Dez-ocuparea: Motocu: recapitulare

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

GeoanăNATO, luat în tărbacă pe un site "de stânga" (CriticAtac).

Enjoy!

Un birocrat în slujba SUA. Recenzia cărții „Bătălia pentru viitorul României”, de Mircea Geoană

[...] Spre deosebire de Ciucă, încă elev la școala ideologică a PNL, a cărei programă datează din 1946, Geoană practică un centrism modern, liberal în sens american, cultivat, curățel, apretat și parfumat, care postulează irelevanța diviziunii stânga-dreapta din perspectiva unei viziuni de nivel global, concentrându-se asupra nevoilor capitaliștilor români pe termen lung. Politicianul „de la vârful NATO” se înfățișează burgheziei naționale ca un fel de Dacian Cioloș[1], dar mai de la oraș, mai citit, mai muncit de viziuni. Și-a făcut și un mic Davos la București, cu „Institutul Aspen România”. Ca interfață politică a oamenilor de afaceri de anvergură internațională, proiectează acea aparență de onorabilitate de care aceștia au nevoie pentru a nu fi bănuiți că au subordonat sistemele de administrație publică și au corupt lanțul de reprezentare al democrației liberale. Este exact ce majoritatea politicienilor români de vârsta lui, obișnuiți cu găinăriile capitaliștilor de primă generație de la marginea de est a Europei, încă nu reușesc să înțeleagă.

Capitalistul de succes de azi, ca și „înaintașii” lui, nu duce lipsă de bani. Ce îi lipsește din ce în ce mai mult este aparența de onorabilitate la care ajunsese în perioada postbelică, prin consensul statului bunăstării, menit să ferească societățile occidentale de contaminarea cu comunism. Iar serviciile private de restaurare a acestei aparențe în era statului neoliberal au un preț mare, motiv pentru care familia Geoană, cu numeroasele ei proiecte caritabile și viziuni elitiste ale fericirii universale, nu a dus niciodată lipsă de bani. [...]

[...] Cele două linii directoare majore ale cărții, mesaje importante pentru clasa conducătoare, sunt următoarele: 1. Să dăm totul pentru front, dar să nu mai fim atât de lași încât să nu cerem nimic în schimb, nici atât de iraționali încât să ne tăiem craca de sub picioare. Nu poți servi NATO și UE dacă depinzi de ajutorul lor. 2. Să inventăm un naționalism capitalist bun („un nou Proiect Național”), ca să nu ne facă probleme naționalismul capitalist rău.

Statul Român este prea slab și societatea românească stagnează. Rețetele neoliberale nu funcționează. Modelul economic al capitaliștilor români este perimat și nefuncțional. Improvizațiile nu duc nicăieri. Constatarea situației generale de declin și dezorientare este un punct forte al cărții. În rest, ea este o sursă inepuizabilă de eufemisme pentru acoperirea ravagiilor anomiei postcomuniste și de exemple de jargon corporate. Pentru Geoană, țara e un fel de start-up care are nevoie de el ca CEO: „România 2.0”. [...]

[...] Cartea semnalează un paradox: în ciuda faptului că România ar fi într-o poziție mai favorabilă decât oricând în istoria ei, populația suferă de deznădejde și nu încetează să o abandoneze. Lectura cărții sugerează un altul: trădătorii comunismului, birocrații care au preluat pârghiile statului și au dezgropat temeliile societății de clasă începând cu 1990, după ce fuseseră ridicați mult prea sus de ascensorul social al Republicii Socialiste România, au înțeles întotdeauna mai bine decât fanaticii capitalismului pericolul ca noua burghezie națională să fie sufocată de competiția internațională, au înțeles mai bine caracterul nemilos al luptei pentru profit, resurse, piețe și poziții de monopol.

Față de PSD, care tot aruncă colaci de salvare dezumflați mediului de afaceri autohton de pe vremea când semna aderarea României la NATO, „viziunea” lui Geoană nu aduce în plus decât jargonul corporate, vociferările critice pe care și le permite un candidat fără obligații de partid și relațiile personale suspuse la nivelul establishment-ului internațional. Prea puțin, prea târziu.

* * * * *

Eh, pseudo-marxiştii lucizi sunt natural-suspicioşi faţă de intruşii gauche-caviar care le periclitează narativele...

Dez-ocuparea

07 octombrie 2024

Motocu: recapitulare

Niciun comentariu :