06 septembrie 2010
Declaraţii convergente
Conducătorul MAE al Rusiei Serghei Lavrov şi ministrul apărării Anatoli Serdiukov pleacă astăzi la Paris, unde pe 7 septembrie vor participa împreună cu colegii francezi la şedinţa Consiliului de colaborare în problemele securităţii. Locul central la tratative îl va ocupa complexul de probleme legate de întărirea stabilităţii pe continentul european. Părţile planifică să examineze detaliat iniţiativa preşedintelui Dmitri Medvedev referitoare la Tratatul de securitate europeană, propunerea franceză cu privire la crearea „spaţiului euroatlantic şi euro-asiatic al securităţii", ideea ruso-germană a formării Comitetului Rusia-UE pentru politica externă şi alte teme actuale.
Vocea Rusiei - Moscova şi Parisul se declară în favoarea securităţii în Europa
[...] Din primul rând al audienţei, Dinu Patriciu a răsturnat discuţia. “Moldovenii nu vor unirea, preferă cetăţenia unui stat mai liber decât România”, a clamat fondatorul holdingului „Adevărul”, descriind şansa Republicii Moldova de a avea statutul unei Elveţii a Estului, fără munţi dar cu o legislaţie bancară avantajos de liberală. Omul de afaceri nu a ratat nici această ocazie să repete că România se află în centrul unei regiuni cu peste o sută de milioane de locuitori-consumatori, cu aceeaşi tipologie economică. „Acestei lumi îi aparţinem, în egală măsură cu Vestul”, a spus Dinu Patriciu. În context, domnul Patriciu şi-a mai expus o credinţă: statele doar se cred factotum, noii actori ai lumii sunt alţii – subtextul fiind corporaţiile.
Adevărul/FP România - FP România a pus regiunea la cale împreună cu MAE
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica , amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kit...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
" - Hai, ţaţo, la Union ! " Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a ...
-
În Africa de Sud lucrurile merg din ce în ce mai rău. Deşi democraţia era pusă sub semnul întrebării în timpul regimului de apa...
-
"Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţ...
-
Acum, cu reţinerea lui Dodon, sunt sigur * că Repmoldova va intra de-adevăratelea în război. - - - - - - - * desigur, nu dacă şi faza as...
-
Numai că alţii (Rusia-Belarus, iar acum apar semne că şi Ucraina) ar putea să treacă - şi parţial chiar trec - de la simpla constatare, la r...
-
Nu-mi fac iluzii că PnL s-ar putea disocia de acest mesaj: Liberalii europeni se declară dezamăgiţi de rezultatele summitului Sark...
-
... precum şi referirile la el: search "Ilie Şerbănescu" = zero rezultate relevante. Mă rog, doar unul , în care este criticat (...
8 comentarii :
Ultimul link nu merge
Am pus acum linkul corect.
Comentariile cititorilor de la ultimul link exprima exact reactia mea.
Maine , la Paris cine participa la discutii?
Rusia si UE sau Rusia si Franta ?
Alta convergenta
"The latest move announced by Germany’s defense minister prepares the fatherland to lead a consolidated European military force"
http://riddick2.blogspot.com/2010/09/ron-fraser-columnist-germany-unshackled.html#links
Este discuţie bilaterală Rusia-Franţa, urmând mai apoi ca Franţa să încerce să obţină acordul UE la cele convenite.
Desigur, sunt şi discuţii Rusia-Germania.
În noiembrie este o reuniune NATO importantă, vor încerca nişte mutări.
Mizerabili !
La NATO e cu drept de veto, nu ca la UE, unde pot trece hotărâri cu majoritate calificată, după Lisbon treaty. De aceea vor să dizolve NATO şi să facă aşa-zisa "armată europeană".
Sa vedem ce se va intampla.
Eu nu sunt foarte optimista....
Trimiteți un comentariu