01 noiembrie 2010
Holy shit ! PNL demască diversiunile PSD !
Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat luni că nu ia în discuţie eventualitatea unei alianţe "social-liberale" şi s-a arătat mirat că se pune o astfel de problemă "în cercurile socialiste şi muncitoreşti" ale PSD. Întrebat, în cadrul unei emisiuni la Realitatea Tv, dacă este posibilă o alianţă "social-liberală", Antonescu a negat. "Nu. Eu nici nu am luat în discuţie aşa ceva, nu am avut această temă, dar dacă mă întrebaţi vă spun «Nu» şi mă miră faptul că se vehiculează în cercurile socialiste şi muncitoreşti această chestiune pentru că cel puţin în această privinţă şi eu, şi actualul preşedinte al PSD, domnul Victor Ponta, am avut declaraţii convergente sau asemănătoare şi am spus foarte limpede că, deşi acum, câtă vreme avem de-a face cu regimul abuziv, cu guvernarea incapabilă Băsescu-Boc, suntem aliaţi în opoziţie în anumite acţiuni, e clar că la următoarele alegeri noi ne vom bate, nu ne vom alia pentru că e vorba de dreapta şi de stânga", a explicat liderul PNL.
În opinia lui Antonescu, citat de NewsIn, discuţiile despre eventualitatea unei alianţe PSD-PNL nu ar fi "decât un fel de diversiuni, nu ale PSD neapărat, ci ale celor care nu se împacă cu ideea că PNL devine pe zi ce trece un pol de putere pe scena politică". Antonescu a adăugat că nu-l miră faptul că cei din PDL sau apropiaţi lor vehiculează ideea unei apropieri de PNL pentru că "acolo disperarea e mare şi încercarea de a se agăţa de PNL în ideea că suntem dreapta şi unii, şi alţii e explicabilă". "Dar la PSD chiar nu înţeleg", a mai afirmat el.
România liberă - Antonescu respinge ideea unei alianţe PSD-PNL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"
(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)
Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.