TRU: Interdicții în lucru

Istoria are un umor usturător și își așteaptă răbdător victimele. Puțină lume a notat acest obicei sarcastic și inevitabil al istoriei. Politicieni, comentatori și, mai ales, militanți activi trebuie să învețe: istoria revine, măcar pentru a-și ridiculiza elevii superficiali.

Cel mai recent exemplu e furnizat de criza din Libia. Evoluția evenimentelor a virat spre tragic și farsă, în același timp. Tragismul stă în revenirea violentă și cîștigătoare a tiranului, în acest caz faimosul Colonel Gaddafi, pe care prea multe somități de presă l-au transformat, cu timpul, într-o caricatură fără putere. Farsa îi caută pe partizanii așa numitei "no-fly zone". E vorba de aceiași oameni care s-au împotrivit prin toate mijloacele acțiunii militare americane în Iraq. Corul care blestema administrația Bush, cere, acum, administrației Obama să impună interdicția totală asupra spațiului aerian libian (așa numita "no-fly zone").

Ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă partizanii acestui tip de acțiune e că nu există nici o desoebire între "no-fly zone" în Libia - la inițiativa Președintelui Obama și atacul armat asupra Iraq-ului - la inițiativa Președintelui Bush. Amîndouă sînt război în toată regula.

Naivii sau ipocriții lasă impresia că interdicția asupra spațiului aerian libian e o chestiune de teorie legală care se poate rezolva în urma consultărilor la nivel politic și de experți. Din păcate nu e așa. Oricine va avea curiozitatea să întrebe un analist militar va afla că interdicția poate deveni fapt numai după distrugerea instalațiilor anti-aeriene libiene și, deopotrivă, a aviației militare libiene. Iar asta înseamnă o intervenție militară masivă și nimicitoare. Cu efecte de amble părți: control aerian asupra Libiei și contrareacție libiană (luări de ostateci, atentate teroriste și tot tacîmul dezgustător pe care putem miza în asemenea ocazii).

De unde, atunci, diferența de percepție a presei și a militanților civili? De ce violența militară a fost un scandal în cazul Iraqului și e salutară în cazul Libiei? Simplu și vechi de cînd lumea: partizanatul. Obama e idolul presei majoritar stîngiste, Bush e anatema pentru același grup.

Interdicția aeriană va deveni fapt sau nu. Interdicția de credibilitate a presei e, aproape, fapt împlinit.

http://www.europalibera.org/content/blog/2333106.html