17 octombrie 2012

Un scenariu şi punctele lui slabe


Scenariul, la DeCe News:

Demiterea lui Traian Băsescu – adevărata miză a alegerilor din 9 decembrie

Puțină lume a realizat, deocamdată, că adevărata miză a alegerilor din 9 decembrie nu este câștigarea lor de către USL, ci demiterea lui Traian Băsescu. Pe scurt, USL nu țintește un rezultat de 50 la sută doar pentru ca dl Băsescu să numească premierul din partea acestei formațiuni. USL trebuie să obțină peste 60 la sută din voturi. Nu este vorba despre o încordare de mușchi, ci despre un calcul simplu.

Astfel, pentru ca proiectul viitoarei Constituții să poată fi validat de Parlament, trebuie adoptat cu două treimi din numărul total al parlamentarilor. Proiectul nu va merge, desigur, la Curtea Constituțională. Aceasta poata analiza legătura dintre Constituția în vigoare și legile elaborate în Parlament, dar nu se poate pronunța asupra proiectelor constituționale. Mai departe, proiectul de Constituție trebuie adoptat prin referendum, cu jumătate plus unu din numărul celor care se prezintă la vot. Acum urmează însă lucrurile cu adevărat interesante. Între măsurile tranzitorii ale adoptării viitoarei Constituții ar putea să figureze:

- Încetarea mandatului președintelui în funcție;
- Încetarea mandatelor judecătorilor Curții Constituționale;
- Organizarea de alegeri prezidențiale, cu președintele având un mandat de 4 ani, într-un interval de 1-3 luni de la adoptarea noii Constituții;

Practic, demiterea lui Traian Băsescu se poate face pe cale constituțională, imposibil de refuzat de Occident, într-o liniște deplină. Desigur, s-ar putea ca dl Băsescu să aibă dreptul să candideze din nou pentru Cotroceni, dar asta este altă poveste.

Dar până atunci, pentru a impune inclusiv măsurile tranzitorii, USL trebuie să obțină în Parlament o majoritate de două treimi. În caz contrar, cu siguranță Traian Băsescu și Noua Securitate vor destructura Uniunea până la sfărșitul lui 2013.

 *   *   *

... şi punctele lui slabe:

- Se va accepta eliminarea pragului la referendum, PDUSL are ordin de la BerlinBruxel să treacă revizuirea cu regionalizare şi eurodiktat fiscal; dacă nu scapă de prag, trebuie să falsifice grosolan cifra de prezenţă, ca în 2003, ceea ce e riscant, azi;

- Nu-i nevoie ca USL să aibă singură peste 60% ca să modifice Constituţia, va avea ajutor de la PDL şi UDMR; doar dacă modificarea ar fi făcută în sensul articolului de faţă ar conta ca USL să aibă 66+ %, dar nu va avea, pe actuala lege electorală; probabil nici dacă i s-ar asocia UDMR;

- O nouă majoritate USL de peste 50% (dar de sub 66+ %) nu se va încurca în subtilităţi constituţionale dacă ar avea intenţia de a-l suspenda/demite pe Băsescu;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.