Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
Christopher Edward Harle Story , scriitor, publicist, consilier guvernamental pe probleme economice şi de securitate din Marea Britanie, ...
-
Textele şi link-urile sunt în limba engleză, selectaţi "Romanian" la caseta de traducere de pe coloana din dreapta a blogului...
-
Cred că povestea aia cu banii "din Transnistria" - acum vehiculată şi de NPeia - este pentru derutarea naţionaliştilor, care ar m...
-
După show-ul penibil H. Müller - G. Liiceanu de pe scena Ateneului, urmează alt cuplu de clowni, Andrei Pleşu - Adam Michnik. Evenimentul...
-
O interesantă analiză pe blogul Cato Institute asupra dezastrului grecesc, şi o predicţie. Lessons from the Greek Budget Debacle ...
-
La mai puţin de 45 de minute după asasinarea lui Nemţov, se pare că profilul său de la Wikipedia fusese deja updatat. Zero Hedge : ...
-
După cum am scris aici , ROMÂNIA TREBUIE SĂ RIPOSTEZE ! Prima măsură - ieşirea din Mişcarea Francofoniei. Ciudat - anunţată de Adria...
-
Teatrul Est-Vest I: Scheletul NOM - crize care îndreaptă regiunile spre Guvernul Unic Mondial Exemplele care urmează arată cum actorii N...
-
Sunt o grămadă şi de la PPE... Motto-urile adunăturii : “It will be the moment of new action and it will be the moment for new ...

9 comentarii :
Am vazut o reclama la un bancomat ca Pireus Bank a inceput sa vinda monede si lingouri de aur.
N-am putut sa intru la banca sa intreb amanunte pentru ca ma grabeam
Vine, vine...
Da,mai repede si mai brusc decat imi inchipuiam....
Russia Today.. :D
Cand va veni va fi atat de rapid incat nu va putea reactiona absolut nimeni. Va fi aproape instantaneu. :)
3 ore pe bursa sunt de ajuns. Franta e prima pe lista.
Ştiu că e Russia Today, dar clipul l-am luat de la userul Youtube ukipmeps (europarlamentarii UKIP), nu de la userul russiatoday. ;-)
De ieri sunt convinsa ca euro va cadea instantaneu !
Cand mai vad si asa ceva, sunt si mai convinsa :
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-8210472-jean-claude-trichet-bce-vreau-fiu-foarte-clar-aceasta-nu-este-criza-monedei-euro.htm
Am citit şi eu ce zice Trichet, mai rău pune paie pe foc.
Da, exact , nu face dacat sa confirme
Trimiteți un comentariu