCHIM nu a fost restartata – asa cum ne-au promis guvernantii si sindicatele!
Noi? Noi suntem ai nimanui. Nu mai avem conducere! Nu mai avem sindicate! Nu mai avem timp! Suntem pe cont propriu.
Inca o data am fost mintiti!
Ce facem?

P.S. Negocierea Guvernului cu CE este doar un exercitiu de imagine pentru ca se va incheia printr-un esec rasunator(previzibil si asumat, avand in vedere ca PCC va ataca la CE si in instanta aceasta actiune.

Riddick spunea...

... iar suma negociată cu UE e la un sfert față de cea promisă drept împrumut de salvgardare (10 mil vs 44 mil).

Oroarea e că trebuie statul să negocieze cu alții cum să administreze proprietatea sa (negocierea nu se referă la un împrumut cerut UE, ci la o aprobare de ajutor de stat, dacă am înțeles eu bine; dacă sunt bani ceruți UE, ticăloșia e și mai evidentă).


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: