02 aprilie 2010

Paranoia continuă, totuşi...


„O zi fără Băsescu" este campania declanşată de un număr de tineri care au hotărât să spună „nu" demagogiei şi populismului. Salut iniţiativa şi determinarea lor, îi respect pentru curajul şi dăruirea autentică pe care o au faţă de principiile democratice, într-o lume tot mai puţin principială.
Eu văd acest demers ca pe unul simbolic. Este, de fapt, refuzul unui stil de a face şi de a înţelege politica. Este dreptul unei jumătăţi de Românie de a nu fi complice cu un sistem care promovează non-valoarea şi răsplăteşte cu funcţii politice trădareaEste semnalul dat de acea jumătate a României care nu vrea să trăiască într-o ţară a circului politic şi al spectacolului mediatic, sub care se ascunde incompetenţa puteriiÎn această ecuaţie Traian Băsescu este el însuşi un simbol. Al politicii bunului-plac şi al populismului.
Dar, dincolo de a spune „nu" acestui mod de acţiune şi comportament politic, mişcarea tinerilor liberali spune „DA". Da, unei „altfel" de politici, a bunului-simţ şi normalităţii. Da, celor care cred că România mai are o şansă şi că putem reconstrui împreună fundamentele democraţiei româneşti, profund alterate în ultimii ani. Da, celor care nu-şi abandonează crezurile şi nu devin resemnaţi. Da, celor care vor să construiască şi nu celor care distrug. Da, celor care nu stau de-o parte şi care vor ca vocea lor să fie auzită.
Pentru toţi aceştia, împreună cu colegii mei mi-am asumat o misiune. Deloc uşoară. PNL va fi purtătorul lor de cuvântPentru ca în România să nu mai fie nevoie de zile speciale împotriva populismului şi demagogiei. Sau dimpotrivă, fiecare zi să fie suficient de specială încât să ne opunem împreună acestor derapaje. În acest sens, îi încurajez pe iniţiatorii mişcării „O zi fără Băsescu" să continue campania zi de zi, oriunde s-ar afla, cu toate mijloacele democratice pe care au demonstrat că le înţeleg mai bine decât Traian Băsescu. Putem face împreună pasul de la „No Băsescu Day - April 2" la „No Băsescu Day - Every Day" .   

Vă mulţumesc pentru reconfirmarea votului din 2009 prin această mişcare de rezistenţă şi vă doresc sărbători pline de liniştea pe care numai conştiinţa faptului că vă faceţi datoria faţă de voi înşivă v-o poate da.

30 de comentarii:

  1. George4/02/2010

    Ce mi-e antonescu,ce mi-e zavoranca (vedeti comentariile): http://www.libertatea.ro/stire/oana-zavoranu-mie-tatii-imi-spun-oana-fa-ne-dreptate-281619.html Iar baietii sa citeasca cu atentie prospectele:http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=42683&forum=5 :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Citim, citim ! ;-)

    Mulţi sunt duşi cu devla, deh...

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim pentru urare.
    Sarbatoru Fericite si tie !

    RăspundețiȘtergere
  4. ce se 'ntimpla cu spir'tu' ci(u)vic in tzara asta ?

    RăspundețiȘtergere
  5. SPIR trebuie, de la o vreme (Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă), nu spirt medicinal filtrat prin pâine. (Se duce doar colorantul, nu şi metilicu'). ;-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim4/02/2010

    ???. In alta ordine de idei, normala de data asa, Paste linistit. Gino

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulţumesc, Gino. Şi ţie un Paşte fericit !

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim4/02/2010

    VÄ DORESC DIN SUFLET; SÄNÄTATE SI NUMAI BINE:

    SÄRBÄTORI FERICITE!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim4/02/2010

    HAI; SÄ-I URÄM PRESEDINTELUI:


    SÄRBÄTORI FERICITE!!!!!!!!!!!



    NOI CE-I MULTI VÄ VREM:

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim4/02/2010

    SÄRBÄTORI FERICITE!

    DLE.PRESEDINTE BÄSESCU.

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim4/02/2010

    liberalii sä tacä din gurä, dacä ar avea bun simtz, si-ar numära mafiotzii si securistii din partid.

    petro-liberalii fac inscenäri de copii tampitzi.

    pt. cativa lei , trimit pe stradä amäratzi cu placarde.

    RăspundețiȘtergere
  12. George4/02/2010

    Sa va fie gura aurita,Dom.Riddick ! Sarbatori fericite ! http://1.bp.blogspot.com/_0kWzE-ySuAA/S7NfnKVXHwI/AAAAAAAABDM/W41FXZy49FE/s1600/cute+bunny.JPG Dedicatia mea pentru Dumneavoastra, pt.toti cei ce iubesc Libertatea : http://www.youtube.com/watch?v=5dlrXCYrNYI&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  13. George4/02/2010

    Sa va fie gura aurita,Dom.Riddick ! Sarbatori fericite!Primiti dedicatia mea pentru dumneavoastra,pt toti cei ce iubim Libertatea,in amintirea eroilor din Decembrie '89: http://www.youtube.com/watch?v=5dlrXCYrNYI&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  14. George4/02/2010

    Sa va fie gura aurita,Dom.Riddick ! Sarbatori fericite ! (am incercat sa va dau un link,da' nu m-a lasat,doesn't matter:))

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonim4/02/2010

    sigur...si marmota socialista invelea mita lui voicu pt diversi judehotzi...intoxicari fasaite marca psd/pc/pnl...si eu debat subiectul la mine pe blog...daca vrei intra la misto

    RăspundețiȘtergere
  16. @George : Au intrat linkurile la e-mail, le-am citit. Pe blog nu apare ca link, totuşi.

    @Neinfectat De Comunism : intru, m-am luat cu treaba.

    RăspundețiȘtergere
  17. Vad c a am ceva probleme cu logarea si cu abonarea la comentarii.
    Am intrat acum cu firefox

    RăspundețiȘtergere
  18. Cu Chrome probleme ?

    Am avut şi eu probleme, dar este de vină conexiunea. Plec 30 min.

    RăspundețiȘtergere
  19. Iar nu m-am putut abona !

    cred ca lipseste casuta pe care ar trebui s-o bifez pentru abonare.
    De altfel am observat sa si la Google mail este o problema cu casutele pentru bifat-au disparut si acolo.
    Ciudat !
    O sa mai incerc maine

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonim4/03/2010

    maya



    Riddick
    :)

    Sarbatoriti in Lumina crestini!!!Sarbatori fericite romanilor din lumea intreaga!!!
    :) :) :)

    http://www.youtube.com/watch?v=hccTJpEs7i8&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  21. Sărbători fericite ! :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Abia acum si-i reveni, cred.
    aparut casuta de abonare

    RăspundețiȘtergere
  23. Platforma Blogger ("blogspot") a avut probleme.

    Nu apărea "Add to Google" ?

    RăspundețiȘtergere
  24. Paste fericit prieteni. Sa ne bucuram de Inviere si de curatarea sufletului.

    Riddick, toata pretuirea mea pentru munca pe care o faci cu acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  25. Nu aparea : "Doriti sa va abonati?"

    RăspundețiȘtergere
  26. @Andrei: Şi ţie un Paşte fericit, şi numai bine!

    @Despina: Eu, dacă nu mă abonez, n-am ştiut. :)

    RăspundețiȘtergere
  27. oau.. crin baiat fin, liberalul change we can believe in, revolutionar al bunului simt, cu ochi albastrii patrunzatori, idolul femeilor, acest Petre Roman al noului mileniu, e mai iliescist ca iliescu

    RăspundețiȘtergere
  28. Omu' este frenetic, de-acuma CVT s-a băbit, a trecut de 60 de ani, trebuie înlocuitor.

    Platforma Blogger face figuri, multiplică comentariile, acum trebuie să mai şterg din "dubluri". :)

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.