31 octombrie 2012

"Duda zilei", septembrie-octombrie 2012


septembrie

1.  UDMR joacă la risc, în condițiile pragului de 5% de partid al actualei legi electorale, + 1% de partid la coaliții (la primul, + 3%). A anunțat că nu va face alianțe preelectorale, acum nici cu alte partide maghiare (care ceruseră și varianta candidaturii sub sigla UDMR). Totul arată a pregătire de alianță cu USL, "după".
El a menţionat că această variantă este riscantă pentru că implică un prag electoral mai ridicat.
"Lista comună este exclusă. Nu se poate discuta despre liste comune, fiindcă asta ar însemna o coaliţie, iar o coaliţie are un alt prag şi nu putem risca aşa ceva", a afirmat Kelemen Hunor.
 

2.  Bovarisme bleenice: MRU, cu atuuri elective. No shit:
"Nu știu care sînt relațiile dintre MRU și Cristi Diaconescu, însă ar trebui gîndită o formulă prin care acesta să fie tandemul care să atace prezidențialele din 2014. Știu că noi nu avem poziția de vicepreședinte dar Cristi Diaconescu trebuie utilizat la maximum. Ca și Daniel Funeriu dealtfel. Și, evident, Monica Macovei. Aceștia sînt liderii viitoarei drepte, cei care trebuie să reconstruiască: Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Monica Macovei și Ionuț Popescu. Vîrfuri de lance, lideri care să ia decizii, nu clovni de pus în vitrină".
 

3.  Devine enervantă clica asta de la Bruxel. Aşa-i când îi laşi să ţi se urce-n cap, în loc ca UE să fie doar o piaţă comună, şi-atât.
Comisia Europeană atenţionează România, Bulgaria şi Cehia în legătură cu achiziţiile din domeniul apărării
Comentarii recente ale unor oficiali români nu au făcut cel mai probabil decât să amplifice îngrijorările Comisiei că România se pregăteşte să nu ţină cont de legislaţia UE şi să cedeze presiunii americanilor pentru a achiziţiona direct avioane F-16 produse Lockheed Martin, în loc de a organiza o licitaţie la care să poată participa companii europene. Ministrul român al apărării, Corneliu Dobriţoiu, afirmase la 22 august, că România ar putea cumpăra avioane F-16 în stare 'foarte bună' din Portugalia. "Sunt nouă experţi români care au fost în Portugalia, care au primit expertiză şi din partea americanilor. Concluziile echipei au fost peste aşteptări, adică aparatele sunt în foarte bună stare, condiţie tehnică foarte bună şi ar reprezenta pentru România un ultim cartuş. Altfel, în nouă ani de zile vom rămâne fără aviaţie de luptă, pentru că MIG-urile, după 40 de ani de misiuni, se vor odihni la sol".


4. 
EuroBăse a apucat-o definitiv pe calea trădării, o ține langa cu "Statele Unite ale Europei":
"Câteva cuvinte despre UE. Experiența de opt ani pe care am acumulat-o în relațiile la vârf în UE mă duce la o concluzie pe care am mai exprimat-o public: Europa nu are șanse de supraviețuire dacă procesul de integrare nu se accelerează. Avem nevoie de integrare economică, fiscală, politică. Dacă la capăt o să putem spune că acest proces de integrare s-a materializat în realizarea Statelor Unite ale Europei cred că este ceea ce vede orice om ca finalitate a proceselor care se desfășoară acum în UE."

5.  Autoritatea Electorală Permanentă a pus în dezbatere publică Codul Electoral, textul fiind elaborat din 2011, pe când guverna PDL, și apoi ținut la sertar.
Se propune eliminarea pragului de validare și luarea în considerație doar a votanților din țară. Pregătire pentru referendumul constituțional, care va încerca regionalizarea, posibil și pentru alte aberații care s-ar putea să mai fie cerute de Bruxel.


7.  Eurobarometru: "Românii cred mai mult în identitatea lor europeană decât în cea națională". Și un europarlamentar PDL/PPE crede că asta e ceva bun.
"România a înregistrat o scădere de 4 puncte procentuale a încrederii în propria identitate naţională. Dacă în 2011, 44% dintre români susţineau identitatea lor naţională, astăzi doar 40% mai simt la fel. Schimbarea fundamentală a fost generată de nevoia românilor de a avea o identitate europeană în contextul tulburărilor politice interne. Românii cred astăzi mai mult în identitatea lor europeană decât în cea naţională. USL trebuie să respecte valorile democratice care stau la baza identităţii europene."


8.  Van Rompuy scoate un chiot de luptă, la sugestia lui Monti. Dar... și a lui "MRU".
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi premierul italian Mario Monti au propus sâmbătă organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene pentru a contracara ceea ce numesc un sentiment antieuropean în creştere.
"Mi-am însuşit ideea lui Monti de a organiza o reuniune specială cu privire la viitorul ideii de Europa", a spus preşedintele Consiliului European.
Pentru Monti, ideea acestui summit al UE este necesară deoarece Europa
"se află într-o fază periculoasă în care populismul încearcă s-o dezintegreze".

 9.  Trichet și noua definiție a EUdemocrației:
"Din această perspectivă, Comisia pre­ves­teşte un viitor guvern democratic euro­pean, după sugestia ministrului german de finanţe Wolfgang Schäuble referitoare la un preşedinte ales al UE. Consiliul European pare să anticipeze o viitoare cameră superioară a Parlamentului European, cu camera inferioară fiind deja aleasă de cetăţenii UE. Sunt conştient de cutezanţa propune­rilor mele, dar europenii trebuie să înveţe din trecutul recent. Trebuie să ne fie clar ce trebuie făcut pentru a obţine o guvernare care este democratică şi puternică pe măsura cerinţelor."
 

10.  Guvernul de la Chișinău interzice marșurile pro-unioniste: "Propaganda pentru unirea Moldovei cu alt stat, făcută de partide politice sau organizații obștești, va fi considerată drept acțiune de subminare a suveranității și independenței țării."
DAR nu vede o subminare similară și în urma (propagandei) aderării Moldovei la UE: "Atât marșurile unioniste, cât și contra-marșurile împotriva lor, pun în pericol cursul pro-european al Republicii Moldova."

12.  Barroso - "discursul despre starea Uniunii":
-
Uniunea Europeană trebuie să alunge orice îndoială cu privire la ireversibilitatea euro
-
Acest obiectiv decisiv necesită încheierea unei reale și cuprinzătoare uniuni economice, bazată pe o uniune politică
-
Trebuie să începem o planificare reală a apărării colective
-
Să nu ne temem de acest cuvânt: trebuie să mergem către o federație de state naționale
-
Crearea acestei federații de state va necesita în cele din urmă un nou Tratat
-
Până la alegerile europene următoare, Comisia va prezenta un model de uniune care trebuie supus dezbaterii europene
Textul integral
 

13.
#1.  Ponta reia minciuna care se va folosi pentru propaganda trecerii regionalizării în Constituție: "rămân județele".
Menținerea județelor este strategia de a-i face pe oameni să vină și să voteze DA la referendum.
"Regiunile trebuie să primească recunoaştere în Constituţie, păstrând judeţele actuale.
Chiar cred că judeţele actuale trebuie să rămână. Regiunile vor fi deasupra. Asta nu înseamnă mai multă birocraţie. 1 ianuarie 2014, atunci când începem noul exerciţiu financiar, trebuie să ne găsească cu regiuni, cu un singur minister pentru acestea."
Document PnL (Programul Statul liberal - a doua modernizare a României / Capitolul 2 - Administrația și afacerile interne):
5. Crearea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, în paralel cu menţinerea actualelor judeţe, într-o primă etapă.
#2. 
EuroBăse "ne asigură" că... suntem tâmpiți și nu vedem ce-a pățit Grecia:
"Vă asigur că rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă
pe termen mediu şi lung pentru România. Vă repet, este un trend pe care riscăm să nu mai putem să îl prindem în viitor."
 

14.  Băsescu o confirmă - BNR formulează politica guvernamentală, nu partidele sau parlamentul.
"Eu am discutat cu guvernatorul BNR înainte de a pleca. M-am adresat instituţiei pricepute. Opţiunea guvernatorului băncii este să fim în interiorul Uniunii Bancare din cauza procentului de 85% din sistemul bancar românesc acoperit de bănci din zona euro."
 


15.  Vorbește deținutul Adrian Năstase (Nevoia „decolonizării” ? [*]) , cel care a falsificat referendumul constituțional din 2003 (procentul prezenței la vot). Referendum care a adus Art. 137/2 - trecerea la euro prin lege organică, fără altă revizuire a Constituției.
"În perioada 2000-2004 s-au făcut numeroase sacrificii (inclusiv prin privatizări) în ideea că vom putea obţine cei 30 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru perioada 2007-2013 în vederea modernizării economiei. Nu am obţinut decât 10%. Unde s-au dus restul de bani? Nu ar trebui să cerem utilizarea completă a acestor fonduri, înainte de a continua cu privatizările – sub forma vânzării mobilei din casă?
[*] "Nu am în vedere, în nici un fel, ieşirea din UE,
ci doar necesitatea recâştigării demnităţii de a ne exercita, la fel ca ceilalţi membri, drepturile suverane în apărarea intereselor naţionale."
 

16.  Severin mestecă vorbe despre interesul național, sprijinind de fapt "democrația transnațională".
"Iată de ce se impune resetarea urgentă a raporturilor României cu aliații care au ajuns să se comporte ca patroni ai săi. Nu schimbarea alianțelor este în discuție, căci nu există alternativă la alianțele prezente. În discuție este statutul României în cadrul acestor alianțe. Cum se poate îndrepta el? Soluții există. Totul depinde de curajul, inspirația și norocul liderilor politici români, de solidaritatea națională a românilor și de evoluția UE către o adevărată democrație trans-națională (adică o autentică federație de state-națiune)."
 

17.  Cimpanzeul Mongol știe să fie discret când merge să ia Lumină de la Bruxel (vin alegerile). O dă pe bârfă, nimic despre "SUE" sau uniunea bancară.
Ponta la Bruxelles: UE așteaptă un armistițiu în România
Ponta: Nu cred că trebuie să purtăm războaie cu CE
Ponta: I-am spus lui Barroso că românii care au votat la referendum nu pot fi ignoraţi 

18.  Ponta are de fapt aceeași linie ca și Băsescu față de aberațiile lansate de UE, numai că se exprimă mai prudent. Iar "răspunsul BNR" e știut deja.
Ponta: "Cred că Romania, ca și Polonia și alte țări, sigur că trebuie să meargă pe ideea unei mai mari integrări, dar cu condiția să fii la masă. Nu poţi să te duci să discuţi jumătate de oră şi să dai verdicte. Eu nu am spus nici că sunt în favoarea, nici că sunt împotrivă, am spus că doar trebuie să analizăm ce înseamnă (uniunea bancară). Sunt convins că Ministerul de Finanțe și Banca Națională vor avea un punct de vedere foarte aplicat".
Băsescu: "Eu am discutat cu guvernatorul BNR înainte de a pleca. M-am adresat instituţiei pricepute. Opţiunea guvernatorului băncii este să fim în interiorul Uniunii Bancare din cauza procentului de 85% din sistemul bancar românesc acoperit de bănci din zona euro".
 

19.  Propaganda regionalizării / federalizării s-a lansat - se caută parteneri. Pot fi găsiți la USL, PDL, sau la Cotrocen - și-au declarat deja intențiile.
Toro Tibor (PPMT):
"Primul punct al strategiei este autonomia comunitară a maghiarilor din România, pentru care totdeauna PPMT a militat, iar prin aceasta înţelegem autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, autonomia culturală pentru întreaga comunitate maghiară din Transilvania şi o formă specială de autonomie pentru cei care trăiesc în Partium (Bihor, Satu Mare şi Sălaj). Vom încerca să găsim parteneri pentru o construcţie federalistă a României, o construcţie europeană care funcţionează mai bine decât statul centralizat. Noi dorim o Românie federală, o Transilvanie regională, un Partium autonom".
 

20.  De ce Vulpescu mai conduce licitația pentru Oltchim și nu este anchetat de Parchet? Au apărut suspiciuni întemeiate că are încheiat un contract de consultanță cu unul dintre licitatori. 

21.  PDL a ales calea trădării. Este de partea celor care cer destructurarea statelor naționale și crearea "statului Europa".
"Este nevoie ca Europei să-i fie prezentat un nou plan, care să-i ghideze dezvoltarea viitoare. Trebuie să fie clar pentru toţi că uniunea monetară nu poate supravieţui fără o uniune fiscală, care să ducă spre o integrare mai amplă şi mai largă.
Chestiunea integrării europene va reprezenta tema faţă de care se vor poziţiona partidele politice din Europa în acest început de secol XX. Se vor crea două fronturi: pro şi contra integrării. Este important ca frontul pro să se constituie într-o coaliţie capabilă să învingă actorii contra".
(PDL - Informare de presă)
 

24.  Ce "a înţeles" Blaga: că Dan Diaconescu "nu are bani". Probabil că greşeala a fost că nu s-a făcut o licitaţie în famiglie, numai cu licitatori agreaţi transpartinic, şi fără camere de luat vederi. Ca de obicei.
"Ponta indiscutabil este cel mai slab premier pe care România l-a avut după 1989 şi se chinuie să dovedească lucrul acesta în fiecare zi. Domnia sa, cu un cinism extraordinar, de câteva zile îşi bate joc nu numai de un oraş, ci şi de familiile celor care lucrează acolo.
Cum este posibil ca instituţiile din subordinea Guvernului să realizeze acest caiet de sarcini, ca să permită oricui să se prezinte la licitaţie. Astăzi vorbeşte domnul Ponta că nu are bani domnul Diaconescu, păi de bonitate cine răspunde, nu tot dânşii? Şi-au bătut joc pur şi simplu de oamenii aceia".
 

25.  Un exemplu clar care ne dezvăluie scopul limitei de deficit şi al guvernelor eurocolaboraţioniste: dezindustrializarea!
"Acordarea de garanţii guvernamentale pentru Oltchim ar fi trebuit aprobată de Comisia Europeană, existând şanse foarte mari de respingere, şi ar fi pus în pericol deficitul bugetar, întrucât situaţia foarte dificilă a combinatului ducea la plata ratelor bancare de către Finanţe. În conformitate cu normele europene, pentru acordarea unei garanţii de stat este necesară notificarea Comisiei Europene (CE) de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), deoarece există riscul distorsionării competiţiei de pe piaţa unică europeană, constituind, în acelaşi timp, ajutor de stat."

28.  190 de rapoarte SRI despre Oltchim n-au făcut cât un ordin FMI: "Prăduiți-l!"

29.  Sprijinul UDMR pentru "Statele Unite ale Europei":
"Este perspectiva care ne asigură nouă, comunităţii maghiare din România, calea realizării unui obiectiv pe care UDMR şi l-a propus de la începutul activităţii sale. Comunitatea maghiară din România este o comunitate care îşi închipuie viitorul pe pământul natal, într-o nouă Europă politică, o Europă a regiunilor şi a comunităţilor", a arătat parlamentarul european.
În opinia sa, România ar trebui să se alăture celor 11 state membre, ai căror miniştrii de Externe s-au întâlnit recent pentru a discuta despre viitorul federal al UE, printre acestea numărându-se doar Polonia ca şi stat membru din Europa de Est. În opinia sa, Statele Unite ale Europei se vor făuri prin modificarea tratelor UE, prin întărirea rolului PE, dar şi al parlamentelor naţionale. 


octombrie

1.
#1. 
Aurelian Pavelescu aruncă "pisica moartă" a privatizării Oltchim la USL, dar de fapt e aceeași schemă, preluată transpartinic.
"Dacă nu venea Dan Diaconescu, vindeau Oltchim pe 3 milioane de euro,
în condițiile în care celelalte oferte au fost absolut neserioase. Cred că e posibil să fi fost o înțelegere între Guvern și PCC, cum a avut Tăriceanu în 2007, când a micșorat capitalul deținut de stat, iar PCC și l-a crescut astfel. Există suspiciunea unei înțelegeri între PCC și partidele membre USL".
#2. 
Cine minte ? Ponta a spus că guvernul PDL a renunțat la planul de ajutor de stat pentru Oltchim, sub forma de conversie a datoriilor în acțiuni, iar CE a luat act și s-a menționat în jurnalul oficial al UE. PDL dezminte această afirmație.
"Comisia a decis să închidă procedura de investigare în ce privește garanția de stat, constatând că România și-a retras această notificare și nu a continuat procedura". 

4.  Vocea Rusiei: "Rusia consideră că problema legată de Tezaurul României este de mult timp soluţionată"."Moscova consideră că problema legată de Tezaur a fost de mult timp reglementată pe seama decontului reciproc. Moscova nu a încasat de la Bucureşti despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari*. România, care a luptat de partea Germaniei hitleriste, trebuia să plătească aceşti bani în conformitate cu Tratatul de Pace de la Paris."
* cursul de la momentul semnării Tratatului (probabil dolari-aur)


5. 
USL vrea să modifice Constituţia astfel încât puterea judecătorească să fie subordonată celei legislative.
Ponta:
"Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice." 

6.  S-ar putea ca regionalizarea să fie planificată astfel încât să nu fie inclusă în textul Constituției.
Hunor Kelemen dă un indiciu tema regionalizării ar fi separată de tema revizuirii Constituției. De teama riscului de a nu trece referendumul constituțional, regionalizarea s-ar putea face prin lege organică - șmecheria PDL de a declara regiunile tot "județe". USL are în program regionalizarea trecută în Constituție, cu menținerea județelor "într-o primă etapă", dar pentru revizuire sunt necesare 2/3 din voturi în parlament. 


7.  De ce Boc, Ungureanu și Ponta doar au mimat că vor să modifice redevențele și apoi n-au mai făcut nimic: fiindcă le promiseseră concesionarilor că nu le vor majora mai devreme de 2014.
"Contractele noastre nu expiră în 2014. Este vorba de acea clauză de stabilitate garantată de Guvernul României tuturor producătorilor, nu numai OMV, până în anul 2014, să menţină redevenţele la nivelul curent, şi anume între 3,5 şi 13,5%. Aceste discuţii sunt purtate de câteva luni deja, nu este o decizie care se poate lua într-o discuţie sau câteva". 

9.  USL trage sforile pentru aderarea României la "uniunea bancară UE".
Aceeași linie de subordonare față de UE ca și PDL, doar că se înfășoară mai bine în vorbe, ca să nu piardă votul naționalist - eurosceptic.
"În România, suntem foarte interesați de acest proces. Considerăm că uniunea bancară este un obiectiv bun
, dar va trebui aleasă o cale corectă pentru a-l realiza." 

10.  Deutsche Welle ne explică de ce PDL și-a retras moțiunea simplă în care cerea (printre altele) demisia ministrului de finanțe (persoană importantă). Ca să nu se supere UE și PPE. 
"Peste numai o săptămână va sosi însă la Bucureşti întreaga dreaptă populară europeană, ceea ce a impus democrat liberalilor o minimă ţinută. Nu este deloc sigur că organizarea Congresului PPE la Bucureşti va aduce un spor electoral partidului prezidenţial, dar este cert că a reuşit să-l ferească de o mare greşeală. Ca partid care se bucură de sprijin în rândurile dreptei europene tocmai datorită programului sever de austeritate, ar fi fost indecent să critice stânga pentru că nu creşte salariile. Dar chiar dacă Tratatul nu va putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013 (ar fi necesar ca încă 2 state din zona euro să ratifice documentul), România şi-a luat un angajament puternic, indiferent de partidul sau alianţa care va guverna după alegeri. În principiu, bugetul pe anul viitor va trebui să ţină seama de restricţiile Pactului bugetar. Or, în aceste împrejurări să critici guvernul în exerciţiu că este prea auster şi să ceri demisia ministrului de finanţe ar fi ceva impardonabil". 

11.  UDMR - atac imagologic la PDL, care va fi nevoit să opteze pentru o anumită reacție. USL bate toba falsului naționalism, UDMR îi face jocul, iar PDL își mai atârnă o piatră de moară de gât. UDMR va propune la Congresul PPE de la Bucureşti "includerea în programul de bază al formaţiunii a unui text referitor la drepturile şi protecţia minorităţilor naţionale". De fapt, este vorba despre "drepturile comunităților naționale, chestiunea autonomiei, respectiv toate acele drepturi colective pentru care noi milităm de ani în șir", iar președintele PPE a acordat UDMR "garanții ferme" în acest sens. 

12.  Bravo, Dobrițoiule, ai putea să tragi niște procente de sub USL !
Întrebat cât este dispus MApN să cheltuiască anul acesta pentru parada de 1 Decembrie, ministrul Apărării a spus: "Eu nu aş da niciun leu". 


14.  USL și PDL au căzut de acord: nu trebuie permis accesul capitalului românesc la privatizări.
Ponta:
''După lecţia Oltchim putem să explicăm de ce licitaţiile nu rămân deschise''.
Videanu:
"Este halucinant faptul că singurul om care l-a protejat pe domnul Dan Diaconescu este chiar Victor Ponta, prin această procedură de privatizare pe care a aprobat-o". 

15.  "La repezeală, că vin alegerile". După anunțul lui Viktor Orban, că Ungaria va interzice cumpărarea de terenuri agricole de către străini, USL vine cu șmecheria "atenuării" prin "limitarea suprafeței" și alte condiții, când de fapt investitorii pot cumpăra și acum, dar numai "pe firmă", nu ca persoane fizice.
 
"Unele state membre au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor de către persoanele fizice, iar alte state au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol în statul respectiv. Deci după aceste model vom lua anumite măsuri pentru a limita şi pentru a oferi competitivitate agricultorilor români în raport cu ceilalţi agricultori de pe piaţa europeană, care până la urmă vor veni cu un capital mult mai mare pe piaţa românească. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că şi în agricultură avem nevoie totuși de investitori."

16.
 
USL negociază intrarea României în uniunea bancară UE și are îngrijorări privind amânarea trecerii la moneda euro."Riscurile", în viziunea USL, sunt dificultăţile în calea trecerii la moneda euro, iar nu consecinţele acestei treceri!
"Există un alt risc pentru statele membre care nu sunt în Zona euro şi care doresc să devină membre ale Zonei euro, de altfel sunt obligate prin Tratatul de Aderare. În momentul în care vor dori să adere la Zona euro şi vor putea să adere la Zona euro, criteriile de aderare să fie atât de complicate încât aderarea să fie posibilă doar pe termen lung şi foarte lung. Sunt nişte riscuri pe care le urmărim îndeaproape, sunt nişte lucruri pe care le avem în vedere în negocierile extrem de complicate care se derulează în momentul de faţă, fie că vorbim de propunerile Comisiei Europene legate de prima etapă a Uniunii bancare, fie că vorbim de celelalte proiecte pe termen mai lung."

17.  Tokes propune federalizarea României. Nu e clar în ce calitate a fost invitat la congresul PPE, el demisionând din UDMR, care este în PPE (de fapt UDMR cere acelaşi lucru, doar că foloseşte alţi termeni).
"Consider că toată problematica minoritară, a regiunilor dezavantajate, locuite de minoritari ar trebui să fie cuprinsă în politica de coeziune a Europei unite şi prin aceasta să se încerce depăşirea crizei generale a Europei unite. Între cauzele crizei se numără şi moştenirea comunistă, care ne frământă şi astăzi. România supercentralizată nu va reuşi să iasă din criză, dacă nu se va face descentralizarea şi regionalizarea ţării. Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România".
UPDATE
Nu putea lipsi acolo frauda EuroBăse, care
latră iar despre SUE:
"Singura soluţie pentru garantarea prosperităţii cetăţenilor noştri este o integrare profundă şi accelerată şi ea se poate realiza prin intermediul Statelor Unite ale Europei. Avem nevoie de integrare economică, politică. Salut ambiţia PPE de a iniţia o reformă fundamentală a construcţiei UE în următorii ani astfel încât în viitorul sper nu foarte îndepărtat să beneficiem de un guvern al UE şi de alegerea prin vot direct a Preşedintelui Comisiei Europene". 

18.  Germania (prin Deutsche Welle) prevede reconcilierea postelectorală ''întru Europa'' dintre PDL și USL. Nu de alta, dar poate încep bizonii din cele două tabere să ia cearta-n serios și nu mai vin la referendumul transpartinic care bagă regionalizarea și eurodiktatul fiscal în Constituție. 
''Există tentaţia de a descrie ceea ce se petrece la Bucureşti ca pe o formă de anarhie anti-europeană, dar ar fi greşit şi ar duce la grave neînţelegeri. În realitate, liderii USL nu îşi doresc nimic mai mult în clipa de faţă (cu excepţia câştigării alegerilor!) decât să fie recunoscuţi ca parteneri legitimi în toate cercurile politice europene. Dar ceea ce nu înţeleg principalii lideri politici din România, preşedintele Traian Băsescu, prim-ministrul, Victor Ponta, şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, este faptul că, în esenţă, se află în aceeaşi barcă''.

19. 
Pe Băsescu îl doare sufletul de țările din eurozonă: 

- "Orice întârziere de intrare în zona euro e o pierdere pentru România şi este o nerespectare a unui tratat. Aşa cum pe noi ne încurcă crizele din zona euro, la fel şi faptul că 10 state încă nu sunt în zona euro, îi încurcă pe cei din zona euro. E şi o competiţie neloială. Tu îţi poţi deprecia moneda la nevoie, în timp ce cei din zona euro nu o pot face". 
- "Ceea ce ne-am propus, să avem acces la uniunea bancară, s-a realizat. Aici e vorba de supravegherea băncilor. BNR va trebui să valorifice punctul nostru de vedere în reglementările care vor fi adoptate până la 31.12.2012". 
- "Corelarea cu guvernul o văd respectând deciziile luate la nivelul Consiliului [European]".
Băsescu vorbește despre ''ce urmează să facă România'' - deci asta presupune un "consens în executivul lărgit". Dar Ponta declară că... nu există vreo colaborare în acest sens: "Nu am discutat cu preşedintele şi nici nu este programată vreo întâlnire la întoarcere".

 
20.  Tăriceanu nu s-a dus la conferinţa de presă, cu Moisescu şi Chiliman, dar scrie pe Facebook critici la Antonescu ("Nu, pagadi, zaieţ!").
"Crin Antonescu va regreta
multă vreme de aici încolo decizia de a îndepărta rând pe rând din conducerea PNL o serie de oameni care şi-au adus contribuţia lor îndelungată şi statornică pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale. Cu aceşti oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puţină lume credea în şansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul să fie astăzi ceea ce este."

21. 
USL "nu are" 1 milion de euro pentru parada de 1 Decembrie. Dar prevede zeci/sute de milioane pentru salvarea băncilor străine din România (simulare, deocamdată).
"O să facem nişte acţiuni de 1 Decembrie, categoric decizia va fi luată la nivelul Guvernului, dar fără o amploare deosebită, adică nu vom angaja aviaţia şi alte categorii de tehnică datorită costurilor foarte mari. Costurile nu ar fi mari în mod general, dar sunt foarte mari în condiţiile de austeritate cronică a bugetului Apărării, adică 1 milion de euro".

 22.  USL vrea trecerea în Constituţie a subordonării puterii judecătoreşti (reprezentată de CSM) faţă de puterea legislativă (parlamentul), pe lângă regionalizare. 
"În al patrulea rând, trebuie să vorbim de organizarea administrativ-teritorială a României, rămân județele, aceasta este opțiunea USL, dar în acelasi timp trebuie să avem forma de organizare a regiunii, care nu este trecută în acest moment în Constituție și să arătăm pe cât posibil, foarte clar, care este nivelul de competențe. Și mai trebuie să mai stabilim un lucru în Constituție, controlul democratic al instituțiilor statului, o să se isterizeze dna Macovei, dar nu se poate în nicio țară europeană ca o instituție a statului, indiferent că e vorba de Guvern, președinte, servicii de informații sau de Parchet, nu poate să fie în afara oricărui control democratic. Toate instituțiile într-o țară democratică se controlează și se balansează, nu se poate să existe instituții care nu răspund în fața nimănui și produc foarte multă satisfacție în presă prin stenograme și dosare scăpate".
 
23. 
Ponta s-a hotărât, e de acord ca România să meargă în "direcţia bună" în UE: adică... cea dorită de Băsescu.
"Deşi sunt social-democrat, şi eu cred că trebuie mai multă Europă
, dar la modul onest, nu la modul ipocrit. Importat este ca noi să fim alături de celelalte ţări europene, dar important este să fim trataţi ca egali, pentru că prima propunere, aceea în care cei din afara zonei euro participam, dar nu aveam niciun drept, nu era o propunere foarte bună şi a fost respinsă de Polonia şi de România. Acum înţeleg că lucrurile se îndreaptă în situaţia bună".
Nu cu mult timp în urmă spunea:
"Ce face domnia sa joi, ce poziţii spune şi mai ales la ce anume angajează România nu ştiu nici eu, aşa cum nu ştie nici Parlamentul României."
"Nu am discutat cu preşedintele şi nici nu este programată vreo întâlnire la întoarcere."
 


24.  Rotirea papionagiilor la ICR. Marga linişteşte detractorii: nu sunt de bază "tezele de la Mangalia", ci "tezele de la Bruxelles". De o inestimabilă valoare teoretică şi practică. Şi angrenează ICR la... competitivitatea UE. 
"Institutul îşi asumă adevărul că, la rândul ei, cultura este, cum se spune în strategia Comisiei Europene, "o resursă fundamentală pentru inovaţie socială şi răspunsuri la provocări societale majore". Cultura poate contribui la dezvoltarea deprinderilor "din jurul creativităţii şi antreprenorialului, gândirii critice, asumării riscului şi angajării, care sunt necesare pentru competitivitatea UE în societatea cunoaşterii." 

25.  Dezgustătorul mesaj al lui Ungureanu către socrul lui Radu Duda. 
"Astăzi, 25 octombrie 2012, când sărbătorim şi ziua Armatei Române, ne amintim de istoria noastră glorioasă şi de luptele pe care le-am dus pentru independenţa şi pentru libertăţile noastre de-a lungul vremurilor. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Majestate, sunteţi parte din trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Întreaga viaţă a Majestăţii Voastre, aţi fost loial acestui popor, tratându-l cu respect, seriozitate şi modestie, dar mai ales oferindu-i speranţă şi dându-i curaj. Aţi fost simbol pentru națiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente. La cei 91 de ani pe care îi împliniţi astăzi, naţiunea noastră mai are încă nevoie să-i fiţi alături." 

26.  Colectarea selectivă a gunoaielor la ARD: Viorel Cataramă (Secu' + PnL) - nu, Sandra Pralong (ex Fundaţia Soros) - da.
Surse din ARD menţionau că Sandra Pralong este o variantă de candidat luată în calcul pentru colegiul 5 Senat, unde ar urma să candideze Crin Antonescu.
 

27.  Căcărău nu mai candidează în Bucureşti, ci în Teleorman, într-un colegiu de senator care include colegiul lui Dragnea (de deputat). Motivaţia ar fi legea electorală (probleme la "închiderea" colegiilor cu minim 50%, dacă e participare mai slabă decât la alegerile locale). Dar nu cumva alta e motivaţia, de a se afişa alături de Dragnea, care ar urmări preluarea conducerii în PSD? Sau chiar evitarea intrării lui Căcărău la redistribuire, să fie nevoit să iasă senator de pe locul doi?  


28.  Căcărău se face că uită cine a votat ratificarea tratatului fiscal european. Chiar el este unul dintre cei care au votat "pentru" (la Senat: 89 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere). Ipocrizie electorală, PnL decisese susţinerea acestui tratat, la începutul lui 2012, "cu o condiţie". 
"În momentul acesta, având în vedere că avem nevoie de creştere economică, de dinamizarea sectorului privat, dacă nu putem scoate lucrurile din anchiloză, trebuie căutate nişte soluţii, în Europa se iau nişte decizii cruciale, nici Germania nu uită de interesele naţionale. În aceste condiţii, România încearcă să găsească nişte soluţii care ar avantaja-o ? Noi nu am făcut-o niciodată, nu am făcut o discuţie despre ce e mai bine pentru România. Şi aşa ajungem la situaţia la care la nivelul UE se adoptă un tratat fiscal, noi îl adoptăm fără să îi analizăm consecinţele, repetăm că vrem să intrăm în zona euro, nu discutăm dacă aceasta mai este posibil, dacă asta mai e dezirabil."

 29.  Funeriu demisionează de la ICR. Motivaţia: 
"Prin poziţiile exprimate oficial de conducerea sa executivă, în special de către preşedintele său, ICR revine la practici anterioare anului 1990, printr-o viziune vădit naţionalist-agresivă, cu accente protocroniste. Desuetudinea demersului actual al ICR se observă clar din programul preşedintelui ICR".
La ICR doar s-au rotit papionagiii, agenda a rămas aceeaşi. Cui serveşte omologarea lui Marga&Co drept.. "naţionalişti"?


30.  Ministerul Agriculturii a organizat un seminar în comun cu Ambasada Italiei, de fapt un lobby pentru cumpărarea de terenuri agricole de către străini.
"Efortul autorităţilor române trebuie susţinut pentru a face cât mai atrăgător acest sector, folosind fondurile europene, iar procedurile administrative trebuie simplificate pentru a le face mai simple şi mai sigure în vederea cumpărării de terenuri. În România sunt numeroase societăţi italiene care au investit în agricultură, în producţia de maşini agricole, în sectorul vegetal şi animalier, în procesare. Cred că bogăţia terenurilor agricole fac din România o ţară atrăgătoare pentru investitorii italieni" (ambasadorul Italiei).
Guvernele de la Bucureşti doar au mimat că vor să limiteze accesul străinilor la cumpărare, spre deosebire de guvernul ungar, care va interzice accesul străinilor la terenurile agricole.

31.  Trebuie "să rupem cu trecutul" şi să nu mai dăm prea multă importanţă identităţii naţionale, zice Martin Schulz.
"Identitatea naţională este importantă pentru noi toţi, dar
trebuie să ne asigurăm împreună că vom reuşi să punem copiilor noştri la dispoziţie locuri de muncă, trebuie să ne unim eforturile, pentru a ne elibera de consecinţele diverselor regimuri trecute. Trebuie să o rupem cu trecutul şi trebuie să ne coalizăm forţele, pentru a face faţă provocărilor secolului XXI, la nivelul relaţiilor economice internaţionale, în domeniul combaterii criminalităţii organizate, în domeniul migraţiei, protejării mediului înconjurător, în domeniul financiar."

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: