07 februarie 2010

Scutul - date tehnice



România provoacă Rusia

 Articol pe situl Strategy Page :

7 februarie 2010: România a fost de acord să amplaseze sisteme americane antirachetă pe teritoriul său. Acestea vor fi, probabil, sisteme Aegis terestre. Până în prezent, Aegis a atins 83% succese în timpul testelor. Deci, acum, toata lumea vrea o navă cu sistem ABM Aegis (Anti-Ballistic Missile) pentru protecţie. Sistemul Aegis a fost conceput să funcţioneze la bordul navelor de război (crucişătoare şi distrugătoare care au fost echipate cu un software special care permite sistemului radar AEGIS să detecteze şi să urmărească rachetele balistice lansate ). Cu toate acestea, există şi o versiune terestră pe care Israelul este interesat să o cumpere. Varianta de dezvoltare a AEGIS era terestră, şi este încă în funcţiune. SUA vrea să pună sisteme anti-rachetă în Europa de Est spre a proteja împotriva atacurilor cu rachete balistice din Iran. Rusia vede acest lucru ca pe un subterfugiu pentru a slăbi efectul rachetelor balistice ruseşti.

În prezent, marina militară americană are 20 de nave cu sistem Aegis antirachetă (în curând vor fi 27). Există peste 100 de nave de război americane şi străine echipate cu Aegis. Conversia unei nave cu sistem Aegis la Aegis ABM costă aproximativ 12 milioane dolari, în principal pentru software-ul nou şi câteva elemente noi de hardware. Aceasta este văzută ca o investiţie sigură. Pentru a doborî rachete balistice, Aegis utilizează două modele similare de rachete antiaeriene Standard folosite de US Navy, şi o versiune modificată a sistemului de radar Aegis, care poate urmări acum rachetele balistice care sosesc pe direcţia sistemului.

Racheta antirachetă este RIM-161A, de asemenea, cunoscută sub numele de Standard 3 (sau SM-3). Ea are o rază de peste 500 km şi altitudinea maximă de peste 160 de kilometri. Standard 3 se bazează pe versiunea antirachetă a lui Standard 2 (SM-2 Block IV). Această rachetă SM-2 s-a dovedit a fi eficientă împotriva focoaselor rachetelor balistice, care sunt mai aproape de ţinta lor. La un test s-a văzut o rachetă SM-2 Block IV, distrugând un focos care a fost la numai 19 km. O rachetă SM-3 poate distruge un focos care este la mai mult de 200 km. Dar SM-3 este bună doar pentru apărarea antirachetă, în timp ce SM-2 Block IV, pot fi folosite atât împotriva rachetelor balistice cât şi a avioanelor. SM-2 Block IV, de asemenea, costă mai puţin de jumătate faţă de SM-3.

SM-3 are patru trepte. Primele două împing interceptorul dincolo de atmosferă. Treapta a treia dă două impulsuri  pentru a împinge interceptorul mai departe de atmosfera terestră. Înainte de fiecare aprindere a motoarelor este nevoie de o detecţie GPS pentru a corecta cursul de abordare a ţintei. A patra treaptă este  LEAP "kill vehicle" de circa 9 kg, care foloseste senzori în infraroşu, pentru a se apropia de ţintă şi a o lovi.

SUA au vrut să amplaseze silozuri pentru interceptoare cu bază terestră, mai puternice - GBI (Ground Based Interceptor), în România, dar Rusia se împotriveşte foarte mult faţă de acest lucru, văzându-l ca o diluare a efectului de intimidare a propriilor rachete balistice intercontinentale. GBI este o rachetă de 12.7 tone care lansează  un "kill vehicle" de circa 64 kg, care va intercepta racheta balistică înainte de a începe coborârea sa în atmosferă. Încărcatura finală (kill vehicle) a GBI încearcă să distrugă racheta balistică, evitând "momelile" (decoys - ţinte false care însoţesc racheta balistică încă de la lansare, ori sunt lansate de aceasta când sesizează apropierea anti-rachetei ).

SUA are deja sisteme GBI plasate în Alaska şi trei în California. GBI pot primi informaţii despre ţintă dintr-o varietate de surse, în principal, un radar puternic cu bandă X şi senzori plasaţi în spaţiu (care pot detecta rachetele balistice în timpul fazei iniţiale a lansării ). Republica Cehă a fost de acord cu amplasarea unui radar cu bandă X pe teritoriul său. SUA au planificat instalarea a circa 5-10 GBI în fiecare an, pentru următorii câţiva ani. GBI costă peste 100 milioane dolari (până la câteva sute de milioane de dolari, în funcţie de cât de multe sunt construite şi de modul în care se alocă costurile de dezvoltare ). GBI poate intercepta rachete balistice lansate de la mai mult de 5000 km.

5 comentarii :

Despina spunea...

Abia stept sa le vad instalate

Riddick spunea...

Aş fi vrut GBI-uri, dar atunci sigur eram pe lista ţintelor ruseşti (nu neapărat cu arme nucleare). E, parcă nu eram si-aşa...

Despina spunea...

Sa vezi tu ce propaganda va incepe prin mass media impotriva scutului!
Deja am inteles ca fumega Antenele.
Sunt chiar foarte curioasa cum va reactiona populatia,dupa ce i-am asteptat 65 de ani pe americani

Riddick spunea...

Nu cred că lumea va fi împotrivă, poate cei din zonă, să cedeze la propaganda că "au devenit ţinte". Genul de situaţie ca aceea când locuitorii din Cernavodă mai fac câte un protest, bazat pe zvonuri de "scurgeri radioactive".

Despina spunea...

Asa ar fi normal si asa cred si eu.
Sa vedem in sa pana unde va merge propaganda anti.
Eu abia astept sa fie facut scutul.
Sa fim siguri de el :)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: