„Filat 3 în 1“: şef de stat, premier şi parlamentar
Adevărul
Foto: epa
Cei 101 deputaţi aleşi la 28
noiembrie s-au întrunit ieri, pentru prima
dată, în şedinţa de constituire a Legislativului. Preşedintele şedinţei
a fost comunistul Vladimir Voronin, care a avut această funcţie, pentru
o zi, deoarece este decanul de vârstă din Parlament. Şedinţa a fost mai
mult una de curtoazie, fără niciun rezultat – tot nu au reuşit să
anunţe care va fi coaliţia de guvernare.
În timp ce deputaţii democraţi şi cei
comunişti s-au afişat împreună, foarte destinşi, pe holurile
Parlamentului, colegii lor liberali abia au schiţat câte un zâmbet. Cel
mai supărat s-a arătat chiar liderul PL, Mihai Ghimpu, care a redevenit,
din preşedinte interimar, simplu deputat. Supărarea liberalilor s-a datorat eşuării negocierilor cu democraţii şi liberal-democraţii, care s-au încheiat ieri în câteva minute. Liberalii insistă să primească un post de control în una dintre cele trei structuri de Drept, lucru refuzat de partenerii de discuţie de la PLDM şi PD. „Vrem să fim trataţi ca parteneri egali în negocieri", a declarat Ion Hadârcă, vicepreşedintele liberalilor, după şedinţa Parlamentului.
Tabăra democrat-liberalilor a fost destul de retrasă. Vlad Filat, liderul PLDM, a preluat ieri şi funcţia interimară de şef de stat, deoarece deputaţii nu au ales preşedintele Parlamentului care să preia şi conducerea statului.
"I-am facut domnului Soros o vizita de curtoazie"
RăspundețiȘtergereCa si Baconschi acum cateva luni ,tot la New York...
Deschide al doilea link, este edificator.
RăspundețiȘtergereInteleg ca Jean Monet( Rothschild front man) a spus cele de mai jos :
RăspundețiȘtergere"Europe’s nations should be guided towards the super-state without their people understanding what is happening. This can be accomplished by successive steps, each disguised as having an economic purpose, but will eventually and irreversibly lead to federation.’ "
Ce PLAN DIABOLIC !
La linkul asta nu merge video
http://riddickro.blogspot.com/2010/01/ahada-da-da.html
Clipul este blocat din site-ul jurnaltv.md, care l-a postat în ianuarie. Nici acolo nu merge.
RăspundețiȘtergerehttp://www.jurnaltv.md/ro/news/57946/#exclusiv-filat-s-a-intalnit-cu-soros-57946
RăspundețiȘtergereAcum o lună mergea.