02 octombrie 2011

Mario Vargas Llosa, în corul europeist. Surprised ?




Trebuie să ne unim, apărând Uniunea Europeană, nu să asistăm indiferenţi la distrugerea ei; dacă întoarcem spatele pieţelor, precis criza o să se adâncească şi în cele din urmă o să se năruie tot progresul economic.
Utopiile sociale, acele tentative – generoase ori perverse – de a reordona societatea omenească după un principiu religios sau politic, au împânzit istoria cu cadavre. Şi totuşi, ele s‑au succedat una după alta, una mai catastrofală decât cealaltă, aşa încât trebuie să acceptăm ca pe un dat faptul că nouă, oamenilor, ne e necesară (şi deci vom căuta în continuare) acea societate perfectă sau raiul pe pământ, adică ceea ce-şi propune de fapt fiecare utopie socială. [...]

Am crezut întotdeauna că crearea unei Europe unite, integrată şi fără graniţe, o să fie prima tentativă socială colectivă care, spre deosebire de celelalte, n‑o să eşueze şi o să reuşească să stopeze naţionalismele care au făcut ca ţări şi culturi, ce fac parte din ceea ce noi numim Occident, să cunoască confruntări şi măceluri cumplite de‑a lungul timpului. [...]

Dacă ne gândim de pildă la Spania, ne putem întreba: oare, fără intrarea ei în Europa, tranziţia spaniolă de la dictatură la libertate, de la sărăcie la prosperitate s‑ar fi realizat ea astfel, rapid şi fără colapsuri politice? Cu toate astea, Europa pe care noi o credeam unită crapă peste tot şi mulţi europeni se bucură de acest lucru, considerând că experimentul integrator a eşuat deja şi c‑ar fi mai bine să revenim la vechea Europă, cu naţiuni şi graniţe. Azi lucrul ăsta nu mai e doar o simplă ipoteză futuristă, ci o realitate care s‑ar putea materializa în curând, fiind stârnită de teribila criză economică. [...]

Dacă Uniunea Europeană se dezintegrează, ţările europene o vor duce mult mai rău decât acum, atât cele prospere – ca Germania, Franţa şi ţările nordice –, cât şi cele sărăcite – ca Grecia, Irlanda şi Spania. De aceea, Uniunea Europeană trebuie salvată; un motiv serios fiind şi acela că ea va înfrunta mai bine criza, depăşind‑o mai lesne, dacă e unită, decât cu ţările lăsate singure, să se descurce fiecare cum poate, pe cont propriu. Iată de ce în momentul ăsta de cumpănă – poate cel mai greu trăit de Europa după ajunul izbucnirii celui de‑Al Doilea Război Mondial – trebuie să ne unim, apărând Uniunea; în loc să asistăm indiferenţi la distrugerea ei, să ne mobilizăm pentru a împiedica lucrul ăsta, fiind conştienţi că cei ce vor s‑o distrugă sunt aceiaşi naţionalişti iredentişti, închistaţi în vechile lor prejudecăţi, cu aceleaşi urechi acoperite care i‑au împiedicat în trecut să prevadă cumplitele efecte pe care le‑au avut visele lor violente chiar şi pentru ei înşişi. Căci orice naţionalism – chiar şi cel aparent circumspect şi tolerant – implică violenţa împotriva celuilalt, a celui care e altfel, care nu face parte din trib.

Dacă utopia democratico‑liberală care a creat Uniunea Europeană nu piere o dată cu criza aceasta, ea poate pune capăt naţionalismelor care au otrăvit istoria modernă, dezbinând popoarele şi făcându‑le să se înfrunte în războaie sinucigaşe, întârziindu‑le dezvoltarea şi sărăcindu‑le cultura. Uniunea Europeană ar trebui salvată, fie şi numai pentru asta. Dar sunt încă multe motive pentru a o salva. De pildă fiindcă, în epoca asta, de globalizare economică, o alianţă sau o federaţie europeană are mult mai multe şanse să concureze eficient în cucerirea pieţelor – singurul lucru care într‑adevăr creează locuri de muncă şi produce bogăţie – decât o ţară izolată, pe care o criză ca cea actuală o poate face insolvabilă de la o zi la alta. Iar dacă Uniunea Europeană supravieţuieşte, poate că exemplul ei va inspira şi alte regiuni ale lumii, cum ar fi America Latină sau Africa, unde diviziunile tribale şi naţionale au contribuit mai ales la menţinerea lor în subdezvoltare.

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

De asta o fi primit premiul Nobel pentru literatura in 2010...

Riddick spunea...

M-am mirat la acel moment, destul de mult. Acum avem un răspuns.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: