Prima capcană întinsă de UDMR a fost la Curtea Constituţională, unde omul lor (să nu fim ipocriţi, sunt numiri politice !) s-a alăturat celor patru numiţi de PNL şi PSD, respingând ca neconstituţională tăierea pensiilor (voturile au fost 5 contra 4 în favoarea respingerii). S-a ajuns astfel la mărirea TVA la 24%, fiind afectaţi toţi, nu doar pensionarii. Deci, nemulţumiri şi în bazinul electoral non-USL.
A doua capcană este regionalizarea. Nu că UDMR s-ar opune. UDMR vrea regionalizare, dacă una dintre regiuni va conţine judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Sau, cel puţin, asta e povestea oficială cu care resping cele opt "judeţe mari" propuse de PDL (personal, cred că UDMR merge pe varianta USL de regionalizare, cu consilii regionale şi Camera Regiunilor în loc de Senat; de aceea, aşteaptă să treacă alegerile). PDL e gata să cedeze, anunţând ca s-ar putea face regionalizarea şi cu 10-12 "judeţe mari" (adică, prin lege organică, fără a mai modifica Constituţia, pentru aceasta fiind necesar un referendum). Ideea regionalizării devine din ce în ce mai nepopulară, dar PDL nu pare a fi îngrijorat.
La discuţia avută ieri cu preşedintele PPE Wilfred Martens, Kelemen Hunor a obţinut promisiunea că la anul (adică, înainte de alegerile din România !), la modificarea programului PPE, se vor include prevederi despre drepturile minorităţilor şi autonomie: "I-am solicitat preşedintelui Wilfried Martens, ca la modificarea
programului PPE să ne acorde sprijinul său pentru ca drepturile
comunităţilor naţionale, chestiunea autonomiei, repectiv toate acele
drepturi colective pentru care noi milităm de ani in şir, să fie
cuprinse şi în programul PPE. Avem o promisiune fermă în acest sens din
partea preşedintelui".
Daca ai sti ce pensii imense au toti cei care s-au pensionat inainte de 2000 ! Ca sa nu mai vorbim de pensiile exeptionale...
RăspundețiȘtergereStiu pe cineva acare are pensie de 5700 luna -director de banca intrata in FALIMENT .
Ce fel de capitalism e asta?
Platim ca tembelii taxe pentru cei de sus.
Iar noi vom avea pensii de NIMIC
Asta a facut UDMR !
Nu am avut NICIODATĂ încredere în UDMR. În PnL nu mai am din 1991, de când a intrat la guvernare cu FSN "pentru a garanta alegeri libere şi corecte si pentru a îmbunătăţi imaginea României în lume (Quintus).
RăspundețiȘtergereIar în PDL, încrederea mea scade precum apa turnată într-un ciur.
PDL e infiltrat de tot felul de gunoaie europeiste
RăspundețiȘtergere