24 februarie 2014
Eu aş zice altfel: (ex-)USL îsi asigură prezenţa exclusivă în turul doi
Adică, de la PnL - Căcărău, iar de la PSD - Isărescu (mai degrabă decât "Maior-SRI").
"Restul lumii" n-aveau decât varianta susţinerii încă de la turul întâi a lui Dan Diaconescu. N-o vor face.
Naţional:
Serviciile au dirijat operaţiunea de extragere a lui Antonescu din USL
Desi nu vor fi niciodata felicitati oficial pentru aceasta performanta profesionala, strategii servicilor secrete sunt pe cale sa duca la bun sfarsit una dintre cele mai delicate misiuni pe care le-au avut de indeplinit.
Este vorba despre operatiunea de extragere a prezidentiabilului Crin Antonescu din Uniunea Social Liberala si inconjurarea acestuia cu un veritabil balon de sapun al iluziilor, pe care il pot sparge de acum oricand este nevoie. Si, chiar daca liderul liberal pare pe val, cunoscatorii sistemului sustin ca el deja a facut greseala sa muste momeala pusa cu grija de catre ofiterii insarcinati cu deturnarea lui Antonescu. Si a caror principala grija a fost spargerea „pusculitelor” traditionale ale PNL si aducerea presedintelui liberal la o dependenta cvasitotala de cu totul alte fonduri pentru campanie. Unele uriase, ce-i drept, dar deloc sigure…
Scos din schema
Aproape ca nici nu mai era nevoie de repetatele atacuri publice virulente ale lui Crin Antonescu la adresa principalelor servicii secrete ale tarii pentru ca „sistemul” sa refuze de la bun inceput sa ia in calcul numele acestuia pentru functia suprema in stat. Asa ca, pana la rivalii politici la vedere, presedintele liberal s-a confruntat inca de la anuntarea candidaturii sale la Palatul Cotroceni cu o reactie hotarata de respingere din partea influentilor conducatori ale structurilor informationale. Insa cum pentru acestia important era rezultatul final al anularii sanselor prezidentiale ale lui Antonescu, ci nu modul in care se obtinea acest succes, eminentele cenusii ale sistemului au preferat declansarea unei minutioase operatiuni sub acoperire. Iar rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase…
Singur, atat de singur…
In euforia prezentarii sale drept candidatul dreptei unite, Crin Antonescu nu se mai intreaba daca, nu cumva, i-a fost creat un imperiu de carton. Pe care nu se poate bizui la o adica, curvasareala politica fiind una dintre singurele certitudini din lume asta. Insa mult mai grav pentru liderul PNL este ca acesta nu se mai poate baza si pe „fabricile de bani” liberale, care pana acum au produs si au pompat sume considerabile in mentinerea la cote rezonabile a imaginii lui Antonescu. Pentru ca acum principalele conducte prin care veneau banii, incepand cu Relu Fenechiu si Daniel Chitoiu si sfarsind cu Dan Radu Rusanu, sunt deja avariate serios, daca nu dezafectate cu totul. Iar odata cu scoaterea definitiva a liberalilor din schema guvernarii vor fi abandonate si ultimele functii cheie de unde se puteau colecta sumele necesare unei campanii care se anunta mai costisitoare ca oricand. Astfel, lipsit de sponsorii traditionali, care au fost anihilati prin diverse metode, Crin atarna acum la mana unor contribuabili care, avand propriile probleme, se pot retrage oricand din cursa. Si sa isi lase protejatul de astazi mai singur ca oricand.
Ocupati birourile!
Urmatoarea etapa a planului, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, prevede predarea catre procurorii anticoruptie a tuturor documentelor cu privire la organizarea de licitiatii suspecte, hartii care vor fi preluate imediat dupa ocuparea birourilor ministrilor liberali de catre interimarii usedisti. Si cum se pare ca acolo „buba” este mare rau, DNA va putea declansa, in urma probelor astfel obtinute, un adevarat tsunami de dosare impotriva demnitarilor liberali care au favorizat diferite firme, pe linie de partid…
In ce priveste posibilul sfarsit al intregii operatiuni, nu este greu sa ne imaginam ce se poate intampla cu un astfel de „obiectiv” odata extras din „gura” USL-ului… Poate fi aruncat apoi ca o masea stricata!
Etichete:
alegeri
,
believe it or not
,
BnR
,
Căcărău
,
conspiraţie
,
PnL
,
PP-DD
,
PSD
,
security
,
USL
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
"Obiectivul meu nu mai este legat de procentele PDL-ului în 2012, obiectivul meu este ieşirea României din criză şi trecerea pe creşter...
-
Iulian Capsali , pe (noul) său cont Facebook : Un amestec de slugărnicie și arivism, tipic pentru politicianul român, penibilul pesedist ...
-
Preiau de la Bleen postarea în care sunt sintetizate scopurile "comisiei" Udrea : Scopul comisiei Udrea este de a da greuta...
-
"Suntem săpați !" Nota internă a PSD , scăpată strategic, la fel ca și înregistrările de la Turnu Măgurele, este mai de...
-
Europarlamentarul PDL/PPE Iosif Matula a cerut în Parlamentul European reglementări pentru condamnarea "campaniilor de presă la com...
-
După apariţia celor două submarine ruseşti foarte aproape de coasta estică a SUA, şi după "capturarea de către piraţi" a cargoul...
-
Haita roșie este disperată. Se apropie alegerile prezidențiale și lumea nu pune botu' nici la Prostănac, nici la Filfizon. Deunăzi l-...
-
Două mesaje lansate în această săptămână mi-au atras atenția, prin simetria lor. Mai întâi, mesajul președintelui rus, Dmitri Medvedev, c...
-
[...] for Russia and the Russian People, war “now” is preferable to war later World War is likely to break out in four weeks. Ukraine Of...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu