"Reperul dreptei româneşti": cei care erau anti-Iliescu la începutul anilor '90 făceau parte din "tabăra urii"

Andrei Pleşu, desemnat drept unul dintre "reperele dreptei româneşti" (cel care va susţine mâine un show la Ateneu cu troţkistul Adam Michnik), despre contestarea publică a lui Iliescu, făcută - după Pleşu - de "tabăra urii":

Îmi amintesc o împrejurare semnificativă de la începutul anilor ’90, cînd Ion Iliescu împărţise România în pro-iliescişti fanatici şi anti-iliescişti isterici. Cei care îl urau îi pîndeau fiecare gest, fiecare vorbă, pentru a înnegri portretul antipaticei sale derive. E drept, aveau de unde alege. La un moment dat, vechiul politician comunist a scăpat o vorbă despre faptul că e „liber-cugetător“. Tabăra urii a exultat: „Care va să zică şi-a dat arama pe faţă! Tot marxist a rămas! Am ajuns pe mîna unui om fără Dumnezeu!“. Mai apoi, cînd, în timpul unei slujbe religioase, preşedintele, prezent în biserică pe linie de protocol, şi-a făcut, la rînd cu lumea, cîteva cruci, tabăra urii a exultat din nou: „Încă o dovadă de ipocrizie şi de minciună! Zice că e liber-cugetător, dar trage la cruci pravoslavnice, ca să păcălească poporul! Măcar să fie consecvent, nu să facă pe drept-credinciosul, de ochii creştinilor adevăraţi!“. În sfîrşit, au fost şi cazuri în care, sfătuit de alţii, sau din proprie iniţiativă, Ion Iliescu a participat la serviciul religios, fără să mai facă semnul crucii. Tabăra urii s-a mobilizat la fel de prompt: „Comunistul – tot comunist! Îl durea mîna dacă-şi făcea şi el o cruce-două? O fi el liber-cugetător, dar să facă bine să respecte credinţa ţării pe care o conduce; măcar de formă! Măcar din respect pentru strămoşi şi tradiţie!“. 

Şi apoi face paralela cu... Traian Băsescu, iar contestarea lui Iliescu este comparată cu campania dirijată de la trusturile oligarhiei:

E ceea ce numeam mai sus o situaţie de şah-mat. Cel urît nu poate face nimic corect. E detestat în alb, înaintea oricărei mişcări şi orice mişcare ar face. Cam în aceeaşi situaţie a ajuns Traian Băsescu. Fie că tace, fie că vorbeşte, fie că protejează PDL-ul, fie că îl critică, fie că e sumbru, fie că e glumeţ, funcţionarii atacului sînt în alertă: ştiu ce au de spus şi o fac neobosiţi, urmînd, riguros, scenariul urii (asumat deschis, ca motivaţie personală, de dl Mircea Badea, într-o emisiune recentă). 

Dilema veche - Ură şi şah-mat