Bună întrebare...

Gândul:

Cine duce steagul României în UE

Pentru un popor atât de orgolios ca cel român este de-a dreptul bizar faptul că stă cu mâinile în sân în timp ce imaginea lui în marea familie europeană se degradează de la o zi la alta. Pentru românul de rând aderarea la UE a însemnat că poate merge în alte 26 de state fără viză, doar cu buletinul. Pentru politicieni a însemnat apariţia unei noi scuze pentru măsurile nepopulare: "aşa a cerut UE". Şi atât. 

România nu contează în UE şi nu are nimic de spus în nicio privinţă. Nu este capabilă să cheltuiască nici măcar banii daţi gratis de Uniune, ceea ce a transformat-o într-un stat de talia Germaniei, un contributor net, care plăteşte către UE o sumă mai mare decât cea pe care o atrage. În marile jocuri politice din Europa, partidele din România, reprezentate de europarlamentarii români, aleşi prin voturile românilor, nu contează. 

În timp ce europarlamentarii români profită de minutul acordat declaraţiilor politice pentru a deplânge situaţia maidanezilor care ar putea fi eutanasiaţi, unii români, de cele mai multe ori ţigani, profită de libertatea de deplasare în UE pentru a face ceea ce făceau şi în România, dar pe mai mulţi bani: să cerşească. 

Atât timp cât cerşetoria nu este interzisă prin lege, atât timp cât ei nu încalcă legea şi, dacă o fac, sunt pedepsiţi corespunzător, care este problema? Bruxelles-ul, acest nou Babilon, cu 22 de limbi oficiale, nu are probleme cu cerşetorii veniţi din România. Dacă a rezistat valurilor de magrebieni, care ocupă deja o parte considerabilă din totalul populaţiei autohtone, câteva sute, mii de noi imigranţi nu mai contează. E drept, totuşi, că magrebienii nu cerşesc. Cer ţigări, dar nu cerşesc. "Sunt prea mândri. Dacă ar vedea că unul de-al lor cerşeşte, ar fi în stare să îi taie gâtul", după cum a explicat un taximetrist, venit acum cinci ani în Bruxelles din Turcia. 

Cerşetorii nu sunt problema lor, ci problema e a noastră. Şi în UE imaginea contează. Imaginea se transformă în voturi favorabile amendamentelor sau actelor normative depuse de europarlamentarii români, în favoarea românilor (varianta optimistă, e drept). Se transformă în investiţii, în bunăstare. Poate semna sau rupe acorduri.

O imagine proastă te transformă într-o victimă facilă. Politicienii europeni s-au folosit şi se vor folosi în continuare, pentru a obţine voturi în propriile circumscripţii, de imaginea proastă a României. Imaginea se transformă în putere decizională, deci în bani.

Dacă locuitorii din Bruxelles, când aud de România, ştiu doar de Nadia Comăneci şi de ţiganii care cerşesc, România are o problemă. Dacă numărul cerşetorilor români din Bruxelles este mai mare decât al specialiştilor români care lucrează în instituţiile UE din această capitală, România are mare problemă. Şi nimeni nu face nimic. Nici politicienii români, vârful de lance, reprezentanţii de top ai României, dar nici românii de rând, care votează îi continuare pe aceiaşi politicieni care nu le reprezintă interesele, nici pe plan local, dar nici pe plan internaţional.

Problema cerşetorilor trebuie asumată. Alături de Dacian Cioloş, comisarul european pe probleme de agricultură, cel mai apreciat român din toată Uniunea Europeană, cerşetorii duc steagul României în UE. Pe cât de dezavantajos, pe atât de adevărat.

În timp ce pentru Bulgaria face lobby de ţară în Germania, pentru că premierul bulgar s-a dus la cancelarul german şi a cerut ajutor, iar Republica Moldova este din ce în ce mai bine văzută în UE, datorită unei strategii concrete de apropiere faţă de Uniune, pentru România, care este deja membră a Uniunii, nu face nimeni lobby. Fiica preşedintelui României face lobby pentru ţigani. Cele mai importante iniţiative ale Elenei Băsescu, care nu sunt, în mare parte, revoluţionare în acest sens, privesc politica europeană legată de rezolvarea problemei ţiganilor din UE. Pentru români însă nu face nimeni lobby. Iar fără lobby, fără o imagine bună, niciun stat nu poate conta în ecuaţia europeană.