25 aprilie 2011
La faza asta, trebuie 2/3 din voturile parlamentului
Preşedintele Consiliului Naţional din Austria, Barbara Prammer, a transmis o scrisoare Parlamentului român prin care solicită urgentarea ratificării Protocolului prin care se acordă o derogare privind suplimentarea numărului de membri ai PE, în actualul mandat.
Scrisoarea a fost discutată în cadrul şedinţei conducerii Senatului din 18 aprilie, când preşedintele acestei camere, Mircea Geoană, le-a explicat colegilor că preşedinta Parlamentului austriac solicită urgentarea procedurii de ratificare a Protocolului adiţional al Tratatului de la Lisabona cu privire la creşterea temporară a numărului de membri ai Parlamentului European, menţionând că vizate suntAustria, Spania şi Germania.
Solicitarea are loc în condiţiile în care, în cadrul discuţiilor de la sfârşitul anului trecut asupra acestui protocol, în Comisiile de politică externă unii parlamentari români au ameninţat că, în contextul blocării aderării la Schengen, nu vor ratifica o modificare a Tratatului de la Lisabona care conţine şi o derogare ca Germania să menţină cei 3 eurodeputaţi în plus decât numărul stabilit deja.
http://www.e-politic.ro/scena-politica/austria-cere-urgentarea-ratificarii-protocolului-de-derogare-privind-suplimentarea-numarului-de-membri-ai-pe
>> "Democraţia post-naţională"
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Olanda se erijează în principala parte vătămată şi pretinde că este investigatorul "autorizat" al incidentului doborârii cursei ...
-
Establișmentul simte că nu mai poate continua multă vreme circul "rotativei guvernamentale" care a funcționat până acum (FSN/F...
-
O postare interesantă pe un blog : euroscepticul incomod Kaczynski, eliminat într-un complot mai vast ? Avionul tip Tupolev 154 a avut ...
-
Doar nu vi-o fi frică de strigoi în noaptea asta... Asupra incinerării şi crematoriilor umane în România Români celebri care ...
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
Afiş de propagandă al guvernului de la Vichy, condus de Pétain Le 22 août, en début d’après midi, les belges entrent da...
-
"Poate pana la urma se recunoaste ca totusi modul in care Polonia si chiar Ungaria traverseaza aceasta perioada de tulburari prelung...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Absolut dezgustătoare transmisia Vântu TV de la cimitirul Bellu-ortodox, unde au loc funeraliile lui Păunescu. PNL-Tătărăscu (pe sti...


3 comentarii :
Ca sa vezi de propaganda face C Preda :
http://cristianpreda.ro/2011/04/25/cetateni/#comments
Am văzut. Nu spune că studiul este comandat de Fundaţia Soros, dar se vede (vag) logo-ul în imagine.
Da, asta am vrut sa spun
Trimiteți un comentariu