09 martie 2011

NU Egipt. Rusia sau Siria sau Iran.



Un avion civil aparţinând liderului libian Muammar Gaddafi a survolat miercuri în jurul prânzului spaţiul aerian al Greciei, în drum spre Egipt, au declarat pentru France Presse surse din Ministerul grec al Apărării.

"Un avion civil al lui Gaddafi a survolat zona de control aerian elen între orele locale 11.24 (09.24 GMT) şi 11.34 (09.34 GMT); nu ştim cine sunt pasagerii acestui avion", a precizat pentru AFP o sursă a Ministerului grec al Apărării.

Avionul venea din Libia şi se îndrepta spre Cairo, a precizat o sursă aeroportuară elenă.

Conform unei alte surse a aviaţiei elene, avionul de afaceri, un Falcon 900 al companiei Libyan Airlines, nu avea la bord nicio personalitate.

Potrivit unui oficial din cadrul Ministerului de Externe al Greciei, citat de Reuters, nu se ştie dacă avionul îi aparţine lui Gaddafi.

AGERPRES


Poate ajunge în Egipt fără să treacă prin spaţiul aerian al Greciei. Iar dacă totuşi a trecut şi nu a fost interceptat/doborât, înseamnă că grecii (şi "alţii"...) sunt complicii lui ("nu am avut timp, a durat doar 10 minute"):


Am luat ca ipoteză ocolirea zonei Benghazi (controlată de forţele anti-Gaddafi).

Ca să treci prin spaţiul aerian grec, înseamnă că zbori spre: Rusia, Siria, Iran, Turcia, Cipru...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.