03 septembrie 2010
"Punctul de inflexiune în discuţia din interiorul PDL a fost dacă putem continua cu Emil Boc sau nu"
...ne spune printre altele Cotoi, în România liberă.
Pâi atunci înseamnă că cineva se pregăteşte să preia mai întâi guvernul, apoi PDL.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Mai şi râde ca imbecilul... urmăriţi spre sfârşitul clipului ce poate să debiteze :
-
" This president [has shown a] willingness to be obsequious to our adversaries, to denigrate our allies, and e...
-
Monica Macovei: Comisia trebuie să aplice sancţiuni descurajatoare în cazuri de corupţie şi fraudă cu fonduri europene ( link ) Monic...
-
Avertismentul lui Enoch Powell din 1968 despre pericolul reprezentat de imigraţia în Europa provenită din alte rase, religii şi cultu...
-
Un articol ceva mai vechi (25 mai 2010), dar foarte actual. Scris de Leon de Winter în Der Spiegel , traducerea - Presseurop : T...
-
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile,...
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
"Watchmen" intro http://www.watchmencomicmovie.com/ The Times They Are A-Chan...
-
Nu mă mai miră demult nimic din ceea ce declară Monica Macovei. Dar pentru electoratul de dreapta care află de la aceasta că "seamănă...
-
...pentru "Caţavencii" lui Patriciu şi Dinescu (nu mai apare la blogul lui Cristian Preda "Caţavencu" la "Agenţii...
5 comentarii :
Eram sigura ca nu se potolesc.Merg inainte pe distrugere.
Probabil a vor s-o puna PM pe MM iar apoi sa preia PDL
Haios.
Pentru mine, fraza în care Voinescu spune că "Parlamentarii PDL au decis să mergem înainte cu Emil Boc şi eu nu-mi aduc aminte ca preşedintele Băsescu să se fi pronunţat în acest sens” este modelul de prostie antologică rostită cu seninătate de unul care se pretinde de democrat. Voinescu nu a aflat că Băsescu este preşedintele României şi nu al PDL? Numai un idiot poate rosti cu atâta seninătate ideea după care membri partidului de guvernământ, oricare ar fi fost el, ar fi trebuit să asculte orbeşte de preşedintele statului. E dus cu pluta copilaşul ăsta şi nu are nimic comun cu democraţia politică. De altfel, preşedintele Băsescu a spus în termeni clari că, dacă ar fi fost el preşedintele PDL, ”sectanţii” ar fi zburat cu toţii din partid. Voinescu nu construieşte şi nu urmăreşte un proiect politic, el are obiectivul să penetreze structura de decizie a partidului şi să demoleze construcţia politică a acestuia.
Da, am citit şi eu acel pasaj şi am avut impresia că a vrut să fie ambiguu intenţionat. Jenant efortul de a se plasa în rândul "purtătorilor de cuvânt prezidenţiali".
Perfect de acord cu concluzia ta de final.
Astia trebuie luati la bani marunti si demolati logic.
Fraza cu fraza.
Se prefac ca sunt intelectiali eruditi,dar totul nu este decat spoiala.
Panarame
Trimiteți un comentariu