Dez-ocuparea: Nu. Interesul României ar fi mai bine servit dacă Isărescu ar intra undeva.

09 decembrie 2013

Nu. Interesul României ar fi mai bine servit dacă Isărescu ar intra undeva.

Să intrăm în uniunea bancară UE, deşi nu facem parte din zona euro. Iar "argumentul" este chiar situaţia creată de oligarhia postcomunistă, care a falimentat şi apoi a scos la mezat băncile statului. Important - am fi cotizanţi la eventuale "corecturi" financiare cerute la nivel european, având - n'aşa ?! - şi noi, "băncile noastre, europene". România nu-i Ungaria, deh.

Isărescu: "Este în interesul României să intre în Uniunea Bancară în primul rând pentru faptul că trei pătrimi din activele bancare totale din România se află în bănci sau entităţi financiare care au drept capital preponderent bănci din zona euro. Aceste bănci mai deţin două treimi din capitalul întregului sistemului bancar. În consecinţă, participarea la Uniunea Bancară vine în concordanţă cu interesul naţional al României. Când am fost întrebat 'domnule guvernator, de ce aţi insistat ca România să intre în Uniunea Bancară' am spus foarte simplu că aş vrea să aud direct ce se întâmplă cu o bancă din Viena sau alta din Paris, direct de la Frankfurt şi nu să aud prin 10 intermediari, la Bucureşti şi într-o formă trunchiată."

De văzut şi

BNR nu mai vrea să primească instrucţiuni de la Bucureşti, ci de la Bruxel

De reţinut asta, pentru momentul când Isărescu va fi propus candidat prezidenţial de PontaBăsescu

Ciripoi spune cu glas tare ceea ce devine tot mai evident: Isărescu, candidatul păpuşarilor

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii ( Atom )

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."