27 ianuarie 2011

În sfârşit, o spune cineva din partid. Cu subiect şi predicat.



Raluca Turcan: Presa a reuşit să impună capcana "schimbării liderilor" şi cu scopul destabilizării PDL - interviu

Raluca Turcan afirmă, în interviul acordat AGERPRES, că intenţionează să candideze la viitorul congres al partidului, dar nu precizează funcţia pe care o vizează. Potrivit Ralucăi Turcan, "criteriile politice interne referitoare la corupţie nu pot să bată legea" şi admite că o nouă discuţie despre modificarea Statutului PDL poate avea loc. De asemenea, Turcan afirmă că, în discuţiile despre modernizarea PDL, presa "a reuşit să impună capcana 'schimbării liderilor' şi cu scopul destabilizării partidului". Ea spune că 2011 trebuie să fie pentru PDL un an de continuitate în procesul de reformă a statului, iar candidatura premierului Emil Boc la conducerea PDL este, din acest punct de vedere, o opţiune care asigură şi unitatea şi continuarea reformelor. În ceea ce priveşte colaborarea cu UDMR şi UNPR, vicepreşedintele PDL consideră că partidul trebuie să-şi asume să meargă singur în următoarele alegeri, ca alternativă de dreapta la blocul de stânga PSD-PNL.

AGEPRES: Aţi anunţat săptămâna trecută că veţi propune PDL un document politic privind obiectivele de dreapta ale partidului. La ce se referă el? S-ar putea transforma într-o platformă ce va fi susţinută de un anumit candidat la Convenţia Naţională?
Raluca Turcan: Cred că este nevoie de o dezbatere internă despre consolidarea PDL ca partid de dreapta, în condiţiile în care conturarea alianţei de stânga PSD-ACD creează PDL o oportunitate în acest sens. Fiecare dintre membrii PDL trebuie să vină cu propuneri pentru o dezbatere pe teme de dreapta care să ajute PDL în perspectiva lui 2012. Aceste propuneri nu reprezintă o moţiune pentru congres, ci doar un impuls şi o implicare personală a fiecărui lider pentru o dezbatere concretă pe teme ideologice şi pentru explicarea măsurilor de reformă. Dacă aceste propuneri se vor regăsi apoi pe o platformă a unui candidat sau a viitorului preşedinte al PDL, este foarte bine. În 2010, discursul despre reforme a fost mai mult tehnic - al Guvernului şi nu a fost articulat ideologic de către partid, explicat oamenilor pe un discurs de dreapta. Cred că, ceea ce trebuie să facă acum PDL, este să comunice clar ideea că este singura opţiune pentru continuarea reformei statului şi să atragă în acest proiect beneficiarii principali ai reformelor: tinerii din mediul privat, întreprinzătorii, clasa de mijloc. În aceeaşi măsură, PDL trebuie să fie în acelaşi pas cu preşedintele Băsescu în comunicarea reformei statului - acum, preşedintele Băsescu este mereu cu un pas înaintea partidului în promovarea reformelor. Reforma statului este un proiect extrem de dificil, pentru că beneficiile concrete pentru români se descifrează mai greu în timp, pe când împotrivirea faţă de reforme este puternică, mai uşor de transmis şi avantajoasă electoral. Preşedintele Băsescu şi-a asumat prin reforma statului un obiectiv istoric - trecerea de la România-post-comunism, la România-europeană. PDL, trebuie să fie în aceeaşi linie de luptă cu preşedintele, nu cu un pas în spate, şi mai ales tinerii din partid sunt răspunzători pentru asta, în perspectivă. Şi revin cu câteva exemple de obiective privind comunicarea cu electoratul de dreapta:
1. PDL trebuie să arate că susţine IMM-urile, comunicând întreprinzătorilor reformele pe care le susţine pe piaţa muncii şi politicile pentru susţinerea mediului privat.
2. La problemele sociale, PDL poate promova doua soluţii derivate din doctrina sa: rolul social activ al comunităţii locale - prima: comunitatea locală fiind agentul de intervenţie de urgenţă în probleme sociale şi a doua: implicarea Bisericii în soluţionarea cazurilor sociale prin reglementarea unui parteneriat Biserică-comunitatea locală.
3. PDL trebuie să comunice clar, pe înţelesul tinerilor, efectul reformelor: legea pensiilor creează un sistem de pensii sustenabil, ajutând astfel şi intereselor tinerilor.

AGERPRES: Intenţionaţi să candidaţi la Convenţia Naţională tot pentru un post de vicepreşedinte sau ţintiţi o altă funcţie?
Raluca Turcan: Intenţionez să candidez la Congres şi mă voi decide asupra funcţiei. În acest moment, esenţial cred că este ca fiecare să participe la o dezbatere internă despre cum exploatăm mai bine coalizarea pe stânga a opoziţiei şi cum reuşim ca partid să comunicăm electoratului de dreapta măsurile de reformă. Şi revin la ceea ce spuneam mai sus, despre prioritatea comunicării cu tinerii. Din punctul meu de vedere, partea tăcută a electoratului o reprezintă în acest moment tinerii, o întreagă generaţie de tineri, care lucrează în mediul privat şi care se manifestă activ în sensul unor valori şi principii esenţiale pentru progresul societăţii. PDL a câştigat în 2004 pe valul entuziasmului tinerilor, pentru că PDL apărea atunci ca partidul cel mai dinamic care comunică cel mai bine interesele şi aspiraţiile acestui segment de electorat. Chiar dacă a susţinut reforme importante, care răspund direct şi intereselor susţinătorilor săi tineri din 2004, ajunşi acum la maturitate, PDL nu a reuşit să consolideze un dialog cu acest segment de electorat. PDL va putea reveni ca o forţă politică puternică dacă va regăsi sprijinul tinerilor prin care se creează şi se transmite în societate - un impuls pozitiv, de dinamism.

AGERPRES: Credeţi că ar fi necesare noi modificări la Statutul PDL? Spre exemplu criterii mai stricte privind corupţia, disocierea funcţiei de lider de partid de cea de premier sau revenirea la candidaturile individuale pentru posturile de prim-vicepreşedinţi?
Raluca Turcan: Criteriile politice interne referitoare la corupţie nu pot să bată legea. Întreaga clasă politică are o problemă de morală, iar tratamentul cel mai eficient al acestei probleme este tot votul. Fiecare partid sau om politic plăteşte pentru greşelile morale pe care le-a făcut faţă de electorat, iar exemple în sensul acesta sunt destule. Cred că, la fel ca toate partidele, PDL a făcut greşeli, pe care însă, spre deosebire de alţii, şi le-a asumat. Cât despre modificarea statutului, o discuţie poate avea loc, important este să găsim o formulă eficientă, care să răspundă unor exigenţe de moralitate şi de performanţă politică. Prioritar nu este să facem experimente sau exerciţii de imagine, ci să ne aşezăm într-un dispozitiv de comunicare şi de acţiune politică cât mai bun, cu bătaie pentru alegerile din 2012. PDL trebuie să joace mai ofensiv promovând reformele, nu să stea în terenul fixat de media şi de adversarii politici.

AGERPRES: La începutul lunii septembrie aţi fost una dintre cele care au cerut demisia premierului Boc şi a întregului său Cabinet. Ulterior, PDL s-a limitat la remanierea 'tripletei BVB (Blaga-Videanu-Berceanu)' şi a ministrului Vlădescu. La aproape şase luni de la acea decizie i-aţi mai cere acum demisia?
Raluca Turcan: Anul 2010 a arătat că Guvernul Boc are forţa să impună reforme dificile în sistemul de salarizare, în sistemul de pensii sau în educaţie, cu toate că au fost şi erori mai ales la nivel de comunicare a unor măsuri. Acum, România a revenit pe un făgaş economic sigur, datorită eforturilor de anul trecut ale Guvernului Boc. Cu toate problemele de anul trecut, PDL cred că a trecut un test important: testul unor dezbateri interne aprinse, pe care le-a traversat cu maturitate şi mai ales, unitar. Unitatea PDL este un lucru extrem de important, în condiţiile în care asupra acestui partid s-a exercitat anul trecut - şi va continua şi anul asta - o presiune mediatică şi publică majoră. Revenind, trebuie spus că, dacă 2010 a fost anul unor măsuri dure de austeritate pentru perspectiva stabilizării economice, 2011 măsurile de reformă ale statului trebuie treptat să îşi arate efectele în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Nu doar în plan economic, ci din perspectiva eficienţei instituţiilor statului şi a nivelului de trai. Dacă PDL va accelera procesul de reformare a statului, care trebuie să cuprindă reforma Parlamentului, continuarea restructurării şi eficientizării administraţiei publice centrale şi locale, reforma Codului Muncii, atunci vom putea vorbi şi despre beneficii pentru oameni şi consolidarea electorală a PDL.

AGERPRES: Tot la momentul remanierii, unul dintre reproşurile adresate miniştrilor eliminaţi din Guvern a fost comunicarea proastă a deciziilor către public. Consideraţi că noii miniştri s-au achitat mai bine de sarcina acestui tip de dialog?
Raluca Turcan: În condiţiile în care Guvernul a luat anul trecut măsuri foarte curajoase şi a dus o luptă politică extrem de grea, greşeli de comunicare care compromiteau acest efort trebuiau puse pe masă şi discutate clar la momentul respectiv. Discuţiile de anul trecut din partid despre activitatea Guvernului şi deciziile politice de la acel moment cred că au adus un efect pozitiv la nivelul Guvernului, în ansamblu.

AGERPRES: Credeţi că premierul Boc ar trebui să candideze pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al PDL?
Raluca Turcan: S-a discutat mult despre modernizarea PDL şi, de fiecare dată, presa a reuşit să impună capcana"schimbării liderilor" şi cu scopul destabilizării partidului. A reduce discuţia despre modernizarea PDL la schimbarea liderilor este o eroare. Modernizarea PDL înseamnă mai ales consolidarea ideologică a PDL şi dinamizarea relaţiei cu electoratul de dreapta. Din punctul meu de vedere, o miză majoră a Congresului este schimbarea modului PDL de a comunica cu electoratul, impunând un discurs solid de dreapta. PDL nu acţionează într-un context normal, ci într-unul cu totul special, dominat de atacuri extrem de puternice. Prin urmare, esenţial pentru PDL mi se pare să aplice soluţiile echilibrate, nu soluţiile radicale. 2011 trebuie să fie pentru PDL un an de continuitate în procesul de reforma statului. Candidatura premierului Emil Boc la conducerea PDL este, din acest punct de vedere, o opţiune care asigură şi unitatea şi continuarea reformelor.

AGERPRES: Cum va reacţiona PDL în faţa unei alianţe a opoziţiei, care uneşte PSD şi PNL? Are PDL perspectiva unei alianţe cu UNPR sau UDMR pentru a contrabalansa alianţa opoziţiei?
Raluca Turcan: Alianţa PSD-PNL este o oportunitate pentru PDL de a câştiga de partea sa o parte importantă din electoratul PNL care se îndepărtează de liberali şi care susţine valorile de dreapta. În noua construcţie politică, cu PSD, PNL nu mai are nicio legătură cu electoratul de dreapta şi cu valorile de dreapta. Crin Antonescu a dat la schimb valorile PNL pentru consolidarea politică personală prin negocieri cu PSD şi cu PC. Renunţarea PNL la cota unică este semnalul clar că alianţa PSD-PNL va creşte taxele pe mediul privat pentru ajutoare sociale cu impact electoral. Alianţa PSD-PNL va lua banii din buzunarul celor care lucrează în mediul privat, pentru a finanţa reîntoarcerea la un stat asistenţial. Asta arată că PSD şi PNL nu au înţeles nimic din problemele economice grave din doi ani de criză economică. Se va da din nou drumul la 'robinetul' pensionărilor pe caz de boală, al angajărilor nejustificate în sectorul bugetar şi al politicilor sociale fără acoperire bugetară. Problema principală este că România nu mai poate merge înainte, după criza economică, cu modelul de stat asistenţial nefuncţional de dinaintea crizei. În această dezbatere, PDL şi preşedintele şi-au prezentat soluţiile, în timp ce PSD şi PNL discută despre împărţirea funcţiilor în alegerile de peste doi ani. Liderii opoziţiei nu arată nicio viziune de lideri, ci doar improvizaţii mici-politicianiste. Victor Ponta, de exemplu, este clar prea mic pentru rolul de lider de stânga - PSD nu este în stare să spună nimic în dezbaterea despre statul asistenţial, la fel cum absentează la discuţiile despre Codul Muncii. În schimb, liderul PSD apără lideri locali ai PSD cercetaţi de DNA şi atacă Curtea Constituţională. PSD este interesat doar de conservarea unui sistem învechit, iar discursul său este populist şi mic. Ideea că schimbarea PDL şi a lui Băsescu reprezintă soluţia la problemele României este o manipulare grosolană croşetată de presa care ţine în braţe opoziţia. Nu PDL şi Băsescu sunt vinovaţi pentru pensiile speciale care au golit bugetul sau pentru sistemul de educaţie înţepenit care produce şomeri pe bandă sau pentru administraţia nefuncţională. Dimpotrivă, ceea ce fac PDL şi preşedintele este să propună soluţii la aceste probleme, la care PSD şi PNL prezintă numai slogane populiste. Este adevărat că reformele pe care le propune PDL au costuri, dar sunt singura soluţie pentru ieşirea din criza economică. Alianţa PSD-PNL propune să ne reîntoarcem la pensiile speciale, la suprataxarea mediului privat şi la îngheţarea oricărei reforme. În ceea ce priveşte colaborarea cu UDMR şi UNPR, cred că PDL trebuie să-şi asume să meargă singur în următoarele alegeri, ca alternativă de dreapta la blocul de stânga PSD-PNL. Colaborarea cu UDMR poate fi extinsă în plan ideologic, pentru că ambele partide sunt membre ale aceleiaşi familii politice europene, dar PDL trebuie să meargă singur în alegeri. În ceea ce priveşte relaţia cu UNPR, colaborarea cu PDL decurge foarte bine şi la Guvern şi în Parlament, iar menţinerea funcţională a relaţiei PDL-UNPR este un obiectiv important pentru PDL. Esenţial pentru partenerii de Coaliţie este ca în acest an România să treacă pe creştere economică, pentru că doar astfel se poate vorbi despre un câştig politic şi electoral, după un an foarte greu pentru PDL, UDMR şi UNPR şi minorităţi.

AGERPRES: În sesiunea parlamentară trecută aţi criticat şi activitatea liderului de grup de la Cameră - Mircea Toader - şi i-aţi cerut chiar demisia. Vă menţineţi, la debutul acestei sesiuni, solicitarea?
Raluca Turcan: Dacă scoatem faptele din context, riscăm să le pierdem sensul. La momentul respectiv cu votul pe reducerea TVA a fost o problema reală, iar mesajele mele au fost destul de clare atunci. Analizând acum activitatea grupului, întotdeauna se poate spune că este loc de mai bine, însă importantă este şi unitatea. Am să discut clar de fiecare dată când consider că este o problemă şi, la fel, am să încerc de fiecare dată să susţin cea mai bună soluţie pentru PDL. Sunt parte a unei echipe şi voi acţiona permanent ca atare.

AGERPRES 

9 comentarii :

Crystal Clear spunea...

N-am incredere in Raluca Turcan

Riddick spunea...

Nici eu. Pare mai degrabă o repoziţionare.

Îsi da seama că face parte dintre perdanti şi se reorientează. Totuşi, a spus bine ce a spus.

Crystal Clear spunea...

Exact, bine-ai spus ,repozitionare!
Sunt mai multi repozitionati .....

John Galt spunea...

Raluca si al ei masterat de 4 ani in Moscova..

Riddick spunea...

Ohooo... uitasem ! Cum naiba de am putut uita ?! Eheeee....

John Galt spunea...

Raluca e OK, e foarte inteligenta, pregatita, si chiar are competenta in ceea ce face. Dar nu cred ca se poate ridica la inaltimea vremurilor de acum. I-ar mai trebui doar o scanteie de geniu si ar fi perfect, ce din pacate nu cred ca o are - motiv pentru care ea compenseaza cu multa seriozitate, rabdare si perseverenta.

Nu cred ca e genul care sa tradeze "cauza" la greu. Sau poate doar daca intra intr-o capcana si e manipulata, fara a realiza unde duce acest joc. Oricum, tot ceea ce face trebuie sa fie conform sistemului ei de valori. Altfel nu.

Riddick spunea...

Mi se pare cam superficială.

N-o văd o viitoare Sarah Palin, de exemplu.

John Galt spunea...

E superficiala, normal. Insa e si tanara. Vrea sa confirme, vrea sa-si faca o cariera, un statut.

Sa vedem cum se modifica prioritatile dupa ce a devenit mama, dupa ce intelege ce e important. Daca se va relaxa putin din incrancenare poate va realiza ca mana invizibila regleaza mult mai bine o economie decat orice comisie, indiferent cat de buni ar fi membrii ei.

Crystal Clear spunea...

Ohoo- masterat la Moscova !!!

RT nu convinge,n-are "scanteia de geniu " de mai sus.
Recita ca un papagal niste chestii invatate probabil constiincios.

Nu te captiveaza ca om politic
Da senzatia ca a obtinut prea usor , fara munca , locul pe care-l ocupa

Poate daca va capata experienta si daca nu se va plictisi va avea o evolutie corecta.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: