Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Nu-i bine nicicum. Dacă face, de ce face... dacă nu face, de ce nu face... Se speculează că Traian Băsescu şi-a asigurat majoritatea ...
-
Mai şi râde ca imbecilul... urmăriţi spre sfârşitul clipului ce poate să debiteze :
-
La toamnă, Gazprom aşteaptă poziţia oficială a României în legătură cu participarea la South Stream ( ştire ITAR-TASS ). Tot cam la toa...
-
Adrian Severin, europarlamentar din România : "Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei...
-
După vestea dispariţiei cotidianului Ziua , altă răpciugă de presă îşi recunoaşte moartea clinică : Gardianul îşi încetează apariţia ca z...
-
...varianta integrală a melodiei de la header : Who's Your Little Who-Zis ( The Knickerbockers, 1932)
-
Via Conu Mișu : Un partid pentru recîștigarea suveranității Titlul se explică de la sine. Nu a mai rămas vreo speranță de ...
-
O interesantă analiză pe blogul Cato Institute asupra dezastrului grecesc, şi o predicţie. Lessons from the Greek Budget Debacle ...
-
Monica Macovei: Comisia trebuie să aplice sancţiuni descurajatoare în cazuri de corupţie şi fraudă cu fonduri europene ( link ) Monic...
-
Pe internet, apar tot felul de informaţii pe bloguri ori pe forumuri. În general, completează ori anticipează evenimente pe care mass med...


7 comentarii :
Cosmar !
Traduc si eu acum "Lumea cu fundu'n sus" pe care ai postat-o tu mai demult -mai am cam 1/3.
Mi se urca sangele la cap cand aud enormitatile pe care le debiteaza "propagandistii care neaga pana si matematica"
Mai incolo o sa incerc si eu sa mai traduc cate ceva despre subiectul asta.
Se pare ca va fi refrenul anilor care urmeaza
Vor să dea aberaţiilor o haină "ştiinţifică".
Îngradirea libertăţilor individuale în numele "binelui general al umanităţii".
Foarte grav.
Minciuna devine din ce in ce mai sofisticata ca sa-i poata pacali oamenii fara prea multa educatie
Eticheta :"Demagogie stiintifica " :)
Preşedintele Academiei Române e de-al lor.
Cuibul ăla de coropişniţe ar trebui dizolvat şi creată o academie nouă.
Nu le-aş da nici un chior de la bugetul de stat, să le dea ăia pentru care latră ei.
"Frankenstein"-ii
Ehe, doctorul Frankenstein pleacă pe urmele Creaturii pe care el însuşi a inventat-o, după ce aceasta îi ucide pe toţi cei dragi lui.
Frankenstein sau Prometeul modern - de Mary Shelley (1818).
http://en.wikipedia.org/wiki/Frankenstein
Trimiteți un comentariu