08 februarie 2012

Isărescu: Procesul de trecere la moneda unică europeană va fi rediscutat după alegeri



Direct în ERM II

“Procesul de trecere la moneda unică europeană va fi rediscutat după alegeri”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Românei (BNR), Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei pe trimestrul patru din 2011. 

“Nu are nicio influenţă decizia modificării de politică monetară asupra aderării la moneda euro. Procesul de trecere la moneda euro va fi rediscutat după alegeri”, a afirmat Isărescu.

Reamintim, obiectivul României pentru adoptarea monedei euro este anul 2015, care a fost reconfirmat la mijlocul anului trecut.

Pentru adoptarea monedei unice europene, o ţară candidată trebuie să îndeplinească anumiţi parametrii, mai cunoscuţi sub denumirea de “criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht”. Acestea se referă la un deficit bugetar sub 3% din PIB, o datorie publică sub 60% din PIB, rate ale dobânzilor pe termen lung sub 2 puncte procentuale peste media celor mai performanţi 3 membri UE şi o rată a inflaţiei de maxim 1,5% peste media celor mai performanţi 3 membri UE. Cu minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro, o ţară trebuie să participe la Mecanismul Cursului de Schimb II (European Exchange Rate Mecanism II – ERM II). Acesta este un aranjment pentru cursul de schimb, în care o monedă are o paritate centrală faţă de euro, iar cursul de schimb nu poate fluctua faţă de această paritate cu mai mult de 15%, în sus sau în jos.

Astfel, pentru aderarea la zona euro în 2015, România ar trebui să intre în ERM II chiar în 2012. Ceea ce presupune că, imediat după alegeri, nu se va discuta despre trecerea la euro, ci despre intrarea în Mecanismul Cursului de Schimb.

Totuşi, este puţin probabil ca România să adopte euro în anul 2015. Chiar şi preşedintele Traian Băsescu se declara, anul trecut, sceptic în privinţa adoptării monedei unice europene.

“Este clar că nu sunt suficiente criteriile de la Maastricht pentru a fi stabil şi sigur în interiorul euro-zonei. Va trebui să facem o analiză realistă, ce termen de aderare ne propunem, dacă am înţeles foarte bine că, fără o dezvoltare durabilă, România nu numai că se periclitează pe ea însăşi, dar, fiind în interiorul UE, periclitează şi stabilitatea întregii zone euro. Nu am un răspuns legat de dată, nu îmi permit ca, fără o analiză, să modific obiectivul oficial anunţat, dar am convingerea că zona euro nu mai suportă state neperformante economic, iar România nu este la nivelul de performanţă şi nu putem anticipa că va avea până în 2015 nivelul de performanţă care să o facă un solid pilon economic în interiorul euro-zonei”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă din februarie 2011.

Altfel spus, pe lângă criteriile de convergenţă nominală, România ar trebui să atingă şi unele criterii de convergenţă reală. Tratatul de la Maastricht nu menţionează criterii explicite privind convergenţa reală, dar aceasta poate fi urmărită, conform viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, într-o prezentare de acum doi ani, prin nivelul PIB/locuitor, structura ramurilor economiei naţionale etc. Astfel, în 2008, PIB/locuitor, calculat prin paritatea puterii de cumpărare standard, era în România 43,3% faţă de media UE 25. Ponderea agriculturii în VAB (valoarea adăugată brută) era în România de 7,2% (faţă de 1,8% media în UE 25), a industriei – 25,6% (faţă de 19,9%), iar a serviciilor – de 55,4% (faţă de 71,9%). De remarcat, din 2009 România a intrat în criză şi încă “se chinuie” să iasă.

Focus energetic 

ERM II

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: