04 octombrie 2010

"Nu se vorbeşte despre ierarhizarea corectă a nivelului democratic"





PNL mai demonstrează încă o dată cât de "importantă" consideră siguranţa naţională a României, cerând returnarea Strategiei Naţionale de Apărare preşedintelui. Nu există o astfel de procedură parlamentară.

Strategia poate fi doar aprobată sau respinsă, prin votul parlamentului. 

Numai preşedintele poate returna o lege la parlament, motivat, şi doar o singură dată.

Dacă ne-am lua după ce spune Vosganian în numele PNL, România nu este ameninţată de nimeni, iar Băsescu ar fi, aşa, un fel de dictator paranoic care vede duşmani peste tot:
"Strategia de apărare a ţării utilizează texte care au fost depăşite în evoluţia istorică, o concepţie deficitară privind securitatea ţării, din care lipsesc elemente de economie. Practic nu se vorbeşte de dezechilibrele macroeconomice, nu se vorbeşte despre ierarhizarea corectă a nivelului democratic şi apoi a controlului civil asupra armatei. Este o viziune agresivă pe care o propune Preşedinţia, o viziune stranie având în vedere că o strategie trebuie să fie de securitate, trebuie să fie de echilibre sociale şi economice şi din ea să decurgă forţa de apărare pentru că în acest moment, aşa cum o arată şi documentele NATO"

2 comentarii:

  1. dragul meu,

    tu ceri prea mult dela läträii

    FLÄMANZI

    RăspundețiȘtergere
  2. De grabă ce le e să se întoarcă la ciolan, nici nu mai bagă de seamă ce vorbesc. :)

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.