Strânsoarea Internaţionalei Socialiste

Suntem bombardaţi permanent cu noţiuni şi principii care pretind că definesc democraţia şi responsabilitatea civică. Poate acest articol din The New American va defini termenii exacţi ai dezbaterii ideologice la începutul secolului XXI: 

Strânsoarea Internaţionalei Socialiste

Guvern şi socialism mondial. Acestea sunt obiectivele explicite ale Internaţionalei Socialiste (IS), una dintre cele mai influente organizaţii ale planetei , dar una care este practic necunoscută marii majorităţi a americanilor, deoarece este foarte rar menţionată în mass-media importantă din SUA.

În ultimele două săptămâni din decembrie 2009 şi în toată luna ianuarie 2010, titlul subiectului în partea de sus a paginii de pornire a site-ului Internaţionalei Socialiste lăuda influenţa proeminentă a organizaţiei şi ponderea sa la summitul recent încheiat al Naţiunilor Unite pentru schimbările climatice de la Copenhaga, Danemarca. Cu toate acestea, articolul scurt, intitulat "IS la COP15 de la Copenhaga: reafirmarea priorităţilor social-democrate" nu pare a da dreptate rolului central al Internaţionalei Socialiste, nu numai în a stimula presiunile alarmiste actuale privind încălzirea globală, dar şi în construirea unui lobby militant global de mediu din 1970 până în prezent.

IS a fost cel mai înalt reprezentată la Copenhaga de preşedintele său, George Papandreou, care este, de asemenea, actualul prim-ministru al Greciei.

"În acest moment, observăm  naşterea guvernării globale", a declarat Papandreou,  în cuvântarea la summit-ul Naţiunilor Unite pe 18 decembrie. "Noi trebuie, totuşi, să cădem de acord asupra unei obligaţii pe care să fim decişi să o îndeplinim", a subliniat el.

Ştim acum, desigur, că pălăvrăgeala de la  Copenhaga nu a reuşit să producă un acord obligatoriu care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto, sau să producă structurile pe care IS speră să se instituie în cadrul Naţiunilor Unite, pentru a transforma ONU într-un veritabil guvern mondial. Acest eşec, cu toate acestea, este privit de către IS ca un pas înapoi temporar, care va fi remediat în viitoare discuţii climatice anuale, cum ar fi Conferinţa ONU 2010 - follow-up la Copenhaga din Mexico City.

La Congresul din 1962 de la Oslo, Norvegia, Internaţionala Socialistă a declarat în mod clar:

Obiectivul final al partidelor Internaţionalei Socialiste nu este nimic mai puţin decât guvernul mondial .... Statutul de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite trebuie să fie universal.

IS nu a deviat de la acest obiectiv, deşi şi-a înmuiat retorica sa, adoptând termenul mai moale, mai puţin ameninţător - "guvernare globală", care să înlocuiască apelurile sale anterioare cu privire la "guvernul mondial". Acest lucru este important să îl avem în vedere, deoarece actuali şi foşti prim-miniştri şi preşedinţi care sunt membri ai IS cuprind un contingent mare şi influent de lideri mondiali, care sunt extrem de vizibili şi mediatizaţi, la summit-urile globale şi regionale. În prezent, Internaţionala Socialistă are 170 de partide politice şi organizaţii din întreaga lume, inclusiv multe care sunt în prezent la putere, conducând guvernele naţionale.

Partide importante ale IS:

• Partidul Laburist din Marea Britanie (Gordon Brown, prim-ministru),
• Partidul Laburist din Australia (Kevin Rudd, prim-ministru),
• Congresul Naţional African din Africa de Sud (Jacob Zuma, preşedinte),
• Partidul Socialist Muncitoresc din Spania (Jose Zapatero, prim-ministru),
• Frontul Sandinist de Eliberare Naţională din Nicaragua (Daniel Ortega, preşedinte),
• S.W.A.P.O. din Namibia (Hifikepunye Lucas Pohamba, preşedinte),
• Partidul Socialist din Chile (Michelle Bachelet, preşedinte) şi
• Partidul Naţional Democrat din Egipt (Hosni Mubarak, preşedinte).

Acestea şi alte partide membre ale IS şi liderii lor, au fost destul de deschişi în apelurile lor pentru "guvernarea globală" spre a aborda ceea ce ei pretind că sunt "crize la nivel global", care nu pot fi abordate (spun ei) în sistemul actual de state naţionale suverane. După cum a arătat The New American, prim-miniştrii Gordon Brown şi Kevin Rudd au fost deosebit de sinceri, cu declaraţii isterice cu privire la presupusa necesitate ca guvernarea ONU să oprească presupusa încălzire globală catastrofală. Într-un discurs în luna noiembrie - anul trecut, prim-ministrul Rudd a denunţat scepticii încălzirii globale - inclusiv oameni de ştiinţă respectaţi şi politicieni - ca fiind malefici "negaţionişti ai schimbărilor climatice," care sunt "periculoşi" şi "ţin Lumea ostatică".

Ca ministru de finanţe în cadrul primului cabinet Tony Blair, şi apoi ca prim-ministru, Gordon Brown a presat spre transformarea  Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi instituţiile Bretton Woods (FMI şi Banca Mondială), într-o fuziune - Consiliul Economic al ONU, care să completeze Consiliul de Securitate ONU. Brown este un membru al Societăţii Fabian (Fabian Society), organizaţie britanică socialistă, care a servit ca model şi incubator pentru IS. Într-adevăr, sediul central mondial al IS de la Londra şi sediul Fabian Society din Londra sunt două mâini ale aceluiaşi trup. La 16 ianuarie 2010, Brown expunea discursul intitulat "Cauze pentru care trebuie luptat" la Conferinţa de Anul Nou de la Societatea Fabian. El s-a adresat grupării în mai multe rânduri. Deşi fabianiştii sunt de obicei prezentaţi ca socialişti "moderaţi" şi "democraţi", Societatea Fabian a fost un aliat cheie al comuniştilor din timpul lui Lenin până în prezent, inclusiv prin furnizarea de asistenţă specială, în acoperirea crimelor lui Iosif Stalin.

Congresele Internaţionalei Socialiste, precum şi diversele comitete si comisii ale IS , au emis un flux de rapoarte şi declaraţii de-a lungul anilor, reiterând apelul din 1962 pentru guvernul mondial/guvernarea globală. "Guvernarea într-o societate globală - abordarea social-democrată", emis de Congresul al XXII-lea al Internaţionalei Socialiste în São Paulo, Brazilia, în 2003, este un prim exemplu. Declaraţia din 2006 a IS la reuniunea Consiliului IS din Santiago, Chile, care s-a desfăşurat sub bannerul pe care scria "guvernare, energie, şi schimbările climatice, noi orizonturi pentru pace", este un altul.

Reuniunea de la Santiago, de asemenea, a creat ocazia pentru înfiinţarea Comisiei Internaţionalei Socialiste pentru o Societate Mondială Durabilă (SI-CSWS), care în prezent s-a alăturat Organizaţiei Naţiunilor Unite. Richard Lagos de la IS, fostul preşedinte din Chile, este copreşedinte al CSWS împreună cu Goran Persson, fostul prim-ministru al Suediei. Lagos a fost, de asemenea, numit de către Ban Ki-Moon pentru a servi în acelaşi timp în calitate de trimis special al Secretarului General al Naţiunilor Unite pentru schimbările climatice.

"Guvernarea globală nu mai este un concept, ci o necesitate urgentă", a declarat IS-CSWS la Santiago. Aceasta prevede în continuare:

Politica trebuie să fie globală pentru a garanta pacea şi stabilitatea; spre a proteja mediul, a genera dezvoltare şi coeziune socială, pentru a se asigura economii solide care să poată rezista la presiunile speculative şi de a crea echitate şi oportunităţi pentru toţi.

Nicio altă problemă nu ilustrează mai bine natura provocărilor fără frontiere şi cu adevărat globale cu care se confruntă lumea de astăzi şi nevoia de a le întâmpina cu răspunsuri comune, decât încălzirea globală şi schimbările climatice.

Verde, roz şi roşu

Încă de la începuturile sale, în 1951, Internaţionala Socialistă a făcut eforturi cosmetice ca să se distanţeze de socialiştii comunişti. Ea continuă să facă acest lucru, asortând apelurile sale pentru socialism şi guvernare globală, cu garanţii de sprijin pentru principiile "democratice". Cu toate acestea, buna sa credinţă democratică şi presupusa sa opoziţie la socialismul totalitar sunt la fel de tocite azi precum au fost dintotdeauna.

În timpul Războiului Rece, IS s-a aliniat ea însăşi alaturi de  teroristul comunist Yasir Arafat şi OEP, principalul maestru terorist al Uniunii Sovietice. A fost, de asemenea, confortabilă menţinerea de relaţii strânse cu dictaturile comuniste frăţeşti din Pactul de la Varşovia, Africa, Asia şi America Latină. Cuba lui Fidel Castro şi regimul sandinist din Nicaragua au devenit favoriţii IS. Când Gunther Guillaume, băiat de viaţă şi de cel mai apropiat consilier al cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost demascat ca un agent comunist al KGB-ului sovietic şi al STASI est-german, Brandt a fost forţat să demisioneze din funcţia de cancelar. Conexiunea Guillaume-KGB, a ajutat să se explice pozitiile politice incredibile ale lui Brandt, vis-à-vis de Moscova şi lumea comunistă. Dar revelaţiile Brandt-KGB nu au contrariat conducerea SI, care i-a permis să-şi continue funcţia de preşedinte al IS, cu cea mai lungă perioadă pe acest post.

Nu s-au schimbat multe acolo: comuniştii "reformaţi" şi partidele comuniste sunt aşteptaţi cu braţele deschise şi deţin posturi de vârf  în IS. Comisia Internaţionalei Socialiste pentru o Societate Mondială Durabilă, menţionată anterior, este un exemplu în acest sens. Printre membrii săi se numără Aleksander Kwasniewski, fostul preşedinte al Poloniei, care a fost un zelos membru al Partidului Comunist, până când a devenit oportun să-şi pună eticheta de "reformist". De asemenea  membrul SCWS Serghei Mironov, care a fost un aparatcik în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi rămâne un susţinător marcant al kaghebistului-şef al Rusiei, prim-ministrul Vladimir Putin.

Un alt băiat de afiş al IS este Serghei Stanishev, prim-ministru al Bulgariei şi preşedinte al Partidului Socialist Bulgar (denumit anterior Partidul Comunist Bulgar). Un altul este Ayaz Mütallibov, fostul dictator comunist sovietic din Azerbaidjan. Şi, desigur, trebuie să-l amintim, încă o dată, pe preşedintele nicaraguan Daniel Ortega, de vreme ce regimul său comunist sandinist are unele legături mai deosebite cu IS.

Poate că unul dintre cei mai importanţi foşti membri ai CSWS este Carol Browner, fostul administrator al Environmental Protection Agency în timpul administraţiei Clinton, şi în prezent director al Biroului Casei Albe pentru energie şi politicile privind schimbările climatice, în administraţia Obama. Din anumite motive, niciun ziarist "mainstream" nu a crezut că este important să-l întrebe pe Browner sau pe preşedintele Obama despre apartenenţa lui Browner la IS şi la activităţile comisiei IS pe probleme similare.

Una dintre cele mai importante legături IS-sandinişti vine în persoana fostului membru al juntei sandiniste Miguel D'Escoto, care acum este preşedinte al Adunării Generale a ONU. Aşa cum am dezvăluit online în luna iunie a anului trecut ("Planul marxist al ONU pentru guvernul mondial"), Comisia ONU de experţi a lui D'Escoto privind reformele sistemului internaţional monetar şi financiar a fost prezidată de Joseph Stiglitz, care este, de asemenea, în acelaşi timp preşedintele Comisiei IS privind  problemele financiare globale.

Cartea lui Stiglitz din 2003 - The Roaring Nineties,  a fost descrisă de Bloomberg News ca "o piatră de temelie a planului preşedintelui Barack Obama de a remodela economia Statelor Unite."

Stiglitz, un laureat al Premiului Nobel pentru Economie, "este mentorul mai multor membri ai echipei economice a lui Obama, inclusiv directorul bugetului Peter Ország, şi Jason Furman, director adjunct al Consiliului Naţional Economic", potrivit Bloomberg.

În cartea sa autobiografică "Vise de la tatăl meu", Barack Obama scrie despre "conferinţe socialiste, la care, uneori, am participat la Cooper  Union", în timp ce era student la Universitatea Columbia din New York City. El nu a explicat niciodată ce impact au avut aceste conferinţe asupra sa, nici nu i s-a cerut vreodată să facă acest lucru în timpul interviurilor sale cu mass-media importantă.

Joseph Stiglitz, economistul socialist şi preşedintele Comisiei IS, este acum un profesor la alma mater a lui Obama, Columbia, precum şi un mentor pentru consilierii care elaborarează planurile lui Obama pentru socializarea, practic, a tuturor sectoarelor economiei americane. Şi fostul comisar al IS, Carol Browner, conduce eforturile administraţiei de a introduce în mod fraudulos un sistem de reglementare şi control asupra poporului american, care este mai ambiţios, intruziv, şi potenţial totalitar decât orice altceva imaginat mai înainte de către liderii socialişti, cum ar fi Karl Marx, Vladimir Lenin, sau Mao Zedong: un plan global de a controla şi de a reglementa întregul proces de producţie şi consumul de energie, precum şi toate emisiile de dioxid de carbon. "La fiecare respiraţie ce-o faci, la fiecare mişcare pe care o vei face, voi fi cu ochii pe tine" (“Every breath you take, every move you make, I’ll be watching you"). Acestea sunt versurile hitului din 1983 al trupei de rock britanice The Police. În cazul în care Internaţionala Socialistă, ONU, şi administraţia Obama au câştig de cauză, ar putea fi noua melodie tematică a Poliţiei Verzi Globale.

De la Davos la Porto Allegre

Internaţionala Socialistă serveşte drept una dintre cele mai indispensabile punţi, prin care elitele globaliste vehiculează programele lor pentru guvernul mondial atât către liderii finanţelor/business-ului cât şi către liderii socialişti/comunişti ai lumii. Această funcţie importantă de corelare a fost vizibilă în ultima săptămână a lunii ianuarie, când lideri de  nivel mondial au venit la două summit-uri mondiale concurente - şi, se presupune, opuse: World Economic Forum (WEF) în Davos, Elveţia, şi Forumul Social Mondial (WSF), în Porto Allegre, Brazilia. Pălăvrăgeala de la  Davos este de departe cel mai plin de farmec dintre cele două evenimente, de obicei, umplând o listă cu super-bogătaşi (cu nume precum Rockefeller, Rothschild, Gates, Buffet, Soros, şi Branson), cu conectaţii la nivel politic (cu nume precum Kissinger, Clinton, Greenspan, Bernanke, Summers, Sarkozy şi Blair), şi "doar celebrităţi" (cu nume precum Pitt, Jolie, Bono, şi Gere). Vreo 2.500-3.000 de moguli şi magnaţi, preşedinţi şi potentaţi, relaţionează şi stau de vorbă în cea mai fastuoasă serată a planetei, întinsă pe patru zile.

Reporterul Associated Press, Alan Clendenning transmitea despre stilul de vedetă al preşedintelui brazilian Lula da Silva la WSF din acest an. Scria Clendenning:

Fostul lider de sindicat radical Luiz Inácio Lula da Silva - cunoscut aproape pretutindeni ca Lula - a fost ovaţionat ca un star rock de activişti într-un stadion, scandând: "Lula, Lula, razboinic al poporului brazilian!"

El a primit mai multe ovaţii, după ce a promis că va certa liderii mondiali şi bancherii de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, şi le va spune că politicile de piaţă liberă cu care s-au logodit timp de decenii au fost de vină pentru criza financiară la nivel mondial.

Lula, care a fost mult timp un lider activist al  Partidul Muncitorilor din Brazilia (comunist), nu este doar un fondator al WSF, dar, de asemenea, şi fondator principal (cu Fidel Castro) al chiar mai radicalului Forum São Paulo, care include printre organizaţiile sale membre majoritatea partidelor oficial comuniste din America Latină, precum şi notorii organizaţii teroriste. Printre membrii forumului São Paulo apar pe lista grupărilor teroriste a Departamentului de Stat al SUA - grupurile teroriste columbiene FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias Colombiana) şi ELN (Ejercito de Liberacion Nacional), MRTA peruvian (Tupac Amaru Revolutionary Movement), şi MIR chilian (Mişcarea Stângii Revoluţionare).

Ar trebui să pară ciudat pentru unii observatori, apoi, că preşedintele Lula, socialist radical, este onorat atât la WEF cât şi la WSF. În acest an el a fost primul şef de stat care a primit noul premiu al Forumului Economic Mondial - "Premiul omului de stat global". Vai, ca urmare a hipertensiunii arteriale şi a recomandărilor medicului său, el a fost nevoit să trimită un locţiitor pentru a ridica premiul său şi a rosti "discursul-beşteleală" în faţa Adunării Davos. Ca şi tovarăşii săi comunişti de la Beijing, Lula este beneficiarul frecvent al premiilor de la "luminile conducătoare" ale lumii de afaceri şi financiare, pentru politicile sale presupuse a fi pro-capitaliste. Cu toate acestea, precum chinezii vicleni, Lula doar urmează programul gradual, temporizat, susţinut de socialiştii fabianişti - şi de Lenin, care, în etapa Noii Politici Economice (NEP) îmbrăţişa cu placere  parteneriate cu companii de Vest ... cu scopul de a folosi capitalismul la construirea comunismului, până la punctul în care va deveni suficient de puternic pentru a zdrobi capitalismul. În timp ce Lula nu este un membru oficial al IS, el este un aliat apropiat. El a găzduit în 2003, Congresul IS în Brazilia, şi a fost lăudat acolo de preşedintele IS, George Papandreou. Şi liderii IS Papandreou, Zapatero, Zuma, Brown, şi Rudd - pentru a numi câţiva - au fost la Davos pentru a promova agenda fabian-socialistă globală.

De asemenea, cancelarul german Angela Merkel nu este un membru oficial al IS, dar la reuniunea din acest an de la Davos, ea a sprijinit cu entuziasm programul socialist al tovarăşului său de la IS, Gordon Brown. Chemând la o reorganizare financiară globală, ea a propus întocmirea unei noi Carte, care "ar putea conduce chiar spre un Consiliu Economic al ONU, la fel ca şi Consiliul de Securitate care a fost creat după al doilea război mondial". Protejarea mediului înconjurător şi reducerea decalajului dezvoltării, a spus la Merkel la WEF, sunt principii care "trebuie să fie consacrate în forma unei carte a unei ordini economice mondiale", care "ar putea duce la crearea unui consiliu economic al ONU".

"Davos Man", aka "Global Citizen"

În timp ce WEF şi WSF apar, cel puţin la suprafaţă, ca fiind opuse reciproc cu privire la problema globalizării economice, în realitate ele promovează deopotrivă globalismul, adică transformarea ONU într-un guvern mondial atotputernic.

"Omul de Davos", spune David Rothkopf, în "Superclasa: elita puterii globale şi lumea pe care o creează" , reprezintă "apariţia unei elite de putere la nivel mondial, o superclasă" pentru o nouă "eră globală". Omul de Davos reprezintă, spune Rothkopf, "cetăţeanul global, liderul pentru care graniţele sunt din ce în ce mai lipsite de relevanţă".

Rothkopf, care este el însuşi un "om de Davos" (preşedinte al unei firme de consultanţă puternice, Garten Rothkopf, un fost director manager al Kissinger Associates, precum şi un membru veteran al Council on Foreign Relations) şi participant obişnuit la WEF, scrie:

Aceste elite mondiale au cristalizat o tensiune între ideea veche de aproape 400 de ani a statului-naţiune ca unitate de definire a guvernării globale, şi realitatea emergentă a unei lumi în care naţiunile nu numai că sunt în scădere de influenţă, dar sunt depăşite simultan de cerinţe de nivel transnaţional peste puterea lor şi de centre de putere transnaţionale care îşi promovează propria agendă.

Internaţionalist vs naţionalist. Globalist vs regionalist. O bătălie, nu numai pentru o redistribuire a bogăţiei, dar pentru redistribuirea suveranităţii şi a puterii.

Rothkopf nu este chiar cinstit în această ultimă teză de mai sus; bătălia este într-adevăr cu privire la redistribuirea bogăţiei - şi a suveranităţii şi a puterii. Dar nu este pentru redistribuirea bogăţiei de către globaliştii Davos-işti; este pentru redistribuirea bogăţiei clasei de mijloc productive din ţările dezvoltate la nivelul claselor politice ale naţiunilor în curs de dezvoltare alese de globalişti. Şi vehiculele utilizate pentru a redistribui bogăţia sunt ONU şi agenţiile sale, împreună cu diferite agenţii naţionale şi regionale de "ajutor", precum şi acelke ONG-uri care au favorizate de elita puterii globaliste.