În cazul Ungariei, tonurile au fost,de fapt, mult mai dure. Se pare că UE era deranjată de acţiunile unui premier cu legitimitate de peste două treimi şi care a schimbat multe, dar dpdv legal nu putea fi contestat. În schimb, maşinaţiunile poststaliniste ale unui Ponta nu deranjează atât de mult. Un regim cu suveranitate politică legitimată de un popor e incomod. Mult mai aproape de viziunea funcţionărimii de la Bruxelles este definiţia unui pucist.
În cazul Ungariei, tonurile au fost,de fapt, mult mai dure. Se pare că UE era deranjată de acţiunile unui premier cu legitimitate de peste două treimi şi care a schimbat multe, dar dpdv legal nu putea fi contestat. În schimb, maşinaţiunile poststaliniste ale unui Ponta nu deranjează atât de mult. Un regim cu suveranitate politică legitimată de un popor e incomod. Mult mai aproape de viziunea funcţionărimii de la Bruxelles este definiţia unui pucist.
UE nu mai poate ignora problema „România” (Wall Street Journal)
Nu erau progrese enorme, dar erau. România găsise stabilitatea economică şi începea să iasă încet din zona periculoasă a economiei. Dar apoi veni criza politică...
Şi problema României nu e că lipseşte o genă din genomul general care ar permite societăţii democratice să funcţioneze. Nu. Problema e existenţa unui aparat statal care nu are alt scop decât să servească unor interese de grupuri. Sau spus mai pe şleau, problema e că vechile structuri comuniste din statul român nu au fost înlăturate într-o proporţie suficient de mare. Luaţi ca exemplu numai pe proaspătul demisionar din Senatul României Dan Voiculescu şi trustul său de presă. Aceste grupuri au o influenţă enormă în tânărul stat modern România. Reţelele se întind peste partide, peste regiuni, iar strategiile de evitare a unei coliziuni frontale cu procurorii anticorupţie sunt ameliorate în mod continuu. Tabăra Ponta speră ca UE să devină şi mai preocupată de problemele din zona Euro sau cine ştie ce altceva şi să mai scape Bucureştiul din ochi măcar până când ar scăpa de Băsescu. În acelaşi timp, Bruxelles-ul nu trebuie să uite că are interese economice în România, dar şi obligaţii asumate de apărare a democraţiei şi a statului de drept.
Premierul Ponta – Plagiatorul (Neue Zurcher Zeitung)
Cazurile de plagiat în rândul politicienilor au devenit chiar la modă. Faptul că un premier în funcţie şi-a copiat lucrarea de doctorat însă e o premieră. Victor Ponta respinge acuzaţiile cu argumente ridicole.
Oare plagiatorii citesc ce plagiază? În era digitală, operaţiunea copy/paste nu mai presupune asta. Ironic e că în teza de doctorat semnată de premierul român scrie aşa: „Autorul (unei infracţiuni internaţionale) nu este protejat în ţara sa chiar dacă el ocupă o funcţie publică”. N-ar trebui oare măcar asta să-i dea de gândit lui Ponta? Sau faptul că citatele se delimitează ca atare într-o lucrare ştiinţifică de vreo 200 de ani încoace? Deci argumentul că regulile de scriere din anul 2003 nu prevedeau ghilimele sau note de subsol este penibil.
Dar ce să ne mai mire?! Mai contează efectele asupra imaginii ţării, a sistemului de învăţământ? Nu, evident că nu. Cererile de demisie de onoare din fruntea Guvernului? Nu, evident că nu. Scenariul de desfiinţare a CNSAS, DNA şi a CCR? Doamne Fereşte! Acolo s-a dovedit clar că Ponta şi-a pus semnătura pe o mapă goală, nu pe conţinut. Şi tocmai conţinutul lipseşte...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu