28 ianuarie 2010

Motanu' Felix aruncă pastila


"Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !"

Zvon, nezvon, se cam coace o alianţă cu acte-n regulă PSD-PNL-(PC), dezvăluie faptu' Dan Voiculescu - Crescent pe blogul personal. Scrisorica are destinatar principal congresul PSD, la liberali e clară opţiunea deja. Ipoteza ca gruparea să obţină vreodată 70% din voturi este de-a dreptul comică.

Textul scrisoricii:

Scrisoare deschisă: Alianţa Social Liberală. Acum!

Se pregătesc congrese la PSD, PNL şi la PC. Fierbere, strategii, alianţe, ambuscade, funcţii. Inevitabil, cineva va ajunge sau va rămâne preşedinte la PSD. Şi? Va înceta dezertarea parlamentarilor? Primarii rămaşi fără fonduri nu vor mai trece de partea puterii? Vor creşte pensiile sau salariile din educaţie şi sănătate? Mi-e teamă că nu.

La PNL, foarte probabil, Crin Antonescu îşi va reîmprospăta echipa. Şi? Parlamentarii şi primarii PNL vor rezista ispitei scurtăturii spre putere? Fiscalitatea va deveni eficientă şi flexibilă? Sunt, din nou, sceptic.

La PC se schimbă garda. Vor veni, sper, lideri tineri, inteligenţi, determinaţi. Vor propune şi promova o nouă viziune! Şi?

De fapt, vor deţine măcar un strop de putere reală actualii şi viitorii preşedinţi ai acestor partide într-un stat în care Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, Ministerul Public şi serviciile secrete sunt autoritar controlate de CELĂLALT PARTID?

Mi-e teamă că NU.

În acest moment, nu-i nici un secret, în România există un singur partid cu putere politică reală. Ba chiar un singur om, dar asta este deja specific naţional.

Aşadar, la o evaluare realistă, noilor preşedinţi nu le rămâne decât bucuria platonică a statului de lider al Opoziţiei. În alte state, această poziţie are rolul său, în România, în această Românie de după 2009, liderul opoziţiei are infinit mai puţină putere şi influenţă decât un banal secretar de stat care a avut, la timp, înclinaţie către portocaliu. Şi, astfel, în următorii ani, PNL şi PSD riscă să macine în gol bruma de resurse de care mai dispun pentru a se impune drept, imense realizări, „principal partid de opoziţie” sau „cel mai activ partid de opoziţie”. Iar liderii lor vor mai înscrie puncte simbolice la câte o emisiune televizată sau la câte o moţiune plecată din start fără şanse. Deci, foarte puţin. Ba chiar nimic.

Şi atunci, mă întreb, n-ar fi mai util ca, în loc de pantomimă politică, opoziţia să înceapă să existe?

Iar opoziţia, această opoziţie confruntată cu actualul regim, nu poate exista decât dacă acţionează unitar. Este nevoie acum, nu peste doi ani, de o Alianţă Social-Liberală. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă că nu se luptă cu un partid, ci cu un sistem care dispune integral de resursele instituţionale, financiare şi coercitive ale statului român.

Acţionând separat, în logica unei rivalităţi în interiorul opoziţiei, structurile teritoriale ale PSD şi PNL vor fi, în doi ani, decimate de migraţia spre putere. Iar dacă cineva îşi face iluzii că în 2012 poate câştiga puterea, chiar într-o alianţă, obţinând 54-55% din voturi înseamnă că s-a născut după 6 decembrie 2009.

Actualul regim nu poate fi schimbat decât cu peste 70% din voturi. Iar o alianţă cu o istorie de doar 6-7 luni între politicieni care, timp de 2 ani, s-au atacat, nu va putea ajunge la un asemenea nivel în opţiunile de vot ale românilor.

De la cetăţenii români fără simpatii politice până la simpli membri de partid, aleşi locali sau parlamentari, toţi avem nevoie de o viziune şi un obiectiv realizabil pentru a continuă să sperăm.

În prezentul context politic, opoziţia unită este singurul proiect care poate constitui o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor.

Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă. România are personalităţi marcante, în politică şi în afara ei, care ar putea restaura, chiar şi din umbră, încrederea românilor în funcţia din prim-ministru.

Altfel, dacă ne irosim timpul cu mize simbolice, rezultatele la alegerile locale şi parlamentare din 2012 vor fi, în mod fatal, doar simbolice.

Aşadar,

Domnule Diaconescu, domnule Geoană, domnule Mitrea, domnule Năstase (ordinea este strict alfabetică) vă întreb public, ca cetăţean român şi coleg de opoziţie, cum vedeţi viitorul PSD, al opoziţiei şi al democraţiei în România?

Domnule Antonescu, stimaţi colegi liberali, cum vedeţi viitorul PNL, al opoziţiei şi al democraţiei în România?

18 comentarii:

  1. Felix este cel mai smecher motan din Romania !
    Incearca solutii .
    O sa se aciuiasca el pe undeva.
    S-ar putea sa-i stranga pana la urma pe toti

    RăspundețiȘtergere
  2. "Eu sunt motanul Dănilă / Sunt cel mai straşnic motan !"

    Este pe dracu'...
    Trebuie să ies din online, revin cam într-o oră.

    RăspundețiȘtergere
  3. George T1/28/2010

    O precizare,Doamna Despina si Mr.Riddick:nu sunt george de pe blogul lui Sever Voinescu si-pentru a elimina confuzia-voi fi George"T",ref.la poalele Tampei, unde exista Biserica Neagra, "Cerbul de Aur"samd adica Brasov!

    RăspundețiȘtergere
  4. Motanul si-a gasit mereu locul, miza fiind televiziunile lui
    Sa vedem ce face acum

    RăspundețiȘtergere
  5. Alianta GRIVCO Social-Liberala-Iohanniso-Democrato-Kripticomunista :)

    Tot o creatura artificiala. Astia nu se invata minte!

    RăspundețiȘtergere
  6. George T1/28/2010

    Ascutzitorile la gherutze s-au oxidat rau de tot asa ca eu zic sa-i recomandam motanului un tratament-dieta nimerit: http://www.chasefreedom.com/skinnypill.html "Jigaritul"asta iese greu din "calduri"...Sau i-o fi dat Patriciu martz la table,la Grivco! :))

    RăspundețiȘtergere
  7. @George: S-a marcat.

    @Despina: Ce loc, la PC se alege alt preşedinte după Daniela Popa, Felix este onorific. Pâi cum...

    @Andrei: Să vedem după, dacă mai zice PNL că este singurul partid de dreapta parlamentar. ;-)

    @George din Braşov: E penibil, ca de obicei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Riddick,

    Peneleul nu e dupa cum zice el ca e ci dupa cum e el in ochii votantilor sai. Daca ne luam dupa Ghise e doar o aripa a PSD (fosta PCR) vopsita in galben si cu o sageata infipta undeva :)

    RăspundețiȘtergere
  9. @George T
    Mi-am imaginat si ma bucur ca ati confirmat!

    Motanul este in continuare periculos.
    Are foarte multi bani si poate corupe.
    Mare atentie !
    Eu l-am urmarit mai ales in povestea conturilor lui Ceausescu si am vazut ce tupeu are

    RăspundețiȘtergere
  10. George T1/28/2010

    Breaking news de la "Nasu"(b1)acu o ora:rosca stanescu e curat ca lacrima(comunicat cnsas) !Sa vina chireacii, ciuvicii, nistorestii, ciuvicii,gusii,sa reinceapa show-ul!Daca asemenea lepadaturi mai pot convinge pe cineva,ne meritam soarta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Aş da acum pe B1TV, dar m-am decis să urmăresc filmul Aeon Flux pe PRO TV, este vorba despre o societate distopică, vreau să văd cum iese din "Matrix". :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu m-am lamurit cu CNSAS ul asta.
    E facut sa ne intarate unii contra celorlalti, sa ne agitam, sa ne cheltuim energiile si sa uitam de prezent ca sa nu mai vorbesc de viitor.
    Este absolut ridicol sa mai dezgropam mortii de acum 30-40 de ani.
    Ce-a fost de spus s-a spus deja.
    Eu n-as mai da importanta acestui subiect

    RăspundețiȘtergere
  13. Las' că face careva o contestaţie la Curtea Constituţională şi ne pomenim că legea CNSAS nu este constituţională. este bine totuşi să aflăm ce s-a petrecut în trecut.

    RăspundețiȘtergere
  14. Problema este de unde aflam trecutul ?
    Din dosare facute de securistii cei mai mari de pe timpul lui Ceusescu?
    Cum au interpretast unii turnatori niste evenimente?

    In sfarsit, deja este pierdere de timp,dupa parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonim1/29/2010

    o struto-camilo-comunist-pseudoliberala....simt ca ca sunt un picior in groapa si strang randurile...

    RăspundețiȘtergere
  16. Ceata lu' miorlau... :)

    http://www.ziua.ro/display.php?id=212809&data=2006-12-14

    RăspundețiȘtergere
  17. Ati vazut asta?

    http://www.cadi.ro/blog/?p=1490


    Fatal conceit?

    RăspundețiȘtergere
  18. Da, apăruse pe internet prin alte părţi, o văzusem mai înainte. :)

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.