Postări
În cadrul
editorialului de astăzi vom analiza modurile în care Austria și
comunitatea europeană pot încerca să pedepsească România pentru
naționalizarea Petrom. Această analiză presupune că naționalizarea s-a
realizat cu respectarea planului prezentat în articolul de ieri (http://cronicaromana.com/2012/04/24/nationalizarea-petrom-planul-operatiunii/) și că atât guvernul cât și serviciile secrete din România sunt conduse de personaje care lucrează în interesul național.
La
fel ca și în etapa premergătoare naționalizării, conflictul cu guvernul
Austriei (proprietarul de facto al OMV) se va desfășura în plan
juridic, economic și informațional. Niciunul dintre aceste planuri nu
poate fi neglijat și toate vor trebui să fie tratate cu maximă atenție
și seriozitate.
În
plan juridic, unicul pericol real pentru procesul de naționalizare îl
prezintă sistemul justiției europene care în mod inevitabil va considera
că o naționalizare directă (printr-un act legislativ etc) este contrară
literei și spiritului legislației europene. Deși, în anumite
circumstanțe, ignorarea deciziilor justiției europene ar putea fi o
strategie destul de viabilă, acest scenariu nu este cel mai confortabil
pentru statul român și trebuie evitat. Pentru a bloca orice tentativă de
utilizare a justiției europene în calitate de instrument de protecție a
intereselor coloniale austriece este necesar ca transferul dreptului de
proprietate asupra Petrom să se realizeze nu ”prin decret”, ci
printr-un contract de vânzare-cumpărare a acțiunilor companiei. Dacă
statul român va da dovadă de consecvență în procesul de ”strangulare
prin taxare” și obstrucție administrativă a OMV Petrom, în mod
inevitabil se va ajunge fie în situația în care OMV va fi dispus să
cedeze controlul asupra Petrom în schimbul unei compensații modice, fie
în situația în care OMV Petrom va putea fi falimentat, iar activele
companiei vor putea fi preluate de statul român în procesul lichidării
formei curente a companiei. Spre deosebire de situația în care Petrom ar
fi fost naționalizat printr-un act legislativ, naționalizarea prin
cumpărarea de acțiuni la preț modic nu poate fi atacată în justiția
europeană. La fel, justiția europeană nu poate impune statul român să
reducă nivelul taxelor sau redevențelor practicate în relația cu
companiile petroliere, ceea ce lasă ample posibilități de ”strangulare
economică” necesară pentru a-i ”convinge” pe proprietarii actuali să
renunțe la controlul asupra Petrom.
În
plan economic, valoarea schimburilor comerciale între Austria și
România este neînsemnată și pierderea acestora nu reprezintă o problemă
în contextul recuperării unui activ atât de important precum Petrom.
Sancțiunile economice pan-europene pot afecta doar o țară care suferă de
dependență de finanțare externă și cazul Ungariei este exemplul perfect
al unei asemenea situații. Totodată, introducerea acestor sancțiuni nu
trebuie considerată drept ceva inevitabil. În condițiile unei campanii
informaționale și a unei campanii de lobby, desfășurate în mod activ și
finanțate în mod corespunzător, este foarte probabil ca nici Comisia
Europeană și nici Parlamentul European să nu aibă voința politică
necesară pentru aplicarea de sancțiuni economice la nivelul Uniunii
Europene. Chiar și în cazul cel mai neplăcut, consecințele maxime pentru
România pot fi următoarele:
- Înghețarea fondurilor europene. Aceste fonduri oricum sunt practic inaccesibile, iar dimensiunea acestora este substanțial mai mică decât valoarea Petrom.
- Comisia Europeană și (probabil) FMI vor refuza să mai crediteze România. Din punctul nostru de vedere această ”sancțiune” va fi benefică pentru guvernul de la București care va trebui să învețe arta autofinanțării sau să învețe să atragă bani de pe piețele private nu în vederea consumului, ci în vederea finanțării unor proiecte ce pot aduce venituri substanțiale, cum ar fi dezvoltarea mineritului de la Roșia Poieni sau Roșia Montana.
- România nu va intra în zona Schengen. În comparație cu redobândirea proprietății asupra unei companii ce valorează aproape o sută de miliarde de euro, pierderea perspectivelor de intrare în spațiul Schengen este o chestiune minoră și lipsită de orice importanță.
Din
punctul nostru de vedere, naționalizarea Petrom, dacă va fi executată
corect din punct de vedere tehnic, nu va genera alte probleme decât cele
menționate mai sus. Obținerea controlului asupra petrolului românesc va
aduce beneficii tactice și strategice substanțial mai mari decât
eventualele pierderi provocate de acțiunile de ripostă din partea
guvernului austriac.
Desigur,
privită din perspectiva actualei clase politice de la București,
naționalizarea Petrom ar aduce un alt set important de probleme. Soțiile
multor demnitari români încasează salarii de la companii vieneze,
copiii multor demnitari români trăiesc și învață la Viena, în conturile
băncilor austriece există sume uriașe de bani care aparțin persoanelor
care activează în sfera politică și informațională din România, iar
investițiile imobiliare din Austria constituie o componentă importantă a
portofoliilor investiționale ale acestor persoane. Pentru persoane din
actuala ”elită” un asemenea comportament oferă posibilitatea de a se
simți acceptați în ”clubul șmecherilor europeni”, iar pentru Austria,
faptul că pentru mulți dintre funcționarii guvernamentali români și
persoane din cadrul serviciilor de informații, Viena a devenit un oraș
mai apropiat decât București garantează că interesele neocoloniale ale
Austriei nu vor fi atacate niciodată. Evident, naționalizarea Petrom
este imposibilă fără o modificare radicală a componenței elitelor
naționale și această modificare trebuie să se petreacă cât mai curând
posibil.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu