Balada lui Santa Klaus, tehnocratul Boc este un incapabil, Boc, ţop, hop Deci ,să îl trântim pe Boc Boc, ţop, hop Au urlat mai ieri cu toţii, Politrucii,patrihoţii , Iar apoi,grabnic în loc Vor propune tehnocratul, Unicul, ei nu vor altul. După tehnici mafiote Exersate de Yakuza Şi de cei ce-n loc de Cuza ţării au adus un rege , politrucii ,patrihoţii vor degrabă a allege Pentru ţară premierul , Asta până nu-iplesneşte Peste bot, electoratul Sau, vai nouă,marinerul. Punînd totul în balanţă Şi gândind numai la ţară, Biata,chinuita ţară , Cea vandută la tarabă , Cea furată de mai mulţi, Crin ,Geoană şi Marko Bella , Au decis cu nonşalanţă Să creeze alianţă , Nu oricum , ci cu temei , Dorind ţării să-i dea ei Soluţia tehnocrată. Poate n-o să credeţi ,iată, Căutînd pe Icsulescu , Tehnocratul , salvatorul, L-au rugat pe Voiculescu Să le-acorde ajutorul. La Grivko,măre ,veniră Crin ,Geoană şi Marko Bella Ca să-l caute pe acela Care să purceadă falnic Să scoată ţara din criză Sau să le dea în franciză ţara toată, numai lor ? soarta ţării, viitorul , Ce-a votat,ce vrea poporul ? Doar discurs pentru pulime , În rest, un asalt năvalnic Dat de cei ce vor să vadă ţara în dobîndă dată, biata ţară , ca o pradă, Pentru ei, pentru ai lor. Tainic sfat ei ţin la Grivko În bârlogul de mogul Cel ce a păpat Crescentul Dar încă nu e sătul. Don Patriciu absentează Dar îl reprezintă Crin , Ilescu,minte trează Lipseşte şi el puţin. Într-un trudnic dute-vino Demn de-un film de Al Pacino , Unii, caută nebuni Technocrat fără de pată, Alţii-n schimb,vorbind într-una, De istorie şi ţară De trecut sau de străbuni, Promit României triste Vă dăm soarele şi luna Direct la televiziuni. Dau năvală Ghişe, Zgonea , Bolcaş ,Ponta sau Ciuvică Să explice românimii Cum Johanes fără frică Va aduce el pulimii Tot ceea ce el va cere, Trai de vis fără de muncă Munţi de caş,râuri de miere. Cu priviri preocupate , Parcă sunt mirii cei trişti de mireasa adorată, Dau năvală analişti, Dau năvală toţi de-o dată tonomatele din presă, aşa zişii ziarişti , politruci şi activişti Care fir despică-n patru C-o fi una , c-o fi două ţara dată în franciză celora ce ştiu să fure Astăzi s-ar afla în criză. Doct, ei vin şi cu soluţii Cea mai super e,măi tată Soluţia tehnocrată. Sfătos, Bolcaş povesteşte, Ascultaţi, luaţi aminte Nu uitaţi a lui cuvinte : Codru-i frate cu românul, Românul cu codru-i frate. Degeaba avea securea Omul a supus pădurea prin soluţii tehnocrate prin soluţii tehnocrate , cînd, pentru tăieri cu spor Omul a cerut pădurii Cozi să-i dea pentru topor. Ţara e în întuneric şi de disperare plină, Ca să iasă la lumină Santa Klaus vas ă vină, Să o scoată din impas , Au decis ieri într-un glas, Crin , Geoană şi Marko Bella, Iar în rest,despre corsar , Pofta să îşi pună –n cui , Nu va da lui Boc mandatul, Boc, ţop, hop, Lui Boc saumai ştiu eu cui, Boc, ţop, hop. Nu va fi cum vrea Băsescu sau boborul vegetal Au decis prea înţelepţii Patrihoţii şi prea drepţii Iliescu,Voiculescu , Ei îl vor pe Icsulescu , Soluţia tehnocrată Vor să o impună îndată Dar Băsescu şi boborul Poate vor ca premier Pe Gătej sau pe Croitoru.
14 octombrie 2009 , scris-a grămăticul Gerula aflat într-un colţ neştiut al României eterne.
:)...de, am moderare, dispare aparent comentariul, la început. Nu cenzurez decât raaar, dar o menţin ca să nu intre tot felul de troli, dacă văd că-i "descuiat".
Croitoru nu are nici cea mai mica sansa sa fie votat. Heil Klaus!
RăspundețiȘtergereBalada lui Santa Klaus, tehnocratul
RăspundețiȘtergereBoc este un incapabil,
Boc, ţop, hop
Deci ,să îl trântim pe Boc
Boc, ţop, hop
Au urlat mai ieri cu toţii,
Politrucii,patrihoţii ,
Iar apoi,grabnic în loc
Vor propune tehnocratul,
Unicul, ei nu vor altul.
După tehnici mafiote
Exersate de Yakuza
Şi de cei ce-n loc de Cuza
ţării au adus un rege ,
politrucii ,patrihoţii
vor degrabă a allege
Pentru ţară premierul ,
Asta până nu-iplesneşte
Peste bot, electoratul
Sau, vai nouă,marinerul.
Punînd totul în balanţă
Şi gândind numai la ţară,
Biata,chinuita ţară ,
Cea vandută la tarabă ,
Cea furată de mai mulţi,
Crin ,Geoană şi Marko Bella ,
Au decis cu nonşalanţă
Să creeze alianţă ,
Nu oricum , ci cu temei ,
Dorind ţării să-i dea ei
Soluţia tehnocrată.
Poate n-o să credeţi ,iată,
Căutînd pe Icsulescu ,
Tehnocratul , salvatorul,
L-au rugat pe Voiculescu
Să le-acorde ajutorul.
La Grivko,măre ,veniră
Crin ,Geoană şi Marko Bella
Ca să-l caute pe acela
Care să purceadă falnic
Să scoată ţara din criză
Sau să le dea în franciză
ţara toată, numai lor ?
soarta ţării, viitorul ,
Ce-a votat,ce vrea poporul ?
Doar discurs pentru pulime ,
În rest, un asalt năvalnic
Dat de cei ce vor să vadă
ţara în dobîndă dată,
biata ţară , ca o pradă,
Pentru ei, pentru ai lor.
Tainic sfat ei ţin la Grivko
În bârlogul de mogul
Cel ce a păpat Crescentul
Dar încă nu e sătul.
Don Patriciu absentează
Dar îl reprezintă Crin ,
Ilescu,minte trează
Lipseşte şi el puţin.
Într-un trudnic dute-vino
Demn de-un film de Al Pacino ,
Unii, caută nebuni
Technocrat fără de pată,
Alţii-n schimb,vorbind într-una,
De istorie şi ţară
De trecut sau de străbuni,
Promit României triste
Vă dăm soarele şi luna
Direct la televiziuni.
Dau năvală Ghişe, Zgonea ,
Bolcaş ,Ponta sau Ciuvică
Să explice românimii
Cum Johanes fără frică
Va aduce el pulimii
Tot ceea ce el va cere,
Trai de vis fără de muncă
Munţi de caş,râuri de miere.
Cu priviri preocupate ,
Parcă sunt mirii cei trişti
de mireasa adorată,
Dau năvală analişti,
Dau năvală toţi de-o dată
tonomatele din presă,
aşa zişii ziarişti ,
politruci şi activişti
Care fir despică-n patru
C-o fi una , c-o fi două
ţara dată în franciză
celora ce ştiu să fure
Astăzi s-ar afla în criză.
Doct, ei vin şi cu soluţii
Cea mai super e,măi tată
Soluţia tehnocrată.
Sfătos, Bolcaş povesteşte,
Ascultaţi, luaţi aminte
Nu uitaţi a lui cuvinte :
Codru-i frate cu românul,
Românul cu codru-i frate.
Degeaba avea securea
Omul a supus pădurea
prin soluţii tehnocrate
prin soluţii tehnocrate ,
cînd, pentru tăieri cu spor
Omul a cerut pădurii
Cozi să-i dea pentru topor.
Ţara e în întuneric
şi de disperare plină,
Ca să iasă la lumină
Santa Klaus vas ă vină,
Să o scoată din impas ,
Au decis ieri într-un glas,
Crin , Geoană şi Marko Bella,
Iar în rest,despre corsar ,
Pofta să îşi pună –n cui ,
Nu va da lui Boc mandatul,
Boc, ţop, hop,
Lui Boc saumai ştiu eu cui,
Boc, ţop, hop.
Nu va fi cum vrea Băsescu
sau boborul vegetal
Au decis prea înţelepţii
Patrihoţii şi prea drepţii
Iliescu,Voiculescu ,
Ei îl vor pe Icsulescu ,
Soluţia tehnocrată
Vor să o impună îndată
Dar Băsescu şi boborul
Poate vor ca premier
Pe Gătej sau pe Croitoru.
14 octombrie 2009 , scris-a grămăticul Gerula aflat într-un colţ neştiut al României eterne.
http://cronicigeruliene.blogspot.com/2009/10/balada-lui-santa-klaus-tehnocratul.html
Wow! Tare! Şterg una din postări, a intrat de două ori acelaşi text!
RăspundețiȘtergeretraiti ! Servesc patria.
RăspundețiȘtergere:)...de, am moderare, dispare aparent comentariul, la început. Nu cenzurez decât raaar, dar o menţin ca să nu intre tot felul de troli, dacă văd că-i "descuiat".
RăspundețiȘtergereEu zic sa mai calculezi o data :))
RăspundețiȘtergere