19 august 2010

Ce are România de împărţit cu Rusia după aderarea la NATO (România liberă)


Cristian Câmpeanu sintetizează în România liberă principalele 4 puncte de politică externă ale României care nu convin Moscovei:

1. Moldova


Îndepărtarea de la putere a lui Voronin şi a comuniştilor a fost privită la Moscova ca o înfrângere a Rusiei şi o victorie relativă a Bucureştiului, o perspectivă întărită de formarea Alianţei pentru Integrare Europeană şi angajamentul noilor autorităţi de reorienta Moldova spre Europa, ceea ce coincide cu unul dintre obiectivele de politică externă ale României. Potrivit analistului Vladimir Socor, Rusia are patru obiective în Moldova: reorientarea de pe actuala direcţie europeană, acceptarea de facto de către Chişinău a prezenţei militare ruse pe teritoriul moldovean, acceptarea precondiţiilor ruseşti pentru soluţionarea conflictului transnistrean, eliminarea din guvern a elementelor pro-româneşti. În acest scop, Moscova susţine formarea unei coaliţii între comuniştii lui Voronin şi democraţii lui Marian Lupu în vederea alegerilor parlamentare din luna noiembrie (în condiţiile în care Voronin nu mai are dreptul să candideze), ce vor urma referendumului de la 5 septembrie. România va încerca să zădărnicească planurile Moscovei şi să asigure victoria unei coaliţii fără comunişti care să asigure continuarea actualului curs. Din acest punct de vedere, între România şi Rusia va avea loc o confruntare în următoarea perioadă - inclusiv la nivelul serviciilor secrete - pentru promovarea propriilor obiective.

2. Scutul antirachetă şi bazele americane


Moscova a primit cu răceală aderarea României la NATO în 2004 şi cu ostilitate semnarea, un an mai târziu, a acordului româno-american privind instalarea bazelor militare americane pe teritoriul românesc. Deşi acestea sunt prea mici ca să reprezinte o ameninţare militară la adresa Rusiei, Moscova vede în prezenţa lor în apropierea sferei sale de influenţă drept o provocare. O provocare şi mai mare şi o sporire a securităţii României pe seama Rusiei sunt considerate găzduirea de către România a elementelor scutului american anti-rachetă. În 1999, avioanele militare ruseşti au încercat să forţeze trecerea prin spaţiul aerian românesc pentru a ajunge în Kosovo, dar au fost întoarse din drum de preşedintele Constantinescu. Astăzi, o asemenea tentativă nici măcar nu mai poate fi concepută.

3. Marea Neagră, lac rusesc

Victoria lui Viktor Ianukovici în Ucraina şi prelungirea până în 2042 a staţionării flotei ruse a Mării Negre la Sevastopol au consolidat dominaţia rusă în regiune. România a susţinut integrarea euroatlantică a Ucrainei sub regimullui Viktor Iuşcenko, în pofida faptului că relaţiile cu Ucraina erau chiar mai dificile decât cele cu Rusia, după cum afirmă surse din serviciile de informaţii. Bucureştiul continuă însă să susţină regimul prooccidental din Georgia, singura piesă din puzzle care împiedică dominaţia totală a Rusiei în Marea Neagră. România întreţine relaţii apropiate şi cu Azerbaidjanul, cealaltă ţară din Caucaz care asigură culoarul Occidentului spre Marea Caspică şi Asia Centrală, în vreme ce Moscova este interesată să închidă acest culoar.

4. Nabucco

România a rămas cea mai constantă şi fidelă susţinătoare a proiectului gazoductului european Nabucco, singura rută alternativă la gazoductele ruseşti. Bucureştiul a rezistat cântecelor de sirenă ale Moscovei în privinţa participării la proiectul rusesc concurent South Stream şi construieşte un terminal de Gaz Natural Lichefiat (LNG) la Constanţa cu sprijin american şi semnat cu Azerbaidjanul un acord pentru alimentarea acestuia cu gaz, acţiuni menite să diversifice aprovizionarea cu gaz şi spargerea monopolului rusesc.
Acestea sunt patru zone în care interesele române şi ruse au intrat constant în conflict în ultima perioadă şi există şanse minime să devină convergente în viitorul apropiat. Cu toate acestea, rămâne o întrebare: de ce s-au enervat ruşii atât de rău încât să pună în scenă spectacolul „flagrantului‘‘ şi „arestării‘‘ lui Gabriel Grecu?

8 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Cu o saptamana inainte fusese Shimon Peres in vizita la noi ,iar Basescu reafirmase pozitia noastra fidela pro NATO in conflictul iminent intre Israel si Iran.Razbunarea a fost romanul politist cu "spionul roman" la Moscova.

Mai cumplit mi se pare insa cum s-a suprapus acest eveniment cu incendiul de la maternitate, sectia terapie intensiva pentru prematuri-Intamplarea pare SF cu iz fascist ( eugenie)- accentuat insa de trimiterea de medici israelieni care sa ajute copiii.Alti medici occidentali n-au venit.
Fundalul pe care se desfasoara este cel al incendiilor ( ce fac ravagii in Rusia inca din primavara)…..
Totul pare o razbunare demiurgica
Comunisto-nazistilor le plac simbolurile…

Riddick spunea...

Iran şi Siria (dar şi Libanul controlat de Siria) sunt avanposturi ruseşti. Stalin a ajutat Israelul să se înarmeze în 1947-48 (când grupările paramilitare evreieşti luptau cu arabii, dar mai ales cu trupele britanice, care exercitau autoritatea în Palestina), apoi când a devenit clar că Israelul nu se va transforma în republică socialistă, URSS şi sateliţii i-au înarmat pe arabi (Egiptul lui Nasser şi Siria lui Hafez Al-Assad).

Să aşteptăm ancheta. Un incendiu de tipul ăsta poate avea două explicaţii: premeditare sau tembelism.

Crystal Clear spunea...

Aha.Acum inteleg de ce si la noi erau unii evrei care sustineau comunismul prin anii 50.
Mai tarziu s-au lecuit si au emigrat fie in Israel fie in Canada sau SUA.\

Da, sa vedem ce zice ancheta....

Crystal Clear spunea...

Doua comentarii interesante pe Hotnews :

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7707479-oficial-rus-criza-diplomatilor-poate-avea-repercusiuni-economice.htm?cfnl=

amenintare stupida (Joi, 19 august 2010, 13:08)
bigone [anonim]
"E o amenintare inutila si vad ca se merge pe principiul escaladarii - gen eu scot pistolul tu scoti tunul. Daca Rusia crede ca poate ameninta Romania fara ca interesele economice proprii, gen Lukoil, Alro, Mechel sa fie afectate se insala. Arma gazelor naturale are efect limitat - in final o sa piarda si Rusia prin faptul ca nu incaseaza bani. De fapt cred ca miza o constituie controlul Moldovei si in particular al Transnistriei. Se vor intimpla oricum lucruri interesante in urmatorul an in zona conexa a Rusiei. Ginditi-va la o actiune coordonata a Moldovei , Georgiei , Armeniei si poate a statelor musulmane ex sovietice contra intereselor rusesti - ar pune serios la incercare capacitatea militatra a Rusiei. Oricum daca ameninti si nu treci la actiune denota o pozitie slaba'

trufie (Joi, 19 august 2010, 14:02)
nelu [anonim]
"Ciudat e faptul ca rusii nu inteleg ca Dumnezeu ii bate pe cei ticalosi - si ei deja au simtit-o recent pe propria lor piele - insa continua in acelasi stil de mare putere care isi poate permite orice, oricand si oriunde, fara jena si fara rusine. Iar de cand cu acceptarea scutului antiracheta de catre Romania parca le-a cazut ceva greu la stomac. Simt ca latul se strange putin cate putin si pamantul le cam fuge de sub picioare sau chiar arde, la propriu. Dar nu renunta cu niciun chip la trufie si ambitii desarte. Din cand in cand mai tipa dupa ajutor, cand flacarile se apropie de vreun centru nuclear sau chimic de-al lor si apare pericolul ca insasi armele lor sa le ucida propriul popor. Dar lectia ramane in continuare neinvatata. Ne ameninta cu sanctiuni economice, cu scumpirea sau sistarea gazului, insa adevarul e ca au ajuns simpli exportatori de materii prime. Daca nu ar fi vestul Rusia ar involua rapid pentru ca nu e in stare sa se autosustina, sa evolueze. Sistemul lor e rigid, bazat pe forta nu pe intelepciune si intelegere. In acest ritm in maxim zece ani din Rusia va ramane doar o epava. Nici chiar armele lor nucleare nu vor mai putea sa intimideze pe nimeni daca vor putea fi doborate chiar pe teritoriul lor. Daca Rusia nu se transforma si nu evolueaza va urma colapsul. Dar e nevoie de renuntarea la complexele de superioritate si la pozitiile de forta si asta nu pot accepta cu niciun chip rusii. Pacat! "

Crystal Clear spunea...

Nu mi-a primit comentariul pt ca era lung.
Comentariu interesant pe Hotnews

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7707479-oficial-rus-criza-diplomatilor-poate-avea-repercusiuni-economice.htm?cfnl=

amenintare stupida (Joi, 19 august 2010, 13:08)
bigone [anonim]
E o amenintare inutila si vad ca se merge pe principiul escaladarii - gen eu scot pistolul tu scoti tunul. Daca Rusia crede ca poate ameninta Romania fara ca interesele economice proprii, gen Lukoil, Alro, Mechel sa fie afectate se insala. Arma gazelor naturale are efect limitat - in final o sa piarda si Rusia prin faptul ca nu incaseaza bani. De fapt cred ca miza o constituie controlul Moldovei si in particular al Transnistriei. Se vor intimpla oricum lucruri interesante in urmatorul an in zona conexa a Rusiei. Ginditi-va la o actiune coordonata a Moldovei , Georgiei , Armeniei si poate a statelor musulmane ex sovietice contra intereselor rusesti - ar pune serios la incercare capacitatea militatra a Rusiei. Oricum daca ameninti si nu treci la actiune denota o pozitie slaba

Crystal Clear spunea...

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7707479-oficial-rus-criza-diplomatilor-poate-avea-repercusiuni-economice.htm?cfnl=

amenintare stupida (Joi, 19 august Alt comentariu interesant tot Hotnews :

trufie (Joi, 19 august 2010, 14:02)
nelu [anonim]
Ciudat e faptul ca rusii nu inteleg ca Dumnezeu ii bate pe cei ticalosi - si ei deja au simtit-o recent pe propria lor piele - insa continua in acelasi stil de mare putere care isi poate permite orice, oricand si oriunde, fara jena si fara rusine. Iar de cand cu acceptarea scutului antiracheta de catre Romania parca le-a cazut ceva greu la stomac. Simt ca latul se strange putin cate putin si pamantul le cam fuge de sub picioare sau chiar arde, la propriu. Dar nu renunta cu niciun chip la trufie si ambitii desarte. Din cand in cand mai tipa dupa ajutor, cand flacarile se apropie de vreun centru nuclear sau chimic de-al lor si apare pericolul ca insasi armele lor sa le ucida propriul popor. Dar lectia ramane in continuare neinvatata. Ne ameninta cu sanctiuni economice, cu scumpirea sau sistarea gazului, insa adevarul e ca au ajuns simpli exportatori de materii prime. Daca nu ar fi vestul Rusia ar involua rapid pentru ca nu e in stare sa se autosustina, sa evolueze. Sistemul lor e rigid, bazat pe forta nu pe intelepciune si intelegere. In acest ritm in maxim zece ani din Rusia va ramane doar o epava. Nici chiar armele lor nucleare nu vor mai putea sa intimideze pe nimeni daca vor putea fi doborate chiar pe teritoriul lor. Daca Rusia nu se transforma si nu evolueaza va urma colapsul. Dar e nevoie de renuntarea la complexele de superioritate si la pozitiile de forta si asta nu pot accepta cu niciun chip rusii. Pacat!

Riddick spunea...

Blogger acceptă comment-uri de maxim 4096 de caractere. :)

A intrat, totuşi.

Când s-a votat embargoul petrolier ONU contra Irak-ului, în 1991, URSS/Rusia nu a exercitat dreptul de veto. De ce ? Ca exportator de petrol şi gaze, a profitat ani de zile de pe urma scumpirii acestor produse, prin excluderea parţială a petrolului irakian de pe piaţă.

Crystal Clear spunea...

De asta nu-mi plac mie rusii ...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Cătălin Predoiu, 2013: "Cunoscuta 'axă' Washington - Londra - Bucureşti trebuie să includă şi Berlinul. 

Cătălin Predoiu, 2013: "Fundaţia Konrad Adenauer este un partener al României. A ajutat mult România, de exemplu, a furnizat experţi pentru elaborarea unor acte normative ale Ministerului Justiţiei. În prezent, derulează un program important de cursuri de guvernare publică, în care sunt implicaţi 120 de experţi în varii domenii. Vom coopta aceşti experţi în aparatul tehnic al Guvernului Alternativă PDL, ca staff de suport al miniştrilor noştri. Suntem un partid de centru dreapta care crede în proiectul european şi valorile europene."

 

Postări populare: