Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
De prin primăvară (17 mai 2010) circulă zvonul că România ar avea de recuperat o datorie istorică de la Germania , evaluată la circa 19 ...
-
Ion Cristoiu - articol în ziarul Ring : Pregătirea psihologică a debarcării lui Traian Băsescu S-au dat publicităţii rezultatele un...
-
...varianta integrală a melodiei de la header : Who's Your Little Who-Zis ( The Knickerbockers, 1932)
-
- S-a ivit holera-n ţară şi Busuioc nu vrea să ştie de ea! Stăpânirea opreşte oamenii să mai vină la lucru. Au dat de ştire cu toba prin sat...
-
Onorată audienţă, Stimaţi prieteni, 106 ani de umilință țaristă, 50 de ani de umilință sovieto-comunistă - aceasta ...
-
... sau Hungarian Government to U.S. Department of State: "Speak up, or go fuck yourself !". Nişte firme americane din Ungaria ...
-
Pe site-ul GERMAN-FOREIGN-POLICY.COM a apărut articolul Impactul germanilor în Est , care tratează situaţia politică din România în urma ...
-
În luna iunie 2010, Consiliul UE a făcut public documentul cu titlul Project Europe 2030 – Challenges and Opportunities ( Proiectul ...
-
Cristian Moisoiu: „Comisia Europeană nu mai are bani de investit pentru infrastructura țărilor din Est.” [ * hmmm, de parcă pân-acu' ...
-
Scriam în postarea anterioară despre uciderea cameramanului care a filmat în apropierea epavei avionului polonez prăbuşit la Smolensk. ...


2 comentarii :
Se arunca toti la ieftineala chinezeasca .Tipul spune clar : sa ne apucam sa facem noi ceea ce ne trebuie, chiar daca va costa putin mai mult .Va fi mai bun calitativ si mai durabil.
Parca'r fi Lucilius :)
M-am învăţat minte demult cu produsele ieftine. Ieşi în pierdere, cumperi de 2-3 ori acelaşi lucru.
Trimiteți un comentariu