08 aprilie 2011

Pseudodemocraţia transnaţională



Parlamentul European a votat recent o rezoluţie care creează partidelor politice "un statut european". Am mai scris despre aceasta aici. Din raportul europarlamentarului Giannakou (PPE, Grecia), care a iniţiat rezoluţia:
Partidele politice europene joacă un rol semnificativ în promovarea priorităţilor UE, punerea în aplicare a deciziilor UE şi construirea unui mediu mai bun pentru cetăţenii UE.

Partidele politice europene ar trebui să crească conştiinţa politică europeană şi să exprime voinţa cetăţenilor UE. Acest lucru este exprimat în mod clar ca obiectiv principal al lor în Tratatul de la Lisabona, pentru a crea în continuare un "spaţiu politic" la  nivelul UE, o democraţie europeană. Reglementările care se aplică, astfel cum au fost modificate în 2007, oferă cadrul pentru îmbunătăţirea funcţionării partidelor politice europene, fundaţiile lor politice şi pentru finanţarea lor transparentă. Dar până acum nu a existat un statut specific politic sau fiscal care să le reglementeze.



De fapt, "statutul european" permite amestecul (propagandistic, financiar...) familiei politice a unui partid dintr-un stat membru al UE în viaţa politică din acel stat. Şi de obicei, nu în interesul cetăţenilor acelui stat.

Europarlamentarii "noştri" au votat pentru rezoluţie, în unanimitate, ca oile.

Inclusiv "patriotul" CVT, inclusiv "conservatorul" TRU. Renate Weber a absentat, că vota şi ea.


Nu a fost unanimitate la Parlamentul european. Situaţia arată aşa:

 

Total membri: 733

Votanţi: 675


Voturi pentru:
560


Voturi împotrivă:
93


Abţineri:
22

Absent:

0

Nu a votat:

61

Motivat:

0

Grup Pentru Împotrivă Abţineri Total
prezenţi
Total
absenţi
Total
non votanţi
Total
motivaţi
Total
membri
Coeziune
ALDE/ADLE 75 0 1 76 0 8 0 84 98.03%
ECR 1 49 0 50 0 5 0 55 97.00%
EFD 5 11 9 25 0 4 0 29 16.00%
EPP 236 2 5 243 0 22 0 265 95.68%
Greens/EFA 46 1 0 47 0 8 0 55 96.81%
GUE-NGL 14 10 6 30 0 4 0 34 20.00%
NI 8 18 0 26 0 2 0 28 53.85%
S&D 174 0 1 175 0 8 0 183 99.14%

6 comentarii:

  1. La una din conferintele ISP-KAS tinuta de C.Avramescu acesta a evidentiat faptul ca atunci cand un parlamentar este ales in regiunea sa ( local, sau national) promite anumite lucruri alegatorilor. Dupa ce este ales ca sa decida la un nivel superior ( Parlament European) este foarte normal ca sa voteze legi care sunt impotriva comunitatii care l-a ales, pentru ca interesul intregului primeaza in fata interesului regional.
    La momentul respectiv n-am inteles de ce C Avramescu a accentuat atat de mult acest aspect.Acum inteleg .
    Europarlamentarii romani pot vota linistiti impotriva intereselor Romaniei.
    Nimeni nu le poate face nimic. « Se comporta by the book »......

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent discursul din video!
    UE va folosi banii ca sa indoctrineze populatia pentru a cumpara

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce inseamna "Coeziune" in tabelul de mai sus ?

    RăspundețiȘtergere
  4. "Coeziunea" bănuiesc că reprezintă tendinţa de a adopta un anumit vot, la grup, sau la stat, după caz.

    RăspundețiȘtergere
  5. Avramescu e un simulant, l-am dibuit destul de târziu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Avramescu : "money, money, money"

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.