"Este inadmisibil ca din cauza nepăsării actualilor guvernanţi, România şi românii să piardă, din nou, şansa de a trăi mai bine. Este vorba de 3 miliarde care ar fi însemnat o relansare economică şi ne-ar fi scutit de atât de multe umilinţe, de atâta sărăcie şi lipsă de perspectivă. Solicit public domnului Boc să precizeze care au fost motivele sau interesele care au stat în spatele acestei amânări a vânzărilor de certificate. Domnul prim-ministru trebuie să explice de ce România pierde astăzi o sumă imensă, care vine dintr-un drept legitim al ţării noastre şi care este desconsiderat de cei care ne guvernează".
14 iulie 2011
O sumă care a existat doar pe hârtie ajunge să fie invocată drept reper
Repet întrebarea: chiar crede cineva că statele au bani de dat aiurea, pe certificate de emisii de dioxid de carbon, acum, pe praful ăsta ?!
Că pentru tuta de Lavinia Şandru, cică s-ar fi pierdut... 3 miliarde de euro !
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Niciodată nu l-am înghiţit pe miorlăiciul ăsta, cu laţele alea atârnând pe dovleacu-i putred. Are ceva în el de hippie wanabee, ceva ...
-
... sau Hungarian Government to U.S. Department of State: "Speak up, or go fuck yourself !". Nişte firme americane din Ungaria ...
-
I don't wanna say goodbye for the summer Knowing the loneliness So let us take a pledge to meet in September And seal it with a kis...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...
-
O zi tristă pentru Austria şi pentru identitarii europeni. " A câştigat la 3 0. 000 de voturi diferenţă" candidatul... ecologi...
-
Ca să nu mai vorbim despre eurosocialiştii lui Ponta (care nici acum n-au comunicat noile redevenţe pentru OMV-uri , dar le dau la cap m...
-
Preiau articolul apărut pe siteul Presseurop , traducerea articolului apărut la Spiegel Online ( Romanian Passports For Moldovans / En...
-
Articol preluat de pe blogul Trenduri economice De citit, în context, și NEW LIES FOR OLD - The Communist Strategy of Deception and...
-
Îi "salut" cu ocazia zilei de 14 iulie pe "prietenii" noştri francezi. ...
-
Există în parlament două partide care împreună au cumulat circa 26-27 % din voturile electoratului, PNL și UDMR. Mă rog, cel de-al doi...


8 comentarii :
Se uita romanii la "certificatele de emisie de CO2" ca matza-n calendar .
Mai nimeni nu intelege nimic,iar daca intelege ii injura pe politicienii "lu' peste" de nu-i mai spala nimeni.
Atatea si atatea gogomanii inventate doar ca sa neia banii pe energie si sa ne aduca la sapa de lemn. Aici e tot mana stango-globalisto-elitistior...
S-a votat începând cu 2005 (Tăriceanu I), apoi 2007-2008 (Tăriceanu II), iar dupa 2009 tot o moşmondesc, n-ar zice unul: "Huuooo! Fraudă! Minciună! Jaf! Gata! Ieşim din Protocolul de la Kyoto!"
... Că ei nu sunt la ordinele noastre (o să trebuiască să-i învăţăm), ci la ordinele ălora.
Asa este.
Nici un politician din Romania n-are curajul sa lupte pentru noi !!!!
Sunt niste pampalai si marionete
Nu vor şti niciodată ce scârbă îmi este de ei. De TOŢI.
Si mie la fel.Dar si altora.
Sunt oameni fara mandrie ,morti dupa bani castigati din tradare de tara..
Aproape nimeni nu se mai uita la televizor.
Majoritatea romanilor muncesc de rup ca sa poata merge o saptamana in concediu.
De prin iarnă am început să reduc treptat vizionările la TV (de fapt, erau mai mult un fel de emisiuni radio, în timpul ăsta eu făcând alte treburi), doar când sunt evenimente mă uit la "dezbateri".
Cam asa se intampla la toti
Trimiteți un comentariu