Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
UPDATE Moderatorul (Miron Manega) a menţionat pe siteul său că emisiunea a fost cenzurată : P.S. Emisiunea a fost cenzurată. Au fost...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
Mutările aparent inexplicabile din politică trebuie citite şi în cheia bipartitismului. Facţiunea aflată la putere îşi regizează o o...
-
Cum am mai spus : ori cineva l-a setat pe Ponta pe uzură rapidă , ori tactica folosită de PSD spre a-şi atinge obiectivele electorale in...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
mai 1. USL are de gând "să dea cep" bugetului USL anulează planul de investiţii de 4 de miliarde de euro, d...
-
via Conu Mişu: Strepezeli Ușa se deschise. - Mînuel Bîrrrusu e aici ? întreabă figura acră a unui chelios, cu un inconfundabil a...
-
Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai aj...
-
"Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentr...

Un comentariu :
(2/4, -> 5:10): "There's an unseen hand that funds organisations and politicians who has, from WW2, orchestrated the destruction of patriotism in America. The Korean War was an UN war, a police action. For the first time in our history, our objective was not to win the war, and that projected America as a 'paper tiger'. [...] Vietnam was a controlled war. We could not attack Hanoi, we could not mine harbours, we have forbidden to attack the enemy in Laos. The result - America was portrayed as a paper tiger, and as a looser.[...] US soldiers came home from the war and were literally spit upon by citizens in airports".
Trimiteți un comentariu