Dez-ocuparea: Le-a intrat morcovu', acum vor armată (după ce-au făcut-o praf şi pe-asta)

12 februarie 2015

Le-a intrat morcovu', acum vor armată (după ce-au făcut-o praf şi pe-asta)

Oligarhia, care a falsificat referendumul constituţional din 2003 (în urma căruia - printre altele - a fost eliminată obligativitatea serviciului militar), ar vrea acum să inventeze soldaţi din tineretul bombardat (de către aceeaşi oligarhie) cu propagandă consumeristă, antipatriotică şi antinaţională (în Rusia - dimpotrivă: educaţie militar-patriotică). Soldaţi care ar fi, probabil, "cazaţi" în cazărmile cedate către primării, ori demolate pentru imobiliare ("că nu mai era nevoie de ele").

Şi pentru războaiele altora, în care oligarhia ar angrena România, ori în speranţa (hahaha !) că ăia ar fi atât de proşti încât să se lase - la o adică - ciuruiţi ca să le apere lor averile jefuite şi cururile grase.

Tinerii români nu vor să lupte în Ucraina. Sondaj șoc

De o armată puternică, statul român ar avea nevoie; dar un stat liber şi independent, nu o colonie stoarsă de resurse, creiere şi braţe de muncă. Iar dacă regimul i-ar reprezenta cu adevărat pe cetăţeni, ar simplifica procedurile de deţinere a armelor de foc în scop de autoapărare: însă dacă voi n-aveţi încredere-n noi (să fim înarmaţi), cum dracu' de-aveţi tupeul să ne cereţi nouă să avem încredere-n voi, jigodiilor ?!

9 comentarii :

Anonim spunea...: Sigur ca da: arme la tot poporul, asta e singura solutie daca nu vrei sa te calareasca nimeni.

"Speak softly and carry a big stick; you will go far."

Un articol despre Elvetia si felul in care un popor mic poate sa-si pastreze independenta si neutralitatea:
WHY I KEEP A SWISS BAYONET ON MY DESK by Eric Margolis

https://tinyurl.com/qg8w73q

==ABM==; 2/13/2015
Anonim spunea...: Să nu renunţi niciodată la arme
de David Deming
http://www.americanthinker.com/2010/05/never_give_up_your_weapons.html

1/3
Istoria demonstrează că doar distrugerea îi aşteaptă pe cei care încearcă să-şi împace duşmanii prin renunţarea la arme. În 149 BC, o jumătate de milion de cetăţeni din Cartagina au încercat să satisfacă Roma predîndu-şi armele. Dar, în loc să işi cumpere pacea, doar au facilitat propria lor pieire. Nouăzeci la sută din cartaginezi au fost ucişi şi oraşul Cartagina a fost în întregime distrus. Cei care au supravieţuit au fost vînduţi ca sclavi, iar civilizaţia cartagineză a fost pentru totdeauna ştearsă de pe faţa pămîntului.

Cartagina a fost fondată pe ţărmurile Africii de Nord de către fenicieni în secolul 9 BC. Acesta a fost centrul unui puternic şi vechi imperiu şi, pe măsură ce puterea Romei creştea, devenea inevitabil ca romanii şi cartaginezii să intre în conflict.

Între 264 şi 146 BC, Roma şi Cartagina s-au luptat în trei războaie punice pentru controlul Mării Mediterane. Romanii au învins în primul şi în al doilea război punic. La încheierea celui de-al doilea război punic în 202 BC, Cartagina a fost forţată să plătească Romei 200 de talanţi de argint pe an timp de cincizeci de ani. O condiţie suplimentară a păcii a fost interdicţia impusă Cartaginei de a purta războaie fără permisiunea Romei. Drept urmare, numidienii din Africa de Nord (strămoşii berberilor de azi) au început să facă raiduri în Cartagina fără teamă de represalii. Cînd cartaginezii i-au implorat pe romani pentru permisiunea de a se apăra, au fost refuzaţi.

În 157 BC, Cato Cenzorul a vizitat Cartagina şi a fost alarmat să descopere cît de repede s-au refăcut cartaginezii după înfrîngerea în al doilea război punic. El a ajuns la convingerea că Roma nu va fi niciodată în siguranţă pînă cînd Cartagina nu va fi complet anihilată. Din acel moment, Cato îşi încheia fiecare discurs în senatul roman exclamînd: "Cartagina trebuie distrusă!"

Pe măsură ce timpul trecea, Senatul Roman devenea tot mai convins că Marcus Porcius Cato avea dreptate şi a hotarît să şteargă Cartagina de pe faţa Pămîntului. Aveau însă nevoie de un pretext pentru începerea ostilităţilor. Cartaginezii le-au furnizat, involuntar, unul.

În conformitate cu termenii păcii care a încheiat al doilea război punic, Cartagina a fost obligată să plătească tribut Romei timp de cincizeci de ani. Cînd cei cincizeci de ani au trecut, cartaginezii au concluzionat că sînt, de asemenea, eliberaţi de restricţia care le-a interzis să poarte războaie fără permisiunea Romei. O facţiune patriotică a venit la putere în Cartagina şi a format o armată pentru a apăra Cartagina de raidurile numidiene.

Războiul dintre cartaginezi şi numidieni i-a oferit Romei pretextul de care avea nevoie, şi Senatul roman a declarat imediat război Cartaginei. Cînd cartaginezii au aflat de existenta starii de război s-au alarmat şi au expediat imediat o echipă de treizeci de ambasadori la Roma pentru a pleda pentru pace. Cartagina pur si simplu nu işi putea permite un al treilea război punic cu Roma. De la victoria sa în al doilea război punic, Roma devenise incomensurabil mai puternică.

Senatul roman hotarise deja distrugerea Cartaginei, dar ei s-au gîndit că ar fi avantajos să se folosească mai întii de înşelatorie. Aşa că i-au tratat pe cartaginezi într-un mod care a fost atît brutal cit şi viclean.; 2/13/2015
Anonim spunea...: 2/3
Ambasadorilor cartaginezi li s-a spus că dorinţa lor de pace va fi satisfacută. Cartaginei i s-ar permite să-şi păstreze libertatea, teritoriul şi proprietaţile. Dar, ca o condiţie şi o garanţie a păcii, cartaginezilor li s-a cerut să predea trei sute copii de sex masculin din familiile lor cele mai eminente ca ostatici. Forţele militare romane au fost expediate la Cartagina pentru a colecta captivii. Consulii romani au fost instruiţi în secret să continue războiul pînă cînd Cartagina va fi "facută una cu pămîntul".

Potrivit istoricului Appian (c. AD 95-165), copiii cartaginezi au trebuit să fie smulşi din braţele mamelor lor. Unele dintre ele au fost atît de înnebunite de durere încît işi smulgeau parul, se loveau cu pumnii în piept, sau chiar au înotat în larg urmarind în zadar corăbiile care le transportau fiii la Roma. Nu işi vor mai vedea niciodată copiii în viată. Dar acest sacrificiu a fost considerat necesar pentru cumpararea păcii.

Odată ce ostaticii au fost predaţi, ambasadorii cartaginezi aşteptau pacea. Dar romanii au avut o nouă cerere. Ei au insistat ca orasul Cartagina să-şi predea toate armele. Consulul roman Censorinus a explicat: "Dacă sînteţi sincer dornici de pace, de ce mai aveţi nevoie de arme?" El a continuat: "Aduceţi toate armele şi maşinăriile de război, atît publice, cît şi private, şi predaţi-ni-le." Uitînd de maxima romană "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război", cartaginezii s-au supus servili. Ei au predat armuri pentru două sute de mii de oameni, suliţe, săgeți şi două mii de catapulte. Appian scrie că a fost un "spectacol fără precedent priveliştea numărului mare de care încărcate."

Odată ce s-au conformat cererii romanilor să-şi predea armele, ambasadorii cartaginezi au crezut prosteşte că au cumpărat pacea dezarmîndu-se de bunăvoie. Consulul Censorinus i-a lăudat pe cartaginezi pentru că au avut înţelepciunea să se conformeze primelor două cerinţe ale romanilor. Dar mai era una. "Predaţi-ne Cartagina şi caraţi-vă unde vreţi în propriul vostru teritoriu la o distanţă de cel puţin zece mile de mare pentru că noi am hotărit să radem oraşul vostru de pe faţa Pamîntului."

Ambasadorii cartaginezi au înteles în cele din urmă că au fost înşelaţi predînd Romei, fără luptă, tot ce le-ar fi fost necesar pentru a duce şi a cîştiga un război. Nu va fi pace şi au fost înşelaţi la marea artă. Ambasadorii cartaginezi "i-au blestemat pe romani (...) s-au aruncat la pămînt şi îl băteau cu mîinile şi capetele. Unii dintre ei chiar şi-au rupt hainele şi şi-au sfîşiat carnea ca şi cum ar fi fost absolut lipsit de simţuri."

Deoarece işi predaseră săbiile, cartaginezii au mai putut recurge doar la cuvinte. Aşa că au apelat la romani pentru îndurare şi milă. Dar nu li s-a acordat nici una, nici cealaltă. Consulul Censorinus a declarat: "Senatul (...) a emis decretele şi acestea trebuie aplicate." El a explicat: "Noi nu luăm această decizie din vreo rea-voinţă faţă de voi, ci în interesul unei păci durabile şi a securităţii comune." Singura consolare pe care consulul roman a putut-o oferi cartaginezilor a fost observaţia că "medicamentul pentru vindecarea tuturor relelor este uitarea."; 2/13/2015
Anonim spunea...: 3/3
Cînd ambasadorii cartaginezi au adus vestea funestă în Cartagina, a urmat "o scenă de nebunie oarbă, delirantă." Oamenii s-au repezit la ambasadori şi i-au rupt în bucăţi sau i-au omorit cu pietre. Cartaginezii au intrat în depozitele de arme şi s-au prăbuşit, hohotind de plîns, cînd le-au găsit goale. Cele mai înnebunite au fost mamele care şi-au predat copiii romanilor. Era evident acum că pierderea copiilor nu a folosit la absolut nimic.

Cartaginezii au fost dezarmaţi, dar cu toate acestea au hotarît să reziste cît mai mult posibil. Au lucrat zi şi noapte ca să-şi facă noi arme. Statuile au fost topite pentru metalul lor. Femeile şi-au tăiat părul pentru a face corzi pentru catapulte. De mare ajutor pentru o rezistenţa îndelungată au fost fortificaţiile uriaşe şi puternice ale Cartaginei. Cea mai mare parte a oraşului era înconjurată de o serie de trei ziduri înalte de patruzeci şi cinci de picioare fiecare (13.7m), ziduri care au fost consolidate timp de sute de ani. Tocmai soliditatea acestor fortificaţii i-a descurajat pe romani să încerce distrugerea Cartaginei la sfîrşitul celui de-al doilea război punic.

Rezultatul a fost predeterminat de la început, dar romanii au fost obligaţi să recurgă la un lung asediu pentru ca în cele din urmă să cucerească Cartagina. Pentru a tăia cartaginezilor rutele de aprovizionare pe mare a fost nevoie de ample construcţii şi lucrări de inginerie, iar acestea au luat timp.

După trei ani, cînd cartaginezii erau deja slăbiţi de foame şi de boli, romanii au reuşit în sfîrşit să spargă zidurile oraşului. Au urmat şase zile de lupte, stradă cu stradă, dar rezistenţa cartaginezilor a fost slabă.

Oraşul a fost incendiat şi au urmat scene interminabile de groază în timp ce focul mistuia cladiri şi oameni. Romanii i-au ucis pe toţi cei care rezistau. Supravieţuitorii, 55.000 de oameni, reprezentau mai puţin de zece procente din populaţia iniţială. Au fost cu toţii vînduţi ca sclavi. Senatul Roman a decretat ca rămăşiţele Cartaginei să fie complet distruse. Ruinele au ars timp de 17 zile. Acesta a fost sfirşitul amar al celor şapte sute de ani de civilizaţie cartagineză.

Astfel s-a învăţat lecţia. Renunţarea la arme nu iţi aduce pacea, ci doar iţi pavează calea pentru înfrîngerea finală. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război.

http://www.americanthinker.com/2010/05/never_give_up_your_weapons.html

==ABM==; 2/13/2015
Riddick spunea...: Never give up your weapons, evident !

Citisem articolul cu "The Swiss bayonet", e foarte bun.; 2/13/2015
Simeone spunea...: Circulă pe net...
http://taranoastra.site50.net/img/romaniinistreni.jpg; 2/13/2015
Riddick spunea...: Unde era de interes (în "Bugeac"), nu prea sunt...; 2/13/2015
Riddick spunea...: Bugeac = sudul Basarabiei (acum la Ucraina).; 2/13/2015
Simeone spunea...: Bugeacul a fost colonizat cu nemți...?!

Așa se explică și canalul Dunăre-Marea Neagra...?!

E ceva putred în...; 2/13/2015

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."