Fiecare clipă de inacţiune vizavi de agentul Iohannis se numeşte complicitate şi trădare. Deja avem: 2017, 2018, 2019 - ca să nu amintesc decât perioadele "în răspăr cu parlamentul". Pe mine nu mă convinge o "majoritate parlamentară" care se cacă pe ea, aşteptând şi acceptând
Cretinii halitori de nutret pentru cretini meritau in continuare acest vierme de cacat, acest hemoroid vopsit, acest fricos basinos, aceasta flatulenta cu stropi, aceasta javra lasa si nerecunoscatoare, avest partz cu scartz.
Sper, totusi, ca sfarsitul nu e aici si ca va mai fi o tura!
• După aceea au venit minerii, au făcut “curat”
• Românii au devalizat toată economia lăsată de Ceaușescu, au distrus și au furat aproape totul.
• Din 2010 Ura a luat locul Rațiunii, politicienii au început să se bage în Pușcărie unii pe alții.
• Din 2015 s-a ajuns la Paroxismul Urii:
Tinerii au început să ardă la Propriu în Cluburi, după care alți tineri au ieșit în stradă și au revărsat altă Ură Adâncă asupra Semenilor lor.
• Controlul Societății a fost preluat de Globaliști, de Soroș, de Multinaționale și de Securitate
• Politicienii au continuat să se bage în Pușcării unii pe alții
• Creștinismul, Tradiția și Valorile Poporului sunt atacate cu toată forța, în numele unei așa-zise Europenizări Forțate. A fi patriot sau naționalist începe să fie sinonim cu “Dușman de Clasă”, iar creștinii sunt blamați și marginalizați. Românilor le e rușine să spunâ că sunt Români și Creștini.
• Creștinii s-au resemnat și spun că vine Sfârșitul Lumii (oare? sau este explicația inacțiunii și CONTEMPLAREA Distrugerii unui Neam și a Religiei Sale?)
• Odată cu Venirea Nazistului la Putere în 2015, Societatea Românească a cunoscut cele mai Înalte forme ale URII întâlnite vreodată în România.
• De fapt, Societate, Politica și Economia sunt Conduse doar prin Ură și Frică, iar de vreo cincisprezece ani, oamenii nu votează decât cu Ură, unii împotriva altora.
• Politicienii nu mai sunt adversari, ci sunt Dușmani de Moarte.
• Acum, fără nici o logică, Guvernele o iau cu totul Razna, Distrug tot ceea ce ar mai putea avea o noimă: Sănătatea, Învățământul, vând totul, de la Economie la Români.
• Iar Peste toată această URĂ fabuloasă, Tronează triumfător Klaus Werner Iohannis, care injectează zilnic cetățenii cu și mai multă URĂ, unii împotriva celorlalți. Discursurile de ieri ale lui Orban și Iohannis, au fost de fapt ODE înălțare Urii.
Te poți lupta însă cu orice, dar cu Lașitatea, Lipsa de Curaj și Miorismul Românilor, nu.
Românii - puținii care au mai rămas neinjectați de Ura Adâncă -, s-au baricadat în ei înșiși și în case, și așteaptă Sfârșitul sau vreo Minune.
Povestea asta cu Ordonanțele, Urletele lui Orban, Scrâșnetele lui Iohanis și vânzările Ciolacilor, pare un Apogeu al unui Dezastru Planificat.
Și dacă vă voi spune că e doar Începutul?
Exact așa este!
Abia acum a început!
Nu vreți să Știți Finalul pe care Ni-l pregătesc!
Cum mi-a zis?
14 comentarii :
Vișan are ceva dreptate, în linii mari dar nu în detaliu.
Guvern demis care vrea sa guverneze in continuare prin ordonante adoptate in avans - probabil pur si simplu au luat numar de inregistrare la ultima sedinta si le scriu dupa, sau macar le finalizeaza dupa - a zis-o chiar Ghinea, cod administrativ neconstitutional (isi asteaptă randul la CCR), legea bugetului adoptată neconstitutional, umflarea nebunească a veniturilor unor categorii numeroase. Posibil criza economică venind din China, posibilă pandemie - toate in conditiile unui guvern lipsit de principalele prerogative, se pare ca pana în iunie, la locale.
No government, no laws, no money.
Bababim, bababoom, totul este fum!
Aşa-i când n-ai partide româneşti în parlament.
Si Traian Basescu a fost suspendat in locul sau venind { pentru acea perioada } , Crin Antonescu si... ce daca ? U.E. plus CCR au decis IMPOTRIVA VOTURILOR SI DORINTEI POPORULUI ROMAN ca... Traian Basescu sa revina la " butoane " . Chiar nu cred ca doar "serviciile " au fost in spatele acelei reveniri cand l-a pus premier tot pe Emil Boc fara sa-l doara capul de protestele oamenilor . Nu l-a durut capul nici pe el si nici pe aia din CCR sau U.E. care s-au sters la KUR cu dorinta poporului roman . Azi , chiar nu-mi dau seama ce ar decreta CCR dar...krautul are in spate insusi " licuriciul " , bashca U.E. unde " socialist- democratia " romana este vazuta fix asa cum e : o gashca de mafioti ! Cine-si inchipuie ca p'asta al mai da cineva jos inainte de finalul mandatului , ei bine , din pacate se insala amarnic . Doar cand ma gandesc la asteptarile pe care le aveam din partea neamtzului asta nesimtit...simt ca-mi vine jitia ! Sa nu uit : motive pentru suspendare gaseste orice bididiu sustinator al PSD { adica inclusiv dl. Badea } , problema este cum o faci caci , nu mai suntem { totusi } in situatia din 2012 iar clasa politica romaneasca si-a cam dovedit limitele . Apropos : in locul krautului cine ar venii , Titus Corlatean ? Parca nu se stie peste tot ca , asta-i ucenicul lui ... Teodor Melescanu deci , PSD ?! Respect Riddick !
Acu' pe bune : dumneata chiar crezi ca , Liviu Dragnea este condamnat pe nedrept , ca este " detinut politic " ? Nu de alta dar , parca vad ca-n cazul cand la putere vor fi " ciolacii " PSD , in secunda doi Liviu Dragnea va fi eliberat cu temenelile d erigoare si , daca-si va pune la bataie si ambitzul va obtine reparatii morale si materiale din partea Statului Roman adica , din partea mea si-a dumitale Riddick .Intrebare : presupunand ca neamtul va fi suspendat , eventual definitiv si ... alungat de la Cotroceni , acesta va avea un paznic din SPP care sa-l protejeze pana cand va crapa definitiv... asa cum are Ion Iliescu bunaoara ? Si , ca tot mi-adusei aminte de batranul edec , a murit Kirk Douglas la 103 ani . Ion Iliescu cat va mai imputi pamantul ?
Interesanta parerea lui " Gabriel " si demna de retinut : pentru cine are ochi de vazut , urechi de auzit si ceva minte in creierul capului , adevar grait-a !!! Respect Gabriel !
Visan ARE dreptate, nu ''ceva dreptate'' !
Mircea Dogaru ARE, de asemenea, dreptate, iar in cazul ca se adeveresc prezicerile sale MILITARII REZERVISTI , POLITISTII REZERVISTI SI, SPER EU, MULTI ACTIVI, IL VOR URMA PENTRU A PUNE CAPAT DEZASTRULUI.
Cineva s-a asteptat la aceste vremuri fiindca acum exista o ''inflatie'' de organizatii si asociatii ale militarilor si politistilor in rezerva, ceea ce diminueaza capacitatea de concentrare a unor forte semnificative sub o comanda unica.
Bine ar fi ca si civilii, mai ales aia care au efectuat stagiul militar, precum si familiile fostilor si actualilor rezervisti, sa vina catre o organizatie militara gen SCMD.
Se organizeaza demolatorii, trebuie sa se organizeze si aparatorii !!!
Inainte de asta SUSPENDAREA IMEDIATA A LUI IOHANISS !!!
https://www.dcnews.ro/codrin-stefanescu-despre-ciolacu-o-conducere-de-mielusei-care-stau-in-fata-stapanirii_728347.html
Suntem unde suntem fiindcă nu ne unim şi nu îndepartăm leprele dintre noi, "în grupurile mici". Ce să mai zicem de eliminarea lor din partide...
@ Anonim
Si pentru ce fapte, DOVEDITE NU IMAGINATE DE NAZISTII DE SERVICIU, este in ocna Liviu Dragnea ?!
Sau a fost izolat fiindca i-a speriat pe stapinii de sclavi din occidentul muribund ?
Criminalii nu si-au dat seama ce serviciu i-au facut lui Dragnea !!!
Asta inseamna ca sint, fie cretini, fie complet neistruiti !!!
Dragnea a făcut multe bune, dar a greşit că n-a urnit şi partidul "pe direcţia aia". Era doar un grup care vorbea la televizor, dar la partid tot şobolănimea dirija treaba. Desigur, în direcţia contrară.
@Anonim Liviu Dragnea , din pacate NU ESTE LA OCNA !!! Bine-ar fi dacár fi a sa si mai mult decat meritat insa , de-asemenea din pacate , se afla la un fel de sanatoriu , la un fel de hotel unde are la dispozitie ... cam de toate { cred ca nici de serviciul la camera nu duce lipsa } iar asta spre deosebire de multi dintre romanii condamnati si in '47 si mai ales DUPA adica , pana in '89 . Chiar ma-ntreb care-i motivul pentru care o stea in devenire , O LUMINA A POLITICII ROMANESTI cum era la un anume moment in cariera sa dl. Dragnea n-a scris INCA , nici macar o nuvela , macar o poezie pentru a i se reduce din pedeapsa ?!? Probabil n-a scris inca deoarece , este mult prea preocupat sa redacteze cereri de ... liberare . Intrebare { in contrapartida cu intrebarea dumitale } : dumneata , cate insule ti-ai tras pana acum ? Pai vezi...
Riddick Daca nu te-asi sti cat d e cat , deci in nici un caz drept un sustinator al PSD si-al liderilor sai , asi fi tentat sa te intreb : CARE-S ACELE LUCRURI BUNE ? Aaaa ... ca , a facut lucruri bune pentru el si descendentii sai pana la a cinsprezecea generatie asta-i deja altceva ! Intr-un singur loc are dreptate celalalt Anonim , acolo unde spune ca : " Criminalii nu si-au dat seama ce serviciu i-au facut lui Dragnea !!!" Are dreptate in sensul ca , daca-i taia cineva ghearele mai devreme , probabil ca nu mai era necesara aceasta condamnare si cine stie unde ne ducea japitza asta neocomunista iar atunci , pedeapsa probabil c-ar fi fost ceva mai aspra . " Trei ani... ca maine trece " cum ar zice Sile Camataru .
Dragnea în 2015 ameninţa pe cei doar 12 parlamentari PSD care nu l-au votat la învestire pe Cioloş (cum era ordinul extern) că "vor avea probleme în partid". Abia de prin toamna 2016 i s-a creat "legenda" de naţionalist. Unde-i "Grupul Dragnea din PSD"? Olguţa? Soţul, C. Manda este cu Ciolacu, deci şi ea, care-l declara "prieten" pe Paul Stănescu, "ciolacist". Şi apropo, averea i-au lăsat-o în pace (lui Dragnea) şi-i vor da drumul chiar anul ăsta, dar după anticipate. pe "vicii de procedură".
Lucruri mai bune, mai exact. Mai bune decât le fac "ăştia de acum", sau un PSD euroreformat de-ar ajunge la putere, ori USL cu Ponta.
Analfabetii si spalatii la neuron de propaganda nazista au invadat acest site !!!
E bine de stiut si de avut in atentie pe viitor.
Asta pina cei care au orgasme cind vorbesc de puscarie sau borasc ura fiindca asa au fost indoctrinati, vor crapa dracului !
Trimiteți un comentariu