„Din vremea cavernelor, cand daca aveau ceva de impartit se luau la
tranta dreapta, oamenii s-au civilizat si au ajuns sa nu se mai bata
decat foarte rar de la egal la egal, practica timpului nostru fiind ca
un ins sa stea smirna, iar altul sa-i care palme peste obraji si pumni
perpendiculari pe maxilare. Aceasta operatie care, cu un termen militar,
se cheama „mutarea falcilor“ e introdusa pe scara larga in cele mai
felurite medii unde s-a stabilit o ierarhie. Viata nu ne-a iertat si am
vazut in repetate randuri cum un om, de multe ori nici mai puternic,
nici mai inteligent si nici mai frumos, bate pe un altul, iar victima nu
poate riposta in nici un fel, ci sta cu mainile in jos si inghite.
[...]
Pana acum, popoarele, daca aveau ceva intre ele, se luau la o tranta mai mult sau mai putin dreapta. Au fost state puternice care au cotropit tari mici, dar acestea s-au aparat si ele cum au putut, lovind unde au nimerit. Niciodata pana azi natiunea agresoare n-a pretins natiunii atacate sa stea in fata ei in pozitie de drepti.
Cursul evenimentelor din ultimii ani tinde sa stabileasca in Europa un fel de ierarhie de pe urma careia vom avea state-comisari, care isi vor lua sarcina sa aplice corectii popoarelor inferioare, fara ca acestea sa poata macar cracni. Cu alte cuvinte, istoria a ajuns in faza mutarii falcilor la natiuni.”
(citate din Geo Bogza – “Mutarea fălcilor la naţiuni”, 1933)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"
(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)
Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.