TRU: "Ocupația principală a Justiției n-a încetat să fie, de 20 de ani încoace, un simulacru colosal"

 Îmi imaginez amuzamentul plicitisit al magistraților și filozofia de șpriț cu care șefii de facto ai lumii românești au primit Raportul Comisiei Europene privind ”Progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”. Sau, după o formulă care se abate a patra oară în ultimii trei ani asupra blindajului național, Raportul pe Justiție. Ritualul e în grafic. 

Președintele Băsescu a făcut o analiză exactă și a prezentat în termenii cei mai clari cu putință starea de fapt. Raportul pe Justiție e, în esență, rezultatul angajamentului României la ora admiterii în UE (1 ianuarie 2007). Astfel, la ora admiterii, ambele părți au căzut de acord că Justiția română nu e o instituție compatibilă cu standardele europene. În traducere nonprotocolară: Justiția română era, la data admiterii, o parodie bine utilată material, excelent așezată în scaun, perfect protejată de regualmente și legi interne, dominată de impostori titrați baroc sau de calfele lor cameleonice și totalmente străină de serviciul public. Raport după Raport, această stare de fapt a fost măsurată și reclamată de UE. Ocupația principală Justiției n-a încetat să fie, de 20 de ani încoace, un simulacru colosal. Descrisă pe secțiuni, această capodoperă care combină incompetența cea mai aleasă, răutatea pură și lașitatea cea mai de soi arată astfel:

a) nici o sentință definitivă și executată în cazurile care au adus în fața instanțelor, prin scăpări involuntare, presiune jurnalistică sau lăcomie neghioabă, membri sau protejați ai establishment-ului,

b) nici o sancțiune internă, împotriva magistraților evident incompetenți sau, pur și simplu, spărgători de lege și bun simț,

c) aberații sistematice ale Curții Constituționale, autoare a unor lovituri de stat succesive, executate la cerere sau prin autosesiazare, în fața unor situații care puteau pune în pericol puterea și privilegiile establishment-ului.

În termeni concreți, Justiția funcționează ca reflex subordonat rețelei de putere efectivă în România. Justiția împarte acest privilegiu servil cu presa și e, alături de ea, al doilea mare eșec fundamental al democrației proclamată urgent și fals în 1989. Curtea Constituțională, ca expresie supremă a Justiției, s-a declarat, rînd pe rînd, Guvern, Minister, Ordonator de Credite și a pus, de fiecare dată, la adăpost, imunitatea juridică totală a aparatului politic și a sucursalei sale de afaceri care face, în România, figură de megacapitalism. Legea ANI care ar fi pus, de formă, un paznic în pragul marilor delapidări din care s-au născut și se nasc averile ”spontane” ale antrepenorilor semianalfabeți ai României a fost măcinată și scoasă din uz prin cooperaea Curții și a selecționatei parlamentare PSD-PNL. Pensiile inimaginablile ale Magistraților au fost declarate bun de importanță națională de aceași Curte [...]. 

Ce poate face Raportul pe Justiție în fața acestei situații de mat mafiot și ticăloșie fertilă. Nimic. Președintele a intervenit cu toate explicațiile necesare pentru a restabili umanitatea magistraților. Dar magistrații nu au nici o legătură, nici un contract și nimic de cîștigat de pe urma umanității. Clientul lor sacru nu e cetățeanul nevăzut ci bestia multimiliardară, delincventul pe care România l-a generat în loc de om de afaceri, jurnalist sau magistrat.

În 1989, după 44 de ani de dictatură comunistă, România a rămas fără societate. În aceste condiții, impostorii istorici ai noii elite, au fost nevoiți să simuleze o revoluție. Rezultatul e, de atunci încoace, neschimbat, și produce rezultate [...]. 

http://traianungureanu-tru.blogspot.com/2010/07/consti-titutia-romaniei-imi-imaginez.html#comments