31 decembrie 2016

pastila R (1)


Popoarele de servitori
N-au arme și n-au luptători
(Horia Stoicanu, "Bitter")

Tablou suprearealist: un guvern care "guvernează" cu prefecţii lăsaţi de (la) guvernul precedent.

Vedem a doua garanţie primită de Dragnea de la Sistem. Prima: lipsa motivării sentinţei, care devine atacabilă din iunie 2016 (ieşire din termen şi plecarea Liviei Stanciu de la ÎCCJ la CCR fără semnătură pe motivare). A doua: dezincriminarea abuzului în serviciu (pentru care fusese condamnat), constatată recent de Curtea de Apel Alba Iulia. Care însă apare tacit din august 2016, consecinţa depăşirii termenului de intervenţie a guvernului în urma unei hotărâri a CCR. Dragneştia astea dinainte de alegeri, dar a preferat să nu combată clişeul "PSD, condus de un penal".

Dacă mai există o majoritate în cadrul majorităţii PSD-ALDE care nu-i de acord cu inacţiunea conducerii coaliţiei, ea poate declanşa procedura de demitere a preşedintelui, pentru care este nevoie iniţial doar de 1/3 din numărul parlamentarilor. Peste capul lui Dragnea, "acţiune parlamentară". S-ar demasca atunci toţi infiltraţii şi s-ar ieşi din ambiguitate (ori-ori). Degeaba ar exista însă "majoritatea din majoritate" dacă este tot inactivă.

Dacă (aşa cum se aude) urmează o schimbare de majoritate tip UnPR-2010 ("migraţie"), conducerea PSD-ALDE este de vină. Dacă Iohannis era suspendat şi demis ("partea a doua" e mult mai dificilă acum; dar nu imposibilă), "viitorul preşedinte PSD-ALDE" n-ar desemna un premier propus de o majoritate trucată, şi s-ar ajunge la alegeri anticipate iar PSD-ALDE şi-ar tria bine candidaţii. Anticipate, fiind puţin probabilă încă o suspendare în acelaşi an.

Poate e ultima oară,
când te mai afli pe hartă,
ţară uitată-ntr-o gară,
ţară pe linie moartă.
Cuvinte scrise de Adrian Păunescu într-o vreme când pericolele nu erau atât de bine schiţate, pericole pe care unii le minimalizează chiar şi acum. "Talibanii" ar fi bine să încerce să disocieze mesajul de "mesager".

Petre Țuțea, 1935 ("Manifestul Revoluţiei Naţionale"): Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. (Matei, 10, 34)
Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul şi a zis: "Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia". Poporul însă n-a răspuns nimic. (Matei, 18, 21)

Clica_capitulardă Dragnea-Tăriceanu(- D. Constantin) continuă cu delimitările. S-a lepădat de proprii votanţi care demonstrau la Cotroceni (Iohannis, pe-"ai lui", nu i-a demobilizat!), iar azi continuă cu mesajele defetiste: "Şi pe mine m-au surprins (parlamentarii PSD care au părăsit sala de plen), dar probabil toată frustrarea şi revolta acumulată în ultimele zile i-a făcut să aibă gestul ăsta. Nu facem nimic împotriva preşedintelui. Suspendarea nu a fost şi nu este o soluţie. România are nevoie de stabilitate."
Dacă voi nu faceţi nimic, poate vă vor face vouă ceva. Ai voştri!

Nu ştiu la câţi va ajunge îngrijorarea mea, dar simt că se apropie evenimente excepţional de grave, comparabile cu 1940 şi 1989. În întâmpinarea lor va trebui să ne pregătim temeinic şi să ne organizăm.
"Pre-alarmare"...

PSD este în defensivă după numai câteva zile de protest (care vor continua însă nedefinit). Cu aproape acelaşi "cost" în zile de protest s-ar fi instalat deplin la putere: ar mai fi urmat încă 3 săptămâni de protest din intervalul de 30 de zile până la referendumul de demitere a lui Iohannis, care între timp ar fi fost deja suspendat şi neutralizat. Votanţii PSD-ALDE încep să facă ce trebuie. Împotriva clicii capitularde Dragnea-Tăriceanu care s-a dezis de ei ("nu am organizat niciun protest").

"Distribuţia pe roluri" în politica din RSS RomEUnia:
Pseudodreapta (PnL, ex-PDL, PMP, USR, UDMR...): introduce în mainstream exact expresiile şi temele care favorizează aservirea externă a României, făcându-le "teme de interes legitim, general".
Pseudostânga (PSD, ALDE, ex-UnPR...): mimează rezistenţa la "cerinţele externe" însă nu în mod explicit, şi în culise lucrează în tandem cu pseudodreapta, pe aceleaşi ordine externe.
Cum populaţia este - deocamdată - în mod majoritar de partea pseudostângii tocmai datorită imposturii ei "naţionaliste", periodic aceasta comite gafe voluntare în urma cărora pasează puterea pseudodreptei. "Nu trebuie să reiasă că o guvernare antiausteritate şi naţionalistă poate avea succes".

Soarta pe termen mediu a României se va decide în următoarele zile sau săptămâni. N-o va decide propaganda: cei treziţi s-au trezit deja ("dar încă nu s-au dat jos din pat"), "morţii" îşi duc mai departe somnul de veci. O vor decide "reprezentanţii aleşi", sau, la nevoie, puhoaiele de români care vor îneca cu masa lor orăcăielile agitatorilor stradali.

Un marxist (August Bebel) spunea cândva: "Atunci când te laudă duşmanii, să te gândeşti unde ai greşit". Raţionament corect, care n-are-a face cu marxismul. O sută de ani mai târziu, românii pot pune următorul "filtru" atunci când diverşi politicieni se laudă cu sprijinul străinătăţii împotriva altor politicieni sau chiar împotriva intereselor României: "Atunci când te critică duşmanii, menţine direcţia. Binele nostru nu-i totuna cu binele lor."

Am ajuns la o teorie:
În lipsa unui partid alternativ (patriotic, naţionalist, conservator, eurosceptic) ni se serveşte mascarada "luptei" între facţiunile Sistemului, care au aceleaşi obiective şi primesc ordine din acelaşi loc. Scop: evitarea apariţiei "cererii" pentru un partid care să reprezinte real o majoritate.

"Indignare în urma abuzului legislativ pro-corupţi"?! Mda, să creadă asta idioţii. Ceea ce vedem acum este o tentativă de schimbare de regim prin instalarea haosului, tentativă cu sprijin extern aproape explicit. Puciştii au scos pe teren "totalitatea efectivelor" de care dispun (by the way: sunteţi prea puţini, bă, ca să vă iasă). Suspendarea şi demiterea lui Iohannis ar anihila motivaţional haitele stradale, care speră utopic la o răsturnare de situaţie.

Fac o predicţie: PSD-ALDE (parlamentul) va da "verde" referendumului lui Iohannis mai înainte de termenul-limită de 20 de zile, şi nu va risca o campanie "pe NU", din frică nejustificată faţă de "maşina de zgomote" a Sistemului. Când tocmai cu o "victorie pe NU" - care este totuşi posibilă -  ar da o lovitură devastatoare, se va limita cel mult la un boicot cu juma' de gură, şi cu nevalidarea referendumului.

Trei citate din Sun Tzu ("Arta războiului") care ar putea fi utile pentru cei de la putere. Dacă s-ar hotărî să renunţe la figuraţie...
O armată nu poate fi condusă după codul manierelor elegante.
Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet, teme-te dacă te oprești.
Dacă eşti milostiv cu duşmanul, atunci eşti hain cu tine însuţi.

Actorii politici ar trebui să-şi facă bine socotelile. Vin vremuri (şi vin repede!) când nu vor mai fi posibile replieri ori reformulări. S-a terminat. Gata. Iar potenţialii aliaţi vor face evaluările după fapte ("track records"), nu după vorbe.

Din discuţia telefonică dintre Iohannis şi Merkel (dusă, evident, în limba germană) a reieşit că cei doi susţin exact acele chestiuni împotriva cărora au votat românii în decembrie 2016. Şi pe care le susţine şi PSD, deşi (încă mai) mimează contrariul.

Voi începe să cred în "justiţia română" atunci când va fi trimis în judecată măcar unul dintre următorii: Ion Iliescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Emil Boc, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu, Victor Ponta, Dacian Cioloş, Virgil Măgureanu, Mişu Negriţoiu, Anton Dijmărescu. Şi pentru chestiile "consistente", ştiute de toată lumea, nu pentru c-ar fi circulat fără bilet.

Suspendarea lui Iohannis devine urgentă şi inevitabilă dacă coaliţia vrea să mai fie credibilă. Trebuie să aibă loc înainte de avizarea de către CSAŢ a bugetelor "din domeniul siguranţei naţionale", din moment ce Iohannis a declarat că va folosi veto-ul spre a respinge reducerea de sub 10%, reducere anunţată iniţial de Dragnea a fi "de 20%".

Primul referendum din 2017 (de va fi vreunul...) trebuie să fie cel de demitere a lui 
Kraut Iohannis, şi trebuie organizat în d
ouă zile consecutive, sâmbătă-duminică. Dacă va reuşi să-şi plaseze mai înainte "referendumul lui", se va crea un precedent de nevalidare prin slabă participare, care va afecta celelalte posibile referendumuri (de demitere şi cel pro-familie).

Fii atent aci, teleormane, că vin cu pontu'. Chiar dacă Sasone dă decret cu "referendumul lui", tot poate fi oprit. După suspendare, preşedintele interimar (Tăriceanu) retrage decretul. Zbang! Simplu, dar e nevoie aici de politicieni, nu de mămăligi. Atenţie la timing...

Uite care-i treaba, teleormane. S-au cam înmulţit bâlbele şi eu te cam bănuiesc c-ai fi (la fel ca şi Ponta) un pion otrăvit plantat de Sistem ca să ţină treaba-n loc. I-ai dat muniţie lui Sasone cu aiureala aia a ta de amnistie (o programai, dracu', după ce-l zburai de la Cotroceni). Acum ăsta vrea referendum la temă. Da' poate i-o iei înainte, suspendându-l şi deci venind cu un referendum iute-iute, înainte de-al lui.

Nu ţine cioaca. Un Maidan la Bucureşti nu-l faci cu filfizoni. Ăia de la Kiev măcar au tras cu balalaika în armată, ăştia ai lu' NicuSoros dac-aud o pocnitoare s-au căcat pe ei îmbrăcaţi, le cad smartphoanele pe jos şi se sparg. Kraut Iohannis şi-a mai adunat o bilă neagră la "bilanţul suspendării".

De ce nu apare NIMIC despre vizita în România a misiunii FMI? A venit, n-a venit?! Şi cum se face că guvernul va aproba forma finală a bugetului taman la o săptămână de la vizita "anunţată dar nereflectată mediatic" a misiunii FMI. Vizită care se anunţase a dura... o săptămână. Ministrul de finanţe zicea''Va fi o vizită de curtoazie, nu vom avea altfel de discuţii". Ce, mă? "Curtoazie" timp de o săptămână?!

Până ce Kraut Iohannis nu va fi dat de-a berbeleacul (suspendare-demitere), acoliţii "imposibil de demis fără acordul Cotrocenilor" vor sabota guvernarea şi se vor scălămbăi la ea. Ce mama dracului nu-i clar, ce aşteaptă majoritatea parlamentară?!

Este evident că pentru a fi luată în serios şi pentru a putea lucra, actuala majoritate trebuie să "defrişeze" ultimele vestigii ale băsismului şi tehnocraţiei. Nu cred, pe datele actuale, că doreşte în mod real să guverneze altfel. În loc să folosească "nucleara" împotriva lui Iohannis ca suspect de trădare (a coordonat şi favorizat agenţi străini - conform lui Ghiţă) porneşte aiurea la atac cu "amnistia" fără să pregătească terenul. "În piaţă" a apărut zvonul că PSD se va retrage de la guvernare curând, "după următoarea condamnare a lui Dragnea".

Cum pot fi identificaţi complicii ocupantului: deviază atenţia de la agenţii străini ajunşi la butoane în România, la ţinte secundare pe care le numesc "statul mafiot", "sistemul băsist", "corupţia generalizată".

Pe măsură ce se apropie "inaugurarea" lui Trump, şobolănimea propagandei RO este tot mai plouată şi îşi ascunde tot mai greu ostilitatea faţă de el. Asta arată ceva foarte important: "centrul lor de comandă" nu este în zona guvernamentală SUA (acum, acolo "se întâmplă ceva").

S-o face măcar acum "scoaterea dinţilor economici secreţi" ai Sistemului? Inclusiv demascarea publică a acoperiţilor din presă şi justiţie?
"Parlamentarii legislativului 2012-2016 au apărat, prin comisiile de specialitate, firmele şi fundaţiile SRI, respingând propunerea legislativă de desfiinţare a societăţilor sub acoperire."

De ce este sabotată autostrada Comarnic-Braşov? Chestiunea a fost reluată acum de Ghiţă, dar Băsescu şi Ponta dăduseră deja indicii. Nu-i vorba de luptă pe şpăgi, ci de "izolarea rutieră" a Bucureştiului de Transilvania.

România, zece ani de UE (01.01.2007-01.01.2017): depopulare, dezindustrializare, jefuirea resurselor şi activelor, salarii la 20% din media UE; preţurile, în schimb, sunt "aliniate".

A pierdut Sistemul pe vot popular, iar acum Dragnea&Tăriceanu "reechilibrează situaţia" (bîîîîîî, chiorilor, chiar nu vedeţi?! staa-aţi în cochilii, ca melcii ăia...)

Opriţi, bă, maneaua asta politică...
(degeaba, vorbesc ca televizoru' - aveţi câlţi în cap)

"Pupat Piaţa Endependenţii..."
Încercarea de a regla situaţia prin intermediul forţelor politice existente a eşuat. Este nevoie de crearea unei noi structuri politice. Timpul este scurt.

RAUS, Kraut!

UNDE SUNT C. MARTA ŞI S. GHIŢĂ?


Tehnocraţi! Când vă căraţi?

Un comentariu :

Riddick spunea...

Motto-urile pe care le pun sub headerul blogului. Cele mai recente din listă sunt cele din partea de sus. Din formulări se pot deduce (retroactiv) "momentul şi subiectul tratat".

(decembrie 2016 - februarie 2017)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: