02 august 2012
Ca să nu se mai fure pe față procentul de prezență (ca în 2003), s-a decis eliminarea cvorumului de la referendumuri, în vederea revizuirii Constituției din 2013
Ca să poată solicita redimensionarea listelor electorale, USL trebuie să
aducă documente cu valoare juridică, prin care să dovedească fie
decesul, fie renunţarea benevolă la cetăţenie a individului respectiv,
pentru fiecare cetăţean în parte, pe care doreşte să îl elimine de pe
liste. După calculele realizate de Daniel Ionescu, (vezi articolul
intitulat "Apropo de Referendum"), rezultă că USL trebuie să prezinte
aproape două milioane de certificate de deces. Repede. Abia după ce
le-ar prezenta şi ar fi înregistrate la Registrului Naţional pentru
Evidenţa Persoanelor din MAI, ar putea preşedintele interimar Crin
Antonescu să invoce un temei că ar exista o "listă reală", diferită de
"lista birocratică". De asemeni, abia atunci, Curtea Constituţională ar
întâmpina problema morală, pe care USL se grăbeşte să i-o impună acum.
Aiurea, stați să treacă alegerile generale, și veți vedea clica PDUSL
aliniată la agenda UE. Dacă-i veți da majoritate calificată (2/3), vă
veți pricopsi și cu o nouă Constituție, care va conține regionalizarea
(pe lângă alte porcării).
PSD a respins la parlament amendamentul PnL (care elimina cvorumul), acum s-a răzgândit
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Preiau articolul apărut pe siteul Presseurop , traducerea articolului apărut la Spiegel Online ( Romanian Passports For Moldovans / En...
-
Analistul politic Cristopher Story , specializat în probleme financiare, servicii secrete şi zona URSS-Europa de Est a publicat pe site...
-
Instituţii de stat din România îi dau concursul măscăriciului Dinescu la aşa-zisul Festival al Degustătorilor de Film şi Artă Culinară ...
-
"Crazy, man ! Crazy !" Adunătura "Grivco" începe să se trezească după șnapsul de Sibiu - va...
-
Tuturor jigodiilor de la PSD, şi nu numai . DROP DEAD, YOU LEFT WING VERMIN !
-
Un articol îngrijorător la Inpolitics . A se observa că nu este vorba despre vreun demers unguresc care ar intenţiona anexarea (fie ea şi...
-
"Piaţa Universităţii" a ajutat regimul Iliescu să câştige zdrobitor alegerile din 20 mai 1990. Propaganda TVR şi a presei roşii ...
-
Cică PNL este de dreapta, dar este afiliat la gruparea de stânga ALDE în Parlamentul European. La seminarul ALDE "Censorship and...
-
Ceauşescu era oficial conducătorul statului, când în dimineaţa zilei de 22 decembrie, hotarele României erau deja controlate de KGB şi ...


Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu