24 martie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Niciodată nu l-am înghiţit pe miorlăiciul ăsta, cu laţele alea atârnând pe dovleacu-i putred. Are ceva în el de hippie wanabee, ceva ...
-
... sau Hungarian Government to U.S. Department of State: "Speak up, or go fuck yourself !". Nişte firme americane din Ungaria ...
-
I don't wanna say goodbye for the summer Knowing the loneliness So let us take a pledge to meet in September And seal it with a kis...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
O zi tristă pentru Austria şi pentru identitarii europeni. " A câştigat la 3 0. 000 de voturi diferenţă" candidatul... ecologi...
-
Ca să nu mai vorbim despre eurosocialiştii lui Ponta (care nici acum n-au comunicat noile redevenţe pentru OMV-uri , dar le dau la cap m...
-
Articol preluat de pe blogul Trenduri economice De citit, în context, și NEW LIES FOR OLD - The Communist Strategy of Deception and...
-
Analistul politic Cristopher Story , specializat în probleme financiare, servicii secrete şi zona URSS-Europa de Est a publicat pe site...
-
Preiau articolul apărut pe siteul Presseurop , traducerea articolului apărut la Spiegel Online ( Romanian Passports For Moldovans / En...
-
Îi "salut" cu ocazia zilei de 14 iulie pe "prietenii" noştri francezi. ...


9 comentarii :
O demonstratie clara ca tot doctrinele politice sunt cele care dirijeaza bugetele si o foarte buna comparatia intre modelul statului social european si cel anglo saxon in articolul de mai jos :
http://www.ecol.ro/content/sindicalismul-reteta-noastra-secreta-si-europa-sociala
Asa , ca sa ne lase "tehnocratii" europeisti -(marxisti ascunsi)
Pâi, da...
Vad ca unii nu se lasa si-l tot imping pe Isarescu in fata .
Nu cred ca va accepta.
E mai caldut locul in care este acum
http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-mugur-isarescu-actualmente-guvernator-bnr/
Daaa, maarele specialist. Totuşi, ar putea, la o adică, obţine votul de investitură în parlament.
Vine o vară fierrrrbinte-fierrrrbinte !
Daaaa,la asta ma gandeam si eu!
De unde stie Base ca "tehnocratu'" va fi votat ?
Eu cred ca ar putea trece Isărescu de parlament, dacă:
1) câştigă Blaga la congres (altfel, ar fi FRAIERII FRAIERILOR, parlamentarii "talibani PDL", să joace într-o piesă care nu mai este a lor;
2) luzerii din PSDNLPC, care ştiu că nu mai au şanse pentru un nou mandat (n-are importanţă: căderea în dizgraţia lui Pontantonescu, colegiu "câştigat" în 2008 de pe locurile 2-3...) ar gira un guvern "care merge pe papainoage", doar-doar le continuă mandatul încă 12-16 luni.
3) Boc demisionează, "indignat" de rezultatul congresului, sau (câştigator) - "pentru un nou suflu al reformei".
Inventia asta cu "tehnocratu' " a aparut din cauza ca nu exista majoritate parlamentara.
Le trebuie un premier globalist care poate fi manipulat de Bruxelles ,de FMI, de guvernul mondial, in spiritul NWO.
Am impresia ca sunt deja ceva misculatii cu raportul eur/leu facute de BNR in ideea ca se va probusi euro si ca se face o rasturnare a Sistemului Monetar International stabilit la Bretton Woods.
Probabil ca vor sa treca la o moneda mondiala, si ca monedele existente for fi convertite in cea noua la un anumit raport.
Cresterea leului in raport cu euro ar duce la o conversie a leului in noua moneda la un raport cat se poate de apropiat de cel al raportului euro/moneda noua.
Cine stie ....
Nici "ei" nu ştiu... e un ghem de serpi mondiali care şuieră, care mai de care...
Trimiteți un comentariu