Sau "boschetărie după cochetărie".
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Geoană este consemnat zi-lumină la Senat Scris de Dana Iliescu, Sebastian Rusu în Curentul Adio vizite inopinate la Mo...
-
PNL joacă din ce în ce mai prost comedia anticomunismului, probabil că pentru acea treime din votanţii lui Antonescu care nu l-au votat pe...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
I don't wanna say goodbye for the summer Knowing the loneliness So let us take a pledge to meet in September And seal it with a kis...
-
Este un scenariu PSD-PnL-PC-PDL-UDMR, de fapt: reinventarea unei opoziţii tot din componentele eurocartelului, cam cum a guvernat PSD în 20...
-
... sau Hungarian Government to U.S. Department of State: "Speak up, or go fuck yourself !". Nişte firme americane din Ungaria ...
-
" - Hai, ţaţo, la Union ! " Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a ...
-
Acum, cu reţinerea lui Dodon, sunt sigur * că Repmoldova va intra de-adevăratelea în război. - - - - - - - * desigur, nu dacă şi faza as...
-
Din punctul meu de vedere, este "prea prudent" și pe alocuri chiar pare "modelat mental" în limita tabuurilor globalis...
-
DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă p...

4 comentarii :
[...] Sensibila si naiva Gelsomina il iubeste de fapt pe asprul Zampano, circar ambulant caruia i-a fost vanduta drept asistenta de catre familia ei saraca, dar acesta nu isi va depasi niciodata comportamentul brutal, pentru a face pasul necesar apropierii de fiinta care-l urmeaza precum un animal credincios. Este o poveste universala, care va sensibiliza oricind pe (aproape) oricine, nu se incadreaza in limitele stramte in care au lucrat majoritatea regizorilor italieni din acea vreme (de altfel Visconti si Antonioni abandoneaza imediat corabia care lua apa a filmului social, recte politic, pentru a-si gasi fiecare vocea proprie atit de inconfundabila, chiar si De Sica si Rossellini se indeparteaza de linia stricta a curentului). Pe de alta parte, in La Strada Fellini este deja Fellini, anumite secvente poetice si halucinatorii configurand stilul sau unic, care se va numi in istoria culturii drept "fellinian".
http://www.cinemagia.ro/filme/la-strada-3952/
http://en.wikipedia.org/wiki/La_Strada
Asta este o postare de milioane !
O preiau si eu... :) :) :)
"È arrivato Zampanò !"
Sora lui Gelsomina fusese tot o asistentă a lui Zampanò, dar murise (nu reiese cum), totuşi părinţii îi "vând" şi al doilea copil.
Am citit. Ce poate face sărăcia ...
Trimiteți un comentariu