Rusia confirmă existenţa unui "Gladio comunist" în RSR. Dar cine-l controla, REAL ?

În anumite state membre NATO s-a documentat, după 1990, existenţa unor structuri paramilitare deplin conspirate (denumirea generică - Gladio / adică "sabie", în limba latină), care aveau rolul de a intra în luptă după ce teritoriul naţional ar fi fost invadat de trupe ale URSS şi ale Tratatului de la Varşovia. Pe fondul propagandei "Casei Comune Europene" (concept lansat de Gorbaciov) şi al iniţierii metamorfozei CEE în UE prin Tratatul de la Maastricht, organizaţiile tip Gladio au fost deconspirate, destructurate, iar membrii lor au fost caracterizaţi drept "terorişti de extrema dreaptă". Pentru deplina conspirare, efectivele şi armamentul nu s-au reînnoit periodic, astfel încât se ajunsese ca membrii Gladio să fie mai toţi peste 45-50 de ani, cu un armament din anii '60-'70.

Ar fi o naivitate să credem că ceva similar n-ar fi existat şi în statele socialiste, şi că n-ar fi fost orchestrat de la Moscova. Şi putem paria că în mare parte reţelele au rămas active până în prezent.

Vocea Rusiei:

Revoluţia Română: Unde sunt autorii diversiunii şi teroriştii din decembrie 1989? Partea a VII-a

[...] Ca o paranteză, Securitatea nu dispunea de trăgători de elită precum lunetiştii. Nici de nuclee de rezistenţă armată, antrenate şi înarmate din timp să acţionze precum partizanii în localităţile ocupate de inamic, atacând unităţile militare ale acestuia. Nucleele de rezistenţă armată se găseau pe ştatele secrete ale planului de mobilizare, aparţinând în totalitate armatei şi separate de gărzile patriotice. De conducerea, pregătirea şi înarmarea lor era responsabilă DIA. În conformitate cu doctrina naţională de apărare, în vigoare la acea dată, Timişoara era una din cele 8 „cetăţi de muncă şi apărare” pregătită pentru a duce lupta de rezistenţa armată cu ocupantul străin. În acest scop fuseseră create zeci de grupuri de sprijin compuse din aproximativ 400-700 de rezervişti timişoreni deplin conspiraţi, care urmau să participe la lupta de gherilă urbană, după ocuparea oraşului de către un agresor extern.

Membrii acestor grupuri primiseră locuinţe în zone strategice ale oraşului, de unde puteau ţine sub observaţie sediile politico-administrative, obiectivele industriale, cazărmile militare şi sediile miliţiei şi Securităţii, pe care era de la sine înţeles că agresorul extern urma să le utilizeze pentru a-şi crea propria structură a conducerii de ocupaţie. Locuinţele lor au constituit şi locul de găzduire al instructorilor grupului, desemnaţi din cadrul veteranilor activi ai forţelor pentru operaţiuni speciale de către DIA. În plus, fiecare primise câte o staţie radio portablă, fiind creată în acest sens o reţea de comunicaţii pe o frecvenţă special alocată DIA, în care nimeni altcineva nu avea cum să intre. Pentru asigurarea deplinei libertăţi de mişcare, fiecare dintre membrii grupului de sprijin primise gratuit câte un autoturism Dacia 1310 nou sau Aro, cu două rânduri de plăcuţe de înmatriculare diferite, pe care îl schimbau din patru în patru ani. Aceste maşini urmau să fie folosite în egală măsură de veteranii forţelor pentru operaţiuni speciale ai DIA, după ocuparea Timişoarei. Membrii grupului de sprijin primeau regulat bonuri de benzină la discreţie, pentru a-şi reînnoi stocul de carburant necesar deplasărilor şi preparării coctailurilor Molotov. [...]