Cristian Preda a dat un interviu pentru EUobserver, în care a lăudat acţiunea militară a Franţei şi a ONU împotriva guvernului şi a preşedintelui Coastei de Fildeş:
Ba încă spune că regretă că nu s-a intervenit mai din timp. Preda a condus delegaţia de 120 de observatori electorali ai UE la alegerile prezidenţiale din Coasta de Fildeş. Delegaţia a fost retrasă "din motive de securitate" înainte de a se finaliza procedura electorală. Făcea parte din scenariu.
Bineînţeles, Preda "nu consideră că au fost fraude importante", deşi observatorii UE au vizitat doar 1.000 din cele 20.000 de secţii de votare, circa 5%. În nordul ocupat de rebelii înarmaţi care îl suţin pe Ouattara, accesul a fost practic imposibil (pe un eşantion de 500 de secţii de votare din nord, nu s-a comunicat nici măcar un singur vot pro-Gbagbo de secţie !).
Preşedintele Laurent Gbagbo a rezumat situaţia reală din ţară, în discursul de Anul Nou 2011.
Alţi europarlamentari au protestat faţă de cele întâmplate în Coasta de Fildeş şi faţă de poziţiile UE, ONU şi Franţei.
Preda nu pare deranjat de o intervenţie militară care şi-a depăşit clar mandatul acordat de ONU, atât de dubios cât a putut fi acest mandat. El a contribuit şi la redactarea unei rezoluţii a UE privind situaţia din Coasta de Fildeş.
Parvenitului si mincinosului de Preda i s-a urcat la cap "europarlamtareala"
RăspundețiȘtergerePe langa ca este tupeist si obraznic mai este si increzut.Ne ia pe toti de prosti si ne trateaza cu superioritate.
Nu este in stare nici sa conduca o macar o masina ( n-are carnet de conducere) in schimb crede ca se pricepe la stategii si tactici politice internationale .
Dovada este si replica lui de mai jos,la postarea
cpreda { 04.12.11 at 2:32 PM }
Bruner Fox, antim, Riddick:
Mă bucură interesul dvs pentru chestiuni internationale.
http://cristianpreda.ro/2011/04/12/arestare/#comments
I-a luat locul la Cotroceni leonard Orban.
RăspundețiȘtergereBăsescu o s-o păţească cu asemenea consilieri, o să-i mănânce capul. sau - mai ştii ? - o fi şi el, tot de teapa lor, si doar simulează pentru noi, prostimea. Sa vedem ce va face când se vor cere trupe pentru Libia. Gaddafi nu a vrut Uniunea Euro-Mediteraneeană, si de atunci nu a mai fost frecventabil.
Ahaaa...Acum inteleg "vina " lui Gadaffi !
RăspundețiȘtergereMinistrului tineretului, Charles Blé Goudé.
RăspundețiȘtergereNu s-a mai auzit nimic despre el ?
Se banuieste ca a fost omorat ?
Am intes, am gasit linkul dat de tine despre Goude
RăspundețiȘtergereBle Goude apărea pe o listă de 107 apropiaţi ai lui Gbagbo (inclusiv soţia şi un fiu) care ar fi fost arestate, listă publicată de ziarul francez Liberation. Ulterior, ONU şi "guvernul" din Cote d'Ivoire ar fi dezminţit că Ble Goude ar fi printre cei arestaţi.
RăspundețiȘtergereAre rang de ministru, ar fi al doilea ministru asasinat. Fiica lui Gbagbo a adunat o echipă de avocaţi foarte bună.
Ble Goude s-ar fi predat forţelor ONU, care l-ar fi dat apoi pe mâna "guvernului".
Lovitura de stat "tacuta" :
RăspundețiȘtergereVoi incerca sa traduc postarea de pe NR .Este un text de referinta :
http://riddick2.blogspot.com/2011/04/news-analysis-silent-coup-un-takes-over.html