03 septembrie 2021

© my angry rants (29)

Motto-urile pe care le pun pe blog. Cele mai recente sunt cele din partea de sus. Din formulări se pot deduce (retroactiv) "momentul şi subiectul tratat".

*   *   *

Cîţi, ani de puşcărie
 
"Turnesolul" mandatului de preşedinte al Camerei Deputaţilor: nu prea se mai pot ascunde, procedura va devoala care sunt grupările aliate. Următorul preşedinte - acum, că LOrban şi-a depus demisia* - ar fi ales prin vot secret în plen, eventual după mai multe votări. Dacă grupurile parlamentare "rămân aşa"**, în turul al doilea s-ar afla automat candidaţii PnL şi PSD. Dacă iese candidatul PnL, avem defecţiuni la PSD, USR şi chiar şi la AUR şi la facţiunea LOrban din PnL. Dacă iese candidatul PSD, eventuala netrecere ulterioară a moţiunilor ar indica o aceeaşi majoritate PnL - Ioh-anus, acum evident şi cu sprijin PSD, târgul fiind parafat public prin pasarea postului de la Cameră, ciolăcimii. 
- - - - - - -  
* Şi-a depus-o la că_Cîţu, iar dacă ăla n-o va activa în 15 zile prin acoliţii lui de la Cameră, ar urma s-o depună personal, la Cameră (grupul parlamentar care a propus candidatul sau 1/3 din deputaţi îi pot cere revocarea, care va trebui supusă votului în plen). De văzut care a fost scopul demisiei - cumva, chiar devoalarea complicităţilor transpartinice PSD-PnL? Sau tocmai facilitarea lor?  
** Vom vedea mişcări la deputaţii lui LOrban, câteva zeci? Un indiciu şi la alegerea "interimarului": dintre cei 13 membri ai Biroului Permanent, unde încă mai apare şi LOrban, iar PnL (cu el cu tot) are doar 4 membri. PSD+USR+AUR au şapte, deci dacă va rezulta (din vot intern "pe 13") un interimar de la PnL (F. Roman?) ar fi complicitate flagrantă.

Un aspect nesesizat: va mai fi PnL "un stâlp al PPE în România"? Acum, când este condus de agentul CIA că_Cîţu. Las' că stâlpul Principal al PPE, (din) Germania, s-a cam crăpat, acum cu alegerile de acolo. Pe fondul recentului scandal dintre Uia şi Licurici, care tinde să se cronicizeze, putem să ne aşteptăm la o nouă "investiţie RO" a PPE. Fiindcă PnL-ul cîţo-iohanizat doar va mima "spiritul pepeist". Ei, asta-i! Doar nu-i plâng io p-ăia care ne-au dat la cap alternativ, când ei - când Licuriciu'. Da' vreau doar să zic: devine aiurea "situaţia europeană" a PnL. Vom vedea foarte curând şi contrele reciproce (Sever Mureşan, agent german şi purtătorul de cuvânt al PPE s-a plasat în facţiunea LOrban, şi nu la căcîţ).

Primul test al majorităţii parlamentare reale va fi la votarea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor (LOrban a şi anunţat că "va demisiona", iar că_Cîţu, că "deocamdată" postul va fi ocupat de un interimar). Da' ce zic io?! Mai înainte de asta, va fi chiar punerea - sau nepunerea - la vot a moţiunii de cenzură, "suspendată" de Birourile Permanente Reunite cu largul concurs al PSD.

Pesedeul euroreformat, vânzând propriului public "necesitatea", "normalitatea" interzicerii adunărilor publice, pretextul "protestului" fiind organizarea congresului PnL "pe cod roşu"... proclamat când trebuia, tot de structuri care ţin de guvernul cu premier PnL. Idioţii, cocalarii, bizonii pesedé şi-or fi zicând că asta-i smekerie, "ia uite, i-au prins p-ăia şi le-au tras-o". Auliu, şi ce-i mai doare, sanchi... Să nu uităm cum tot pesedé punea în scenă "protestele" pe vremea austerităţii BocBăsescu: cu dansul pinguinului în Piaţa Victoriei. Auliu, ce-i mai speriau, sanchi...

Cale deschisă spre reluarea războiului civil din Libia. Parlamentul libian ales* tocmai a dat vot de neîncredere (89 din 113) "guvernului recunoscut internaţional"** (GNU). Cu premierul şi majoritatea miniştrilor puşi pe gustul globaliştilor - simpla acceptare a "compromisului" fiind o gravă greşeală din partea naţionaliştilor (LNA). Pe perioada tranziţiei până la alegerile planificate "pentru decembrie 2021"*** facţiunea GNU primind armament şi mercenari la greu (în special din partea Turciei). Va fi un meci dur, să vedem cum se va finaliza.

- - - - - - -
* cu sediul la Benghazi, în est, controlând 75% din teritoriu, şi având ca facţiune armată LNA (Armata Naţională Libiană, cu sprijin rusesc, francez, egiptean şi din Emiratele Arabe Unite)
** cu sediul la Tripoli, în vest, cu doar 25% din teritoriu dar cuprinzând zonele mai populate, cu probabil chiar peste 50% din libieni şi cu propria structură militară, "pe schelet turcesc dar-nu-numai-"
*** SF erau ele deja, acum sunt practic imposibile 
 
Aţi încurcat-o, haştagilor vaccinosceptici.* Geaba v-aţi arunca să începeţi abia acum cu prima doză, nu veţi scăpa precum aleşii Ocultei, care acum trec de la a doua la a treia şi-mai-sus. Pentru ăia s-a pus în sticluţe apă chioară şi nici măcar n-au ştiut.** Nici ei şi nici ăia cu seringa. Dar, gata - Oculta a făcut selecţia. De voi nu mai au nevoie, ezitanţilor. Ştiţi, vorba lu' Stalin (Lenin? Troţki?): "împuşcaţi-i şi pe kulaci, şi pe şovăielnici" (revoltele anti-colectivizare din URSS, anii '20-'30).
- - - - - - -
* Sunt sigur că mai sunt şi dintr-ăştia, chiar dacă nu "definitorii". Nu prea cred ei în "vaccin" dar acum s-ar ascunde în turma vaccinată, să scape de presiuni ("devin oi negre în mediul lor, dacă n-o fac").
** Dacă nu v-aţi întrebat de ce trebuie înscriere nominală şi repartizare la anumite centre, vă explic eu: la anumite centre, în anumite zile, ajung ("dirijare prin sistemul informatic") apă chioară în ambalaje şi... aleşii Ocultei, care scapă şi nici măcar ei n-o ştiu. Nu-i o soluţie nici prezentarea inopinată la centrele volante, "instant", acolo vine doar serul letal - "ghinion". Ce mai vine acum ca primă doză (şi de la un moment încolo, şi a doua-a treia...) este doar letal - "s-a închis", doar serul "original": aleşii au intrat în evidenţă dirijată  şi nu cred că ar mai fi băgaţi în seamă unii "întârziaţi". 
 
Şi totuşi, că_Cîţu a fost "cerut" de USR, la formarea guvernului de coaliţie. În cârdăşie cu Ioh-anus. În locul lui LOrban, care a facilitat "selecţia", făcând ca PnL să vină cu două propuneri (el şi că_Cîţu). Se puneau bazele crizei, şi atunci numai unii ştiau asta. 
 
Licuriciule, uite, pun eu problema pe tapet "cu vorbele mele". Pretinzând - în naivitatea mea - că vorbesc şi în numele multor conservatori.
Bă, uite care-i treaba. Utilitatea ta pentru noi, p-aci, peste baltă, ar fi să ne ajuţi să scăpăm de Uie. Pe care tot tu ai pornit-o prin anii '50 (taaaci din gură, că se ştie!). Aţi fost în tandem (in lockstep), şi la fel păreţi a fi şi acum, chiar dacă între voi "au apărut contradicţiile antagoniste" - vorba lu' Tata Marx. Bă, dacă nu vrei sau nu poţi să ne scapi de Uie, bă, dracu', măcar nu ne mai încurca activităţile, legăturile comerciale, cu tot felul de pretexte strategice şi embargouri unilaterale "preluate" de slugile din Europa. Şi încă ceva: nu mai învrăjbi/întărâta vecinii de pe "Flancul Estic" şi mai ales vecinii ortodocşi între ei. Hai, vezi cum faci şi ţine cont: n-ai de-a face cu idioţi. 
 
Aritmetica arată că dacă există o majoritate pentru trecerea moţiunii, există şi "o majoritate de guvernare" (majoritate parlamentară): PSD, USR, AUR şi poate chiar şi facţiunea LOrban* din PnL. Nu-i obligatorie reprezentarea în cabinet a tuturor "acţionarilor", dar premierul ar cam veni de la PSD** în varianta asta. 
 - - - - - - - 
* dacă LOrban câştigă congresul, al doilea partid din coaliţia nouă "ar fi PnL" (evident, cu un sprijin parlamentar diminuat, exclusiv asigurat de lorbanii din sală); iar de nu-l câştigă, de ce ar mai sta ăştia cu căcîţii?! 
** dacă o va mai ţine langa tot cu "Rafila", cum AUR ar mai putea susţine treaba? - sau, poate vom vedea "minunea"?! 
 
Pentru cei care se miră, "da' pentru cine* s-or construi atâtea blocuri?!", o întrebare suplimentară: "cine ar fi beneficiarii spaţiilor eliberate** de viitorii faliţi evacuaţi de pe urma facturilor aberante de la utilităţi?" Şi încă una, ajutătoare: "ce le-o fi venit evreilor imigraţi în Israel (din România), dar mai ales urmaşilor lor, să ceară 'redobândirea' cetăţeniei române?" Pe surse, ar fi vorba de peste 500.000 de cetăţenii deja acordate. Pâi vor să se asigure că "au unde pune un picior p-aci", în aşteptarea Iminentului Mare Război din Middle East. Era şi Ucraina parte a Proiectului "Noul Israel", dar pe acolo războiul va (re)veni încă şi mai curând, multiple surse vorbesc despre "maxim doi ani". Aşadar, o explicaţie - urgenţa - pentru o măsură guvernamentală impopulară (lăsarea din mână a preţurilor utilităţilor) care vine cu costuri electorale dar care are în spate un ordin extern expres.
 - - - - - - -
* că... populaţia, tot scade
**  înţelegându-se că ar continua "totuşi" să locuiască - cu chirie sau nu - dar în condiţii mai precare şi în spaţii mai restrânse; iar pentru "suspicioşii superficiali" se aruncă nada falsă a chilipirului ("profitului speculativ"), când de fapt însăşi spaţiile eliberate sunt miza reală - atât de mare le e urgenţa încât nu mai este timp pentru construirea de spaţii noi
 
 
Dacă globaliştii, prin vocea lui Navalnâi, îndeamnă alegătorii ruşi "pro-reforme"* să voteze cu comuniştii** la apropiatele alegeri pentru Dumă, cum să tratăm diferit alianţa politică de opoziţie de la Chişinău, dintre socialiştii lui Dodon şi comuniştii lui Voronin? Ultimul ajunsese invitat frecvent prin studiourile Europa Liberă .md, iar pe siteul PCRM se milita pentru "europenism", "viitor european" şi alte căcaturi de acest fel. Luzărul programat, încurcă-lume, călcătorul-dinadins în străchini Dodon nici nu mai trebuie prezentat. Iar denumirea partidului său ("socialist") o fi fost ea cândva "mobilizatoare", dar iată că situaţia tactică impune altceva, şi măsuri nu s-au luat.
- - - - - - -
* Cumulat, cu greu trec de 5%, şi nu numai în sondaje - din acest punct de vedere, societatea rusă arată a fi mult mai sănătoasă decât cea românească (şi nu numai). 
** Cică să facă aşa, ca "vot tactic, încât să ajungă totuşi în parlament votul lor"... dar în altă parte decât la Rusia Unită (partidul lui Putin, ultramajoritar, "care trebuie să înceapă să fie dizlocat"). Urmaşul PCUS (PCFR, condus de Ghenadi Ziuganov) este acum un partid oligarhic, anti-rus în esenţă, continuatorul gorbaciovismului. 
 
Aaaa, salutăm împlinirea a două luni de la eliberarea lui Dragnea (15 iulie). N-am mai aşteptat "trei": consider că inactivitatea politică de până acum se va perpetua.
Mă da' mai dă-le dracu' de "analize medicale", că doar nu-i "terminal". Bă Codrine *, bă Omule din Umbră al lui Dragnea**, inventaţi şi voi ceva mai credibil, nu mai umblaţi cu filmări de arhivă şi reluări lucrate la montaj...
- - - - - - -
* de vreo... nici nu mai ştiu de câte ori, a trompeţit că "vine Dragnea la televizor cu dezvăluiri-bombă", şi... nimic; pentru duminică (19.IX) se anunţă o emisiune cu Dragnea la Realitatea Plus ("la Guşă"), da' io zic să nu ne facem vreo iluzie
** poreclit ca atare chiar la Sputnik - George Harabagiu, cretinoidul cu ghiul masonic pe deget şi cu steagul Licuriciului ca poză de fundal la profilul Facebook; şi care de vreo câteva săptămâni o arde-n postări cu stadioane, piscine, localuri, mâncăruri şi băuturi de fiţe, şi care chiar acum este pe la Bruxel, cu treabă 
 
Eventualitatea ca deşi infiltrat, AUR să reuşească totuşi să meargă pe direcţia cea bună este de departe mai liniştitoare decât incertitudinile privind-o pe Şoşoacă. Care deşi în cam tot ce spune este cum trebuie, a început anumite acţiuni controversate. Şi "tot nu are partid" (ce? doar n-o să-mi spuneţi că moş-tecii lui Peia de la PNR "chiar asta ar fi"). Proba autenticităţii pentru AUR ar fi renunţarea fie şi la aluziile pro-Licurici şi pro-"UE reformată", precum şi la vehicularea bau-baului rusesc. Iar pentru Şoşoacă, activitatea "full time" într-un partid naţionalist, care prin ea ar fi şi partid parlamentar. Aşteptăm... 
 
CholaqUE  zice că "vom avea o guvernare PnL-PSD pe model german" (acolo încă există coaliţia pepe-socialistă CDU-SPD). Dar dacă asta se pregăteşte, o condiţie obligatorie este ca la congres să câştige că_Cîţu. Fiindcă numai aşa s-ar rupe definitiv USR din actuala majoritate, nedorindu-l sub nicio formă pe căcîţ. "Incompatibilitate reciprocă". Şi de aici manevrele transpartinice de susţinere care-l favorizează - de văzut dacă şi decisiv. 
Mai este totuşi şi altceva, care multora le scapă: Jocul Pe Termen Lung. Ciolăcimea are misiunea de a ţine jos PSD dar fără a-l omorî de tot (este necesar ca hârtie de prins muşte pentru fraierii stângişti-conservatori, la maxim 25%). Iar USR în opoziţie poate creşte pe seama PnL (care trebuie plafonat, ca şi PSD), Păpuşarii  având nevoie p-aci şi de un partid progresist. Nu-i clar cum va evolua AUR în opoziţie, normal ar avea potenţial de creştere pe seama electoratului (tip) PSDragnea.
Rămâne evidenţa stridentă că nu se vorbeşte (şi nici nu va fi...) de o majoritate PSD+AUR+facţiunea Orban din PnL. Nu zic "PnL": nici dacă va câştiga LOrban  congresul nu va fi acolo "tot peneleul". 
 
Vom şti că se cam termină clienţii la vaccinare atunci când numărul zilnic pentru prima doză va fi mai mic decât cel pentru cea de-a doua (până acum, este invers). Bine, asta în măsura în care am putea crede ceva, orice, care vine de la ăştia... 
 
Cât de plăcut este să ştii că după douăzeci de ani nu le mai sunt crezute Marile Minciuni. 
Dar şi cât de îngrijorător, că a trebuit atât timp şi că mai sunt încă destui în dubii sau sub influenţa aceloraşi minciuni. 
 
Aşaa... Pâi, să vedem. Dacă viitorul guvern "plin" îi va mai conţine pe că_Cîţu, pe Ciuciucă şi pe Arahat. Dacă mai apare acolo oricare dintre ei indiferent de poziţie, nu s-a schimbat nimic (umblă vorba prin târg că cel de-al doilea ar urma să fie viitorul premier). Cum am mai zis: scopul declanşării acestei crize se va deduce din rezultatul la care se va ajunge după încheierea ei - fiindcă acolo s-a vrut a se ajunge. 
 
Cum merg narativele direcţionate către bizonu' penelé. Tabăra LOrban acuză căcîţii de pactizare cu PSD ca şi cum pesedeul ar mai fi şi acum PSDragnea ("Ciuma Roşie"), iar tabăra că_Cîţu îi acuză p-ăilalţii că pactizează "cu AUR" (nezicând nimic de USR). Ambele tabere vehiculează premisa "sigură" că partidul ar mai putea continua ca un tot unitar după ce se va fi tranşat "diferendul" la congres. "Lasă, că va fi bine". Mda-da... Niciunii nu-i prezintă pe ceilalţi drept o ameninţare existenţială (pentru propria linie). Ceea ce şi sunt, mai accentuat căcîţii pentru lorbani, iar ăştia din urmă nu-i demască pe primii drept implanturi băsiste ("Şo pă ei!"). Deşi ar putea lansa un apel mai larg, atenţionând şi votanţii PSD că au fost traşi pe sfoară şi ciolacii joacă cu krautul, lorbanii se complac într-un discurs autist, autolimitat la publicul propriu. Căcîţii la rândul lor se adresează strict electoratului haştag, punând accentul pe "complicitatea lorbanilor cu AUR" şi ocultând-o pe cea proprie, cu pesedeul euroreformat. Nicio acţiune comună vizibilă USR-lorbani, deşi acum ar avea interese imediate comune. 
 
Când îi vezi şi pe căcăcioşii ăia din garda veche PnL (din "facţiunea LOrban" - subcategoria aolioo)... Ăia care se iluzionează că printr-o repoziţionare de ultimă oră ar scăpa de Epurarea că_Cîţică "inevitabilă pe scenariul lor", dar posibil evitabilă dacă "ar rămâne în dispozitiv". Şi ajung să fie luaţi la ochi şi de ceilalţi posibili câştigători, doar pentru iluzia ieftină că jucând aşa ar mai găsi măcar încă o dată nişte bani mototoliţi "aruncaţi dimineaţa, în scârbă, pe noptieră".
 
Înţelegerea iniţială a lui LOrban (a PnL-ului...) cu că_Cîţu: ca cel de-al doilea să treacă-n locul lui Iţicărescu. Da' nu prin demitere / înlocuire, ci după "ultimul" mandat al Faraonului. Iar acum când ştim înrudirea (fie ea şi prin alianţă, "ante-divorţ cîţic") dintre "guvernatori", ne dăm seama încă o dată de putregaiul iremediabil de la PnL. 
 
Momentul ăla când îţi vin dracii văzând că bizonu' tot nu se prinde că PSD e blat cu Sistemul, când te cam aştepţi ca şi AUR să se dea pe faţă (semne, ar fi - dar şi dubii ), şi când ştii că fie şi cu un AUR "autentic" tot ar mai trebui - pentru reuşita Cauzei Naţionale - măcar încă un partid parlamentar de acest fel (acum, inexistent). 
 
Iadul anunţă premiera "Dineu cu proşti", exclusiv pentru vaccinaţi.
Primul înscris - Caralitru (Sr.)
 
Dacă în restul Afganistanului s-a văzut avansul constant al talibanilor, cu lupte mai mult sau mai puţin grele, şi retragerea, capitularea sau fraternizarea forţelor guvernamentale, ce este în Valea Panjshir (şi într-o altă zonă învecinată)? Unde cică s-a baricadat "rezistenţa antitalibană". Şefii lor* declară că au adunat arme şi muniţii "de ani de zile", anticipând întoarcerea talibanilor. Deci n-a fost o problemă fostul regim-marionetă instalat de Licurici. Şi-au făcut "aprovizionarea, depozitarea şi instruirea" sub nasul ălora, sau mai bine spus cu voia lor. Pe hărţile recente, zona figura ca fiind "sub control guvernamental", alături de Kabul şi împrejurimile sale. Când "şi-a schimbat statutul"? Valea Panjshir este cam pe traseul dintre Kabul şi graniţa îngustă cu China (Coridorul Wakhan). Desigur, "doar o coincidenţă", n-aşa?! Can you spell "stay-behind [enemy lines] tactics"?
- - - - - - -
* cel mare, şcolit la academia militară britanică Sandhurst, you see... 
 
O dau "în primă audiţie" ca văzută de mine pe surse, dar cred că nu va întârzia mult confirmarea: cifra reală a afganilor-colaboraţionişti evacuaţi este de 30.000 şi nu de 120.000. Diferenţa de 90.000 va fi acoperită prin people laundering, adică ăstora li se va fabrica o biografie / identitate falsă, care va fi folosită pentru a fi apoi plantaţi unde trebuie. Nu mai pun linkul - este un blog (în engleză) al unui pion globalist mascat drept conservator. 
 
Oare sesizăm greutatea afirmaţiei lui LOrban? Oare el însuşi o sesizează, post-factum? "Atât timp cât sunt preşedintele PnL, nu voi permite niciunui parlamentar liberal să voteze împotriva propriului guvern."
Că dacă s-ar realege preşedinte la congres, ar fi exact aceeaşi situaţie ca şi acum (dacă căcîţul n-ar cădea până atunci, în urma vreunei moţiuni). Rămâne deschisă, nelămurită, chestiunea unei rezoluţii a congresului PnL, din care să reiasă retragerea sprijinului politic pentru guvernul "nostru". "Greutatea afirmaţiei": s-ar intra într-o contradicţie, acelaşi LOrban susţinând că "cel care pierde la congres îşi pierde şi legitimitatea publică, trebuie să renunţe la funcţie". 
 
Ce va înţelege bizonu' dacă după darea jos a căcîţului ne vom trezi tot cu el premier, "c-aşa vrea Ioh-anus" (asta, ultima, este acum varianta cea mai vehiculată). Dar se poate extinde şi la eventualitatea că iniţiatorii moţiunii nu vor face parte din noua coaliţie, ori nu vor susţine noul guvern, minoritar sau nu.
Va înţelege că AUR a dat jos guvernul, iar PSD şi PnL sunt blat. USR va mai conta doar pentru propria nişă, eventual mai crescând prin scurgeri de la PnL. 
 
Cred că este cât se poate de clar că scopul moţiunii sau al moţiunilor este exact acel rezultat la care se va ajunge în urma depunerii sau nedepunerii lor, al trecerii ori al netrecerii lor la vot. În condiţiile în care ai un partener din coaliţie gata de plecare, cel mai mare partid "de opoziţie" declarând că iese la atac, şi o facţiune consistentă din PnL declarată (sau mai degrabă, sugerată) ca ostilă că_Cîţului, nu prea poate ieşi decât ceea ce s-a stabilit. Iar dacă krautul va rămâne pe funcţie şi-şi va "impune" omul lui drept premier (Ciuciucă? că_Cîţu II? ), atunci vom afla şi ce s-a stabilit. 
 
"Cum să dirijezi mascarada deja pornită, încât bizonu' să nu se prindă că 'părţile' sunt de fapt identice iar conflictul - fictiv. În aşa fel încât să iasă un rezultat convenabil, eventual chiar cel scontat înaintea declanşării ei." 
 
Ce înseamnă "ieşirea USR de la guvernare"? Că şobolanii părăsesc corabia care urmează a se scufunda? Ori este pregătirea "guvernului de avarie", cu Ciuciucă  premier? Iar dacă este vorba despre varianta a doua, apare întrebarea: cu cine se va forma noua majoritate parlamentară?

Un comentariu :

Riddick spunea...


Motto-urile pe care le pun pe blog. Cele mai recente sunt cele din partea de sus. Din formulări se pot deduce (retroactiv) "momentul şi subiectul tratat".

(septembrie-octombrie 2021)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Liga Pro Europa, 2005:
Regiunile să fie recunoscute constituţional ca entităţi teritoriale şi politico-administrative, dispunînd de competenţe conferite prin transferul acestora de la nivel statal la nivel regional în domenii ca: sănătatea, educaţia, administraţia locală, asistenţa socială, construirea de locuinţe, dezvoltarea economică, transporturile, politicile de mediu, agricultură, sport, artă, cultură, cercetare, etc. Regiunile ar urma să dispună de legislative şi executive regionale. Primele alegeri regionale ar urma să aibă loc în 2008. Fondul de solidaritate regională, administrat în mod transparent şi la care regiunile ar contribui în mod diferenţiat, după puterea lor economică, ar avea menirea să atenueze disparităţile regionale.
Parlamentul. Parlamentul României ar urma să îşi păstreze caracterul bicameral, cu competenţe distincte şi clare pentru fiecare cameră, inclusiv mecanisme de alegere diferite.
Senatul – Camera Superioară – i-ar include pe reprezentanţii regiunilor, ai minorităţilor naţionale, ai cultelor, ai românilor din afara graniţelor. Foştii şefi de stat ar putea fi senatori de drept.
Camera Deputaţilor – Camera Inferioară, ar urma să includă exclusiv parlamentari reprezentînd partide politice (nu şi reprezentanţi ai minorităţilor, în afara cazului cînd acestea îşi constituie partide şi ating pragul electoral). Sistemul de vot pentru Camera Deputaţilor ar urma să combine circumscripţiile uninominale şi sistemul de vot pe liste.
Guvernul. O parte însemnată a competenţelor guvernamentale ar urma să fie delegate în sus, odată cu integrarea europeană, către Comisia Europeană, iar o altă parte semnificativă ar urma să fie transferată către executivele regionale, în baza principiului subsidiarităţii, creîndu-se astfel premizele unei administraţii eficiente, flexibile şi ieftine.
 

 

Postări populare: